Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1792/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1792/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-12-2013 în dosarul nr. 1792/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 27.08.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 1792/R
Ședința publică din 18 decembrie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor- R., prin Direcția S. C.-S., împotriva deciziei civile nr. 135/26.06.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată C. E. și pârâții intimați O. S. B. H. și S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP C.-S., pentru revendicare imobiliară.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 11.12.2013, când pronunțarea a fost amânată pentru data de 18.12.2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
În deliberare constată că, prin Decizia civilă nr. 135 din 26 iunie 2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.- S. a admis apelul declarat de reclamanta C. E. împotriva Sentinței civile nr. 2210/12.06.2012, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._, pe care a schimbat-o în sensul că a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamantă împotriva pârâților R. SA București, prin Direcția S. C.-S. și S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP C.-S..
A obligat pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate imobilul înscris în CF 2130 Valea Bolvașnița nr. top 11 Polimici în Pădurea Statului de 5322 mp și imobilul înscris în CF nr. 2128 Valea Bolvașnița nr. top 9 Polimici în Pădurea Statului de 9531 mp.
Inițial, în primă fază procesuală, Judecătoria, prin Sentința civilă nr. 2210/2012, a respins acțiunea în revendicare imobiliară formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta C. E. figurează ca proprietar al imobilelor din CF 2130 și 2128 Valea Bolvașnița, cota sa de proprietate fiind de 1/1 părți potrivit colilor de carte funciară.
Aceste imobile au fost identificate de către expert T. V. care a concluzionat că terenurile constituie „fond funciar proprietate privată a reclamantei”, fiind incluse însă în amenajament silvic.
În această situație, este evident că ele fac parte din domeniul public al Statului R. potrivit Legii nr.213/1998 și art.35 alin.1 din Legea 18/1991 republicată.
Existând astfel două titluri de proprietate, dintre care unul al Statului R. având izvorul în dispozițiile legii, acțiunea în revendicare formulată pe dispozițiile de drept comun nu este admisibilă.
Singura posibilitate pe care ar fi avut-o la dispoziție reclamanta, ar fi fost utilizarea procedurilor prevăzute de legile speciale pentru valorificarea drepturilor sale, însă și sub acest aspect este de observat că aceasta a devenit proprietară a terenurilor abia în anul 2006, în urma unei dezbateri succesorale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat apel reclamanta C. E., criticând-o ca nelegală și netemeinică, solicitând schimbarea ei și admiterea acțiunii sale, astfel cum a fost precizată.
În motivarea apelului, a arătat că sentința instanței de fond se bazează pe o greșită interpretare a probelor de la dosar.
A arătat că instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, motivând că deși reclamanta apare ca și proprietară în Cartea funciară în cotă de 1/1 asupra terenului, acest teren fiind inclus în amenajamentul silvic, el face parte din domeniul public al Statului R..
Această interpretare este total eronată deoarece potrivit legii, amenajamentul silvic nu este echivalent cu dreptul de proprietate. Faptul că un teren face parte din amenajamentul silvic se referă la modalitatea de tăiere a arborilor de către proprietare, relativ la respectarea creșterii arborilor, de durata de viață etc., iar toate terenurile pădure sunt incluse în amenajamentele silvice.
A arătat că reclamanta are un drept de proprietate asupra terenului, mai mult, chiar expertul în suplimentul de expertiză menționează la litera c: „…terenul pe care se judecă părțile….este fond forestier proprietatea privată a reclamantei C. E.…”.
În drept, a invocat dispozițiile art.292-298 Cod procedură civilă.
Intimata pârâtă Direcția S. C.-S. a depus întâmpinare și a solicitat respingerea apelului.
În motivarea întâmpinării a arătat că sentința instanței de fond este legală și temeinică.
A arătat că terenurile în litigiu sunt terenuri cu vegetație forestieră, fiind evidențiate în amenajamentul silvic – subparcela de 14.853 m.p. din . în administrarea Ocolului S. B. H..
A arătat că prin suplimentul la raportul de expertiză întocmit în cauză, s-a stabilit că terenurile în litigiu provin din CF 320/b Valea Bolvașnița, în care proprietar este S. R., în anul 1927 au fost operate dezmembrări în cartea funciară, iar ulterior suprafețele revendicate au fost transcrise în CF 2128 Valea Bolvașnița și CF 2130 Valea Bolvașnița.
Chiar dacă reclamanta și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, nu poate fi neglijat faptul că la baza înscrierii a stat certificatul de moștenitor nr.56/2005, iar forța juridică a acestuia nu este mai puternică decât titlul de proprietate al Statului, ce are ca izvor legea.
În drept, a invocat dispozițiile art.115 Cod procedură civilă.
Tribunalul a apreciat că este întemeiat apelul reclamantei, pentru următoarele considerente:
Conform extraselor de Carte funciară depuse, apelanta reclamantă C. E. este proprietara tabulară atât a imobilului înscris în CF 2128 Valea Bolvașnița nr.top.9 Polemici din Pădurea Statului în suprafață de 9.531 m.p. cât și a imobilului înscris în CF 2130 Valea Bolvașnița nr.top.11 Polimici din Pădurea Statului în suprafață de 5.322 m.p., imobile aflate în folosința Ocolului S. B. H., aflat în subordinea Direcției Silvice Reșița, respectiv a ..
Aceste imobile au fost dobândite de apelanta reclamantă prin moștenire în anul 2005.
Conform Certificatului de moștenitor nr.56/16.12.2005 emis de B.N.P. A.-R., imobilele sus-menționate au fost proprietatea defuncților antecesori ai apelantei reclamante anterior anilor 1939, când defunctul Terfeloagă M. a decedat.
Dreptul de proprietate al intimatului pârât asupra imobilelor nu a fost înscris niciodată în Cartea funciară. Imobilele fiind în regim de Carte funciară, dovada dreptului de proprietate în această zonă se face numai cu cartea funciară.
Potrivitart.6 alin.1 din Legea nr.213/1948 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în vigoare la data promovării acțiunii, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale bunurile dobândite în perioada 6 martie 1948 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului cu un titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România este parte și a legilor în vigoare la data preluării de către stat.
Asupra acestor imobile intimații pârâți nu și-au constituit nici un titlu valabil, iar simpla lor menționare în amenajamentul silvic nu le conferă un caracter de bun proprietate publică.
Având în vedere că apelanta reclamantul a fost singura care a prezentat un titlul de proprietate valabil, respectiv extras de Carte funciară, instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea acesteia.
Față de cele mai sus expuse, ținând seama de dispozițiile art.480 Cod civil, art.296 Cod procedură civilă, instanța a admis apelul formulat de apelanta reclamantă împotriva sentinței instanței de fond, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta C. E. împotriva pârâților R. SA București prin Direcția S. Reșița C.-S., S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S., astfel cum a fost precizată.
A obligat pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate imobilul înscris în CF 2130 Valea Bolvașnița nr.top.11 Polimici în Pădurea Statului de 5322 m.p. și imobilul înscris în CF 2128 Valea Bolvașnița nr.top.9 Polemici în Pădurea Statului de 9531 m.p.
Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs pârâta Regia Națională a Pădurilor, prin Direcția S. C.-S., solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei recurate cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe, prin care a fost respinsă acțiunea reclamantei, ca fiind legală și temeinică.
În motivare, pârâta recurentă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.c., arătând că decizia instanței de apel este netemeinică și nelegală, prin aceea că instanța nu a ținut seama de concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie și nici de prevederile legale aplicabile în speță.
Astfel, a învederat că prin raportul de expertiză s-a stabilit că terenurile în litigiu, înscrise în CF nr. 2130 și nr. 2128, sunt evidențiate în amenajamentul silvic- subparcela de 14.853 mp din . administrarea Ocolului S. B. H., și provin prin dezmembrarea din CF nr. 320/b Valea Bolvașnița, în care S. R. este înscris ca proprietar, așa încât trebuia stabilit exact cum a obținut dreptul de proprietate autorul reclamantei, nefiind suficient certificatul de moștenitor din 2005.
Recurenta a mai susținut că este greșită motivarea deciziei, în sensul că ea nu și-a constituit un titlu valabil asupra terenurilor în litigiu, avându-se în vedere că potrivit art. 35 al. 1 din Legea nr. 18/1991 rep., art. 3 al. 2 din Legea nr. 213/1998 și Anexei nr. 1 pct. 4 la această lege, pădurile incluse în amenajamentele silvice aparțin domeniului public al statului.
De asemenea, recurenta a susținut că acțiunea în revendicare forestieră pe calea dreptului comun este inadmisibilă, întrucât, după apariția legilor speciale (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005), s-a dat posibilitatea persoanelor îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, cu respectarea unor termene și proceduri, așa cum s-a stabilit și prin Decizia nr. 33/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.
P. întâmpinare, reclamanta intimată C. E. a solicitat respingerea recursului pârâtei, cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada că terenul revendicat aparține domeniului public al statului, invocând în acest sens art. 6 al. 1 din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului.
Intimata a mai susținut că extrasul CF în care figurează ca proprietară reprezintă dovada că bunul îi aparține iar statul nu și-a constituit un titlu valabil cu privire la bun.
În urma examinării deciziei atacate, în limitele motivelor invocate și ale dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.p.c., Curtea apreciază că este întemeiat recursul pârâtei pentru considerentele de mai jos.
Potrivit art. 35 al. 1 din Legea nr. 18/1991-rep., ”terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvice”.
De asemenea, art. 3 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 stipulează că „Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 al.4 din Constituție, deci cele prevăzute la pct. 1 din anexă, precum și din alte bunuri de uz sau de interes public național, declarate ca atare prin lege”, iar conform anexei 1 pct. 4 la această lege, domeniul public al statului este alcătuit și din pădurile și terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, de producție ori de administrație silvică, iazurile, albiile pârâielor, precum și terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice, care fac parte din fondul forestier național și nu sunt proprietate privată.
În ceea ce privește imobilele preluate de stat fără titlu valabil, art. 6 al. 2 din Legea nr. 213/1998 stabilește că „pot fi revendicate de foștii proprietari sau de moștenitorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație”.
P. urmare, potrivit principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea specială (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 247/2005) și legea generală (art. 480 C.civ.) se rezolvă în favoarea legii speciale, așa încât, după . acestor legi speciale, care prevăd respectarea unor termene și proceduri imperative, persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii nu mai au deschisă calea acțiunii în revendicare de drept comun, întemeiată pe prevederile art. 480 C.civ.
În speță, reclamanta C. E. figurează înscrisă ca proprietar, cu titlu de moștenire, din anul 2006, asupra imobilelor din CF nr. 2130 și 2128 Valea Bolvașnița, după autorul său Terfeloagă M., care a dobândit aceste imobile în anul 1936 și care provin din imobilul înscris în CF nr. 320/b, în suprafață de 4717 ha și 2895 mp, în care figurează proprietar tabular S. R., însă prin Raportul de expertiză tehnică s-a stabilit că cele două parcele de teren revendicate de reclamantă sunt incluse în amenajamentul silvic- . în administrarea Ocolului S. B. H., însăși reclamanta recunoscând prin acțiune și prin încheierea din 13.11.2013 că imobilele au fost preluate de stat în anul 1947.
P. urmare, singura posibilitate pe care ar fiu avut-o reclamanta ar fi fost utilizarea procedurilor prevăzute de legile speciale, pentru valorificarea drepturilor sale, și nu procedura de drept comun, respectiv acțiunea în revendicare, care este inadmisibilă.
Astfel, Curtea constată că reclamanta a încercat tocmai ocolirea acestor proceduri speciale, utilizând extrasele CF în care figurează ca proprietar cu titlu de moștenire abia din anul 2006, extrase care puteau fi valorificate doar ca mijloace de probă, conform art. 10 din Legea nr. 18/1991, în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra acestor terenuri cu vegetație forestieră.
Față de cele de mai sus, în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 al. 3 C.p.c., Curtea va admite recursul declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor- R. prin Direcția S. C.-S. și va modifica decizia atacată, în sensul că va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanțe, care a fost dată cu aplicarea corectă a legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor- R. prin Direcția S. C.-S. împotriva Deciziei civile nr. 135 din 26 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta C. E. împotriva Sentinței civile nr. 2210 din 12.06.2012, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. G.O.- 23.12.2013;
Tehnored. C.J.- 13.01.2014; 2 ex.
Instanță de apel: Tribunalul C.-S.
Judecători: A. C.; M. M.
Primă instanță: Judecătoria Caransebeș
Judecător: M. A.
| ← Cereri. Decizia nr. 1712/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1752/2013. Curtea de... → |
|---|
