Cereri. Decizia nr. 1906/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1906/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-09-2012 în dosarul nr. 1906/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1906/R
Ședința publică din 25 septembrie 2012
P.:D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
JUDECATOR:M. L.
GREFIER:M. M.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de recurentul reclamant C. C. împotriva deciziei civile nr.896/27.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția Civilă în dosar nr._ *, în contradictoriu cu intimata Direcția Finanțelor P. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Ministerul Public a fost reprezentat de către procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura completă.
Cererea de revizuire a fost declarată în termen și este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței a fost depusă la dosar la data de 21.09.2012 de către recurentul reclamant C. C., o notă de ședință.
La data de 24.09.2012 a fost depusă la dosar tot prin registratura instanței de către intimata Direcția G. a Finanțelor P. A., întâmpinare, prin care se invocă excepția tardivității introducerii cererii de revizuire.
Nemaifiind alte cereri formulate, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, Curtea acordă cuvântul atât pe excepția tardivității introducerii cererii de revizuire invocată în cauză de către intimata Direcția G. a Finanțelor P. A., cât și asupra cererii de revizuire.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea excepției invocate de către intimata D.G.F.P. A. privind tardivitatea introducerii cererii de revizuire, aceasta fiind introdusă în termenul legal. Pe fond, solicită respingerea cererii de revizuire formulată în cauză, nefiind susținută de probe și menținerea deciziei civile dată în recurs ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată:
Prin decizia civilă nr.896/27.03.2012, Curtea de Apel Timișoara – Secția Civilă a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. reprezentat de Direcția G. a Finanțelor P. A. împotriva sentinței civile nr.1080/3.11.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ * pe care a modificat-o în parte în sensul că a respins în întregime cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. C..
Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel Timișoara a avut în vedere faptul că, cu privire la sentinta atacată, se impune a constata ca primul motiv de recurs invocat, vizând nemotivarea hotărârii atacate, se privește a fi neîntemeiat.
Din conținutul sentinței atacate rezultă cu îndestulătoare evidenta ca prima instanța si-a motivat de o maniera îndestulătoare soluția pronunțată, cu privire la toate solicitările si apărările formulate de părți, cu respectarea întocmai a prev. art. 261 C.proc.civ., astfel ca nu se poate retine necesitatea casării sentinței pentru acest considerent. Hotărârea conține motivele de fapt si de drept care au fundamentat soluția, precum si o analiza exhaustiva a probatoriului administrat.
În ce privește fondul pricinii, cu privire la despăgubirile materiale solicitate de reclamant, prima instanța a făcut o gresită interpretare si aplicare a prev. art. 5 al. 1 lit. b din Legea 221/2009. Acest text de lege prevede posibilitatea acordării de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Acest text de lege, însă, nu trebuie interpretat prin extensie sau prin analogie, iar, pe aceasta cale nu pot fi obținute despăgubiri ce reprezintă salarii neîncasate, si nu echivalentul de bunuri confiscate, deoarece, daca legiuitorul ar fi înțeles sa repare orice prejudiciu rezultat din condamnarea politica, nu ar fi folosit aceasta formula explicita, ci una mai generala. Din cuprinsul textului arătat, intenția legiuitorului rezulta cu claritate, nefiind necesare tehnici elaborate de interpretare a actului juridic in discuție.
Prin decizia de casare, curtea a reținut că nu s-a analizat fondul pretențiilor materiale, insă, nu poate fi trasă concluzia că astfel de solicitări s-ar încadra in prevederile art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009.
Prin urmare, curtea constată că solicitarea reclamantului de reparare a prejudiciului material nu este întemeiată, întrucât nu au existat confiscări de bunuri, iar pretențiile reclamantului nu se încadrează in ipoteza expres si limitativ prevăzută de Legea nr. 221/2009, pentru a putea fi reparată pe această cale nefiind întrunită cerința premisă, respectiv existenta unei masuri de confiscare a bunurilor aparținând antecesorului reclamantului.
Împotriva acestei decizii reclamantul intimat a formulat la data de 26.04.2012 o cerere de revizuire – pe care a motivat-o la 25.06.2012 – solicitând modificarea ei, rejudecarea recursului instituției pârâte și respingerea acestui recurs ca nefondat.
Cererea de revizuire a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.322 pct.2 C.pr.civilă raportat la art.323, 324 și 327 pct.1 C.pr.civilă, iar în fapt, pe mai multe considerente:
S-a susținut în acest sens că instanța de recurs greșit a considerat că prima instanță nu și-a motivat suficient sentința pronunțată întrucât din expunerea de motive se poate constata în mod obiectiv și pertinent că cererea reclamantului privind asistența juridică și a cheltuielilor de judecată se încadrează în dispozițiile art.5 lit.b din Legea nr.221/2009.
Spre deosebire de instanța de recurs, se consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre corectă atunci când a considerat că pretențiile reclamantului se încadrează în dispozițiile art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009 pentru că salariile neîncasate de tatăl reclamantului, numitul C. E., se datorează decăderii din drepturi (potrivit lit.c a aceluiași articol), consecința unei hotărâri de condamnare iar limitarea despăgubirilor doar la bunurile confiscate este contrară legii.
Tot în categoria drepturilor pierdute este și suma de 259.200 lei calculată ca diferență între pensia obținută de un profesor cu pregătire similară a tatălui său și cea obținută de acesta prin nepracticarea acestei meserii și profesii datorită măsurilor administrative abuzive luate ca efect al condamnărilor cu caracter politic.
În opinia revizuientului în această categorie se încadrează și paguba suferită privind cheltuielile de asistență juridică în sumă de 400 lei și cheltuielile de judecată de 150 lei care reprezintă de drept despăgubiri materiale.
S-a mai criticat decizia din recurs și pentru aceea că nu s-a pronunțat cu privire la respectarea dispozițiilor art.1 alin.3 din Legea nr.221/2009 prin care s-au definit condamnările cu caracter politic - cum este și cea a tatălui său – și că din considerentele deciziei nu rezultă în mod clar pe ce s-a bazat instanța de recurs atunci când a admis recursul statului și a considerat că sunt probate insuficient despăgubirile materiale.
La cererea de revizuire s-a atașat copia deciziei din recurs.
Prin notele de ședință formulate pentru termenul de judecată din 25.09.2012 revizuientul a reiterat solicitările inițiale.
Prin întâmpinarea formulată în cauză instituția intimată pârâtă a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca tardivă și, în subsidiar, ca inadmisibilă.
În privința acestei din urmă solicitări s-a susținut că potrivit temeiului de drept invocat în susținerea cererii (art.322 pct.2 C.pr.civ.) revizuirea se poate solicita dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, ceea ce nu este cazul în speță.
În opinia intimatului este inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond, a unor fapte și împrejurări care au fost discutate cu ocazia rezolvării litigiului în fond, astfel cum se solicită prin cele cuprinse în cererea de față.
Pe fond, acordarea despăgubirilor pentru daune materiale solicitate de reclamantul C. C. nu se circumscrie dispozițiilor art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009 care se referă doar la restituirea prin echivalent a bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative dacă acestea nu au fost restituite sau dacă nu s-au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001.
În plus, acordarea despăgubirilor este condiționată în această ipoteză, de dovada hotărârii de condamnare cu mențiunea caracterului ei politic, potrivit art.6 din Legea nr.221/2009.
Înainte de a proceda la analiza cererii de revizuire potrivit temeiului de drept invocat Curtea a luat în discuție, cu prioritate conform art.137 C.pr.civ., excepția tardivității cererii astfel cum ea a fost invocată prin întâmpinarea instituției pârâte.
Decizia a cărei revizuire se cere a fost pronunțată la data de 27.03.2012.
Potrivit art.324 pct.1 C.pr.civ., termenul pentru formularea cererii de revizuire este de 1 (o) lună și el curge în cazul dat (în care s-a invocat ca temei al ei art.322 pct.2 C.pr.civ.) de la pronunțarea hotărârii (fiind vorba de o hotărâre pronunțată de instanța de recurs după evocarea fondului).
Prin urmare, conform dispozițiilor art.101 alin.3 C.pr.civilă care stabilesc calculul pe luni al termenelor procedurale, acest termen a început să curgă în speța de față la data de 27.03.2012 și s-a împlinit la data de 27.04.2012.
Cum cererea de revizuire inițială (urmată ulterior de o dezvoltare a temeiurilor de fapt și de drept) a fost formulată la data de 26.04.2012 (data de înregistrare la Curtea de Apel Timișoara) rezultă că s-a respectat termenul prescris de lege, ceea ce va determina Curtea să respingă ca nefondată excepția tardivității cererii invocate de instituția pârâtă.
Examinând apoi cererea de revizuire prin prisma unicului temei de drept expres invocat în cuprinsul ei și prin raportare la decizia de recurs a cărei revizuire se cere, Curtea constată că ea este nefondată.
Potrivit temeiului de drept invocat, urmează a se reține că textul art.322 pct.2 C.pr.civ. face admisibilă cererea de revizuire atunci când instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-au pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Consacrarea de către legiuitor a acestui text a avut menirea de a proteja dreptul de dispoziție al părților asupra propriilor cereri prin corectarea situațiilor generate de nerespectarea cadrului procesual stabilit prin aceste cereri.
Din observarea acțiunii reclamantului C. C. rezultă că acesta a solicitat obligarea pârâtului Statul Român la plata a 150.000 lei despăgubiri pentru daune materiale (reprezentând, conform notei de la fila 7 dosar, salariile nerealizate de tatăl său în calitate de profesor în perioada 18.07.1952 – 9.10.1955, 98.000 lei salarii nerealizate în calitate de profesor în perioada 13.06.1956 – 21.08.1963, 400 lei cheltuieli asistență judiciară avocat, 150 lei cheltuieli de judecată și 13.450 lei alte cheltuieli) și, de asemenea, obligarea lui la plata a 620.450 dolari SUA reprezentând despăgubiri pentru daune morale, toate acestea fiind cauzate de condamnările cu caracter politic la pedeapsa închisorii pronunțate în 1955 și 1956.
Ca urmare a rejudecării cauzei după casare, Curtea a evocat în recurs doar acele pretenții la care a obligat, conform art.315 alin.1 C.pr.civilă, decizia de casare nr.775/23.06.2011 a Curții de Apel Timișoara, respectiv doar pretențiile referitoare la acordarea despăgubirilor pentru daune materiale, asupra cărora s-a și pronunțat respingându-le prin decizia a cărei revizuire se cere (decizia civilă nr.896/27.03.2012).
În cuprinsul hotărârii au fost arătate în mod clar motivele pentru care acestea nu se încadrează în dispozițiile expres și limitativ prevăzute de art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009 care permit acordarea lor precum și faptul că nu a fost dovedită în cauză existența unor bunuri confiscate prin condamnarea politică a tatălui reclamantului și nerestituire acestuia care să poată deschide calea unei proceduri în dezdăunare.
Concluzionând, rezultă că instanța de recurs prin decizia a cărei revizuire se cere s-a pronunțat în limitele obiectului cererii cu care reclamantul a investit instanța motiv pentru care se constată că nu s-a prilejuit incidența în cauză a motivului de revizuire prevăzut de art.322 pct.2 C.pr.civ. invocat de reclamantul C. C. în prezenta cerere.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Curtea va respinge ca nefondată cererea de revizuire a deciziei civile nr.896/27.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția Civilă în dosar nr._ *.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de recurentul reclamant C. C. împotriva deciziei civile nr.896/27.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția Civilă în dosar nr._ *.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
M. M.
Red.:D.C../25.09.2012
Tehnored./M.M./ 2 ex./26.09.2012
Inst.fond:Tribunalul A.:jud.N. C.
Inst. recurs: Curtea de Apel Timișoara:jud. M. L., D. C., C: R.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1735/2013. Curtea de... | Pretenţii. Sentința nr. 1398/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
