Superficie. Decizia nr. 417/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 417/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 417/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 417
Ședința publică din 29 octombrie 2015
PREȘEDINTE: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: R. P.-D.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor P. C.-S. în reprezentarea Statului R. împotriva Deciziei civile nr. 275/A/26.06.2015 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul_, în contradictoriu cu reclamanții P. E., P. A. și pârâta ., având ca obiect stabilire drept de superficie.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru C. L. al M. Reșița – S. P. Direcția de Asistenta Socială, consilier juridic S. A., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, s-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care se constată depusă, prin S. registratură, la data de 19.10.2015, de către reclamanții – intimați – întâmpinare, într-un exemplar, în copie fax. (f. 9-10).
Reprezentanta Consiliului L. al M. Reșița – S. P. Direcția de Asistenta Socială depune la dosar delegație de reprezentare și un înscris intitulat întâmpinare, în două exemplare și declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de soluționat acordă cuvântul pe recurs.
Reprezentanta Consiliului L. al M. Reșița – S. P. Direcția de Asistenta Socială declară că instituția pe care o reprezintă nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză și, astfel înțelege să lase soluționarea recursului la aprecierea instanței.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
P. Decizia civilă nr.275/A din 29.06.2015, Tribunalul C.-S. a admis apelul declarat de reclamanții P. E. și P. A. în contradictoriu cu intimații pârâții . și S. R. prin M. Finanțelor P..
A schimbat hotărârea instanței de fond și a admis acțiunea formulată de P. E. și P. A., expertiza dispusă la instanța de fond urmând a face parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează:
A constatat că suprafața de teren proprietatea Statului R. este de 261 mp din care reclamanții apelanți au un drept de folosință pe suprafața de 125 mp.
A dispus radierea dreptului de folosință asupra terenului de 250 mp, teren proprietatea Statului, înscris în favoarea reclamanților Puskas A. și Puskas E., pe 125 mp (cota de 1/2 parte din 250 mp).
A dispus dezmembrarea parcelei nr. top. 377 - intravilan de 2877 mp, în două subparcele, după cum urmează:
- subparcela nr. top. 377/a - teren intravilan în suprafață de 261 mp, proprietatea Statului R.
- subparcela nr. top. 377/b - teren intravilan în suprafață de 2616 mp, aceasta rămânând în proprietatea celorlalți coproprietari înscriși în fila de carte funciară, conform cotelor de proprietate actuale.
Pe ./a s-a dispus înscrierea casei nr. 457, iar ca proprietari asupra casei au fost înscriși reclamanții Puskas A. și soția Puskas E., bun comun și proprietar asupra terenului de 261 mp S. R. cu drept de folosință în favoarea proprietarilor casei.
A dispus autorizarea reclamanților apelanți de a se adresa OCPI în vederea înscrierii dreptului astfel dobândit.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița sub nr._ la data de 17.01.2013, reclamanții P. E. și P. A. au chemat în judecată pârâții . și S. R. prin M. Finanțelor P., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să constate că au dobândit împreună, prin construire, dreptul de proprietate casei nr. 457 edificata pe terenul înscris în Cf nr._ B., nr. top 377 (alta decât cea evidențiata în CF nr._ B. nr. top 377, aceasta fiind demolată), și un drept de folosință asupra terenului aferent construcției. Solicită dezmembrarea parcelei înscrisa în CF nr._ B. nr. top 377 în două subparcele, iar pe una dintre subparcele nou formate să dispuneți intabularea casei cu nr. 457 și a dreptului de folosință aferent acesteia în favoarea reclamanților. Au solicitat și autorizarea pentru a se adresa OCPI C.-S. în vederea intabulării dreptului de proprietate astfel dobândit.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că, prin anul 2002 a edificat casa cu nr. 457, pe terenul înscris în Cf nr._ B., nr. top 377, terenul fiind proprietatea Statului R.. De la data edificării construcției, și până în prezent, reclamanții arată că nu a fost tulburată în posesia acestuia, folosindu-l și-n prezent, împreună cu familia sa, plătind toate taxele și impozitele ce se cuvin.
Menționează ca, în urma cu mai bine de 10 ani a fost demolata casa cu nr. crc. 456 înscrisa în CF – ul evidențiat mai sus.
Se solicită a se constata ca S. R. a renunțat tacit la accesiunea imobiliară.
Pârâții nu au formulat întâmpinare în cauză .
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri
P. sentința civilă nr.1653/21.10.2014 pronunțată în dosar nr._ prima instanță, Judecătoria Reșița, a respins cererea reclamanților, reținând următoarele:
De la data edificării construcției, și până în prezent, reclamanții arată că nu a fost tulburați în posesia acestuia, folosindu-l și-n prezent, împreună cu familia. Potrivit art.68 din Legea nr.71/2011 sunt supuse prevederilor Codului civil din 2009 numai dreptul de superficie constituit după ., astfel că în cauză este aplicabil vechiul Cod Civil.
În baza prevederilor art. 492 din Codul Civil din 1864, orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și ca sunt ale lui, până ce se dovedește din contra.
Din formularea textului de lege rezulta ca se instituie o prezumție relativa legala, ce consta în dreptul de proprietate, a proprietarului terenului, asupra construcțiilor ori altor plantații, lucrări atașate de sol sau edificate, prezumție care însa poate fi răsturnata prin proba contrara din moment ce legea vorbește "până ce se dovedește din contra".
Proba contrara poate sa tinda la dovedirea unui drept de superficie, ca o excepție de la regula înscrisa în art. 492 Cod civil, drept real ce consta în dreptul de proprietate al superficialului asupra construcției edificata pe terenul proprietatea altei persoane și asupra căruia superficialul dobândește un drept de folosința.
Pentru constituirea dreptului de superficie se cere deci, în primul rând dovedirea dreptului de proprietate asupra construcției, iar în al doilea rând, fie existenta unei dispoziții legale, fie o convenție încheiata între superficial și proprietarul terenului, deoarece dreptul de superficie ia naștere în puterea legii, ori prin convenția parților care nu pot fi decât cei doi proprietari ai construcției și terenului și are ca obiect constituirea superficiei.
Plecând de la aceste dispoziții legale, literatura de specialitate și jurisprudența în materie au statut că dreptul de superficie poate fi constituit prin convenția părților, prin legat, prin uzucapiune sau prin lege.
Așadar, instanța a anilzat mai întâi dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcției și apoi constituirea dreptului de superficie care include dreptul de folosință asupra terenului aflat sub construcție.
Potrivit extrasului de carte funciară nr._ (f7-8) depus la dosarul cauzei reclamanții sunt proprietari în cotă de 1/22 din casa cu nr. 456 B. împreună cu terenul intravilan de 2877 mp aferent.
Reclamanții susțin că au edificat casa nr. 457 în anul 2002, fără să facă dovada dreptului de proprietate asupra construcțiilor care se înscriu în cartea funciară, conform art.36 din Legea nr. 7/1996-legea cadastrului și a publicității imobiliare, pe baza autorizației de construire și a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor semnat de reprezentantul autorității locale. D. în cazul în care construcția ar fi fost realizată înainte de 1 august 2001, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 453/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991, ar fi putut fi intabulată, în lipsa autorizației de construire, în baza certificatului de atestare fiscală prin care se confirmă plata obligațiilor fiscale și a documentației cadastrale, ori în prezenta cauză construcția a fost edificată în anul 2002.
Totodată, se constată că reclamanta nu figurează în evidențele fiscale cu imobilul respectiv, achitând impozitele și taxele aferente casei cu nr. 457 B. construită în anul 1950, conform certificatului fiscal nr. 39/06.02.2013(f13).
De asemenea, din raportul de expertiză topografică, avizat OCPI, rezultă că proprietari tabulari asupra terenului și casei cu nr. 456 înscrisă în carte funciară nr._ sunt pe cote părți alți 11 (unsprezece)coproprietari, reclamanții având sub B14, din anul 2012, cota de 1/22 parte din casă bun comun și sub C3 drept de folosință asupra 125 mp teren. De asemenea, expertul nu se poate pronunța dacă a fost demolată sau nu casa nr.456.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel apelanții reclamanți P. E. și P. A. criticând-o ca nelegală și netemeinică, solicitând schimbarea în tot a acestei hotărâri și pe fond admiterea acțiunii.
În motivarea apelului, apelanții a susținut că, din declarația martorilor audiați în cauza rezulta faptul că, reclamanții au edificat casa în litigiu prin anii 2002, nefiind tulburați în posesia acesteia. De asemenea, martorii confirmă faptul ca a fost demolata casa cu nr. 456. Apelanții susțin că instanța de fond în mod netemeinic, nelegal și cu aplicarea greșita a legii le-a respins acțiunea pe motiv ca doar în situația în care edificarea casei ar fi fost realizata înainte de 1 august 2001 ar fi fost admisibila acțiunea reclamanților.
Instanța de fond în mod greșit a constatat că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra case cu nr. 457. Martorii audiați în cauza au confirmat faptul ca reclamanții au edificat prin mijloace proprii casa cu nr. 457 din B..
Numai în baza hotărârii judecătorești definitive de constatare a dreptului de proprietate asupra construcției se va putea solicita intabularea în cartea funciara a construcțiilor ridicate fara autorizație de construire după 31 august 2001.
Legea nr. 453/2001 se completează cu prevederile Codului Civil. în situația în care nu exista autorizație de construire și fiind prescris dreptul de a mai aplica sancțiuni contravenționale pentru edificarea unei contracții fără autorizație, doar instanța de judecata poate constata dreptul de proprietate prin construire asupra unei construcții edificate astfel..
În drept apelantul a invocat disp. art. 466-482 NCPC.
Examinând sentința atacată, în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, tribunalul a constatat că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Dreptul de superficie este un dezmembrământ al dreptului de proprietate în care se juxtapun două drepturi legate și dependente între ele, în mod perpetuu și constă în dreptul de proprietate pe care-l are o persoană, denumită superficiar, asupra construcțiilor care se afla pe o suprafață de teren ce aparține unei alte persoane, teren asupra căruia superficiarul va avea un drept de folosință.
Dreptul de superficie poate fi constituit prin convenția părților, prin legat, prin uzucapiune sau prin lege, iar apelanții urmăresc dobândirea dreptului de superficie prin hotărâre judecătorească invocând o convenție tacită. Dreptul de superficie se constituie prin acordul părților, dar acordul (de a construi) trebuie să fie dat de proprietarul terenului, iar în cauza de față, pentru edificarea construcției, deși nu este exprimat acord expres, nu există nici opoziție din partea intimatului.
Apelanții și-a întemeiat acțiunea formulată pe dispozițiile art. 492 C. civ., dar dreptul de superficie constituie tocmai o derogare de la regula înscrisă în textul invocat, dreptul de superficie putând fi constituit doar prin convenția părților, lege sau uzucapiune, iar în lipsa unei convenții exprese a părților, nu se poate constitui dreptul de superficie pe baza unei acțiuni în constatare. Reclamanții au indicat ca temei de drept și dispozițiile art. 111 C. civ., prin se urmărește ca instanța să constate că sunt proprietarii construcției și au un drept de folosință asupra terenului în lipsa unui acord expres dat de proprietar.
Apelanții urmăresc de fapt obținerea unui titlu pe cale judecătorească cu privire la dreptul de superficie pretins, dar posibilitatea dobândirii dreptului de superficie prin hotărâre judecătorească nu este reglementată de legislația națională, fiind cenzurată și de C.E.D.O. (Hotărârea din 15 februarie 2007, B. și P. c. România). În condițiile în care intimata este proprietarul terenului iar construcția a fost edificate cu acordul lor tacit, nu se poate reține că între părți există o convenție, ci că acordul părților este tacit.
Deoarece tribunalul a considerat întemeiată acțiunea formulată, admis-o, reținând că pe terenul aferent parcelei nr. top 377, sunt înscrise un număr total de 11 imobile de locuit, în cartea funciară fiind edificat doar imobilul nr. 456, asupra căruia apelanții dețin un drept de proprietate pe o cotă indiviză și un drept de folosință asupra unei suprafețe de teren de 125 mp. Deși expertiza nu confirmă demolarea imobilului cu numărul menționat, martorii audiați au confirmat, iar pârâta nu a contestat acest fapt.
Expertiza de specialitate atestă că în anul 1931 . teren în suprafață de de 2877 mp, care avea descrierea în CF nr. 1336 B. de "G. suplimentară", a făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare în baza căruia un număr de opt persoane au devenit proprietari pe opt cote indivize de 1/11 parte, reprezentând fiecare 261,55 mp, o persoană a devenit proprietară pe cota de 2/11 părți, reprezentând 523 mp și două persoane, soț și soție au devenit împreună proprietari pe cota de 1/11 parte, reprezentând 261,55 mp.
În anul 1980 pe . din CF nr. 1336 B. a fost înscrisă, în baza adeverinței nr. 882/1980 a Consiliului Popular al Comunei B., casa cu nr. 456.
Casa nr. 456 a fost atribuită tuturor coindivizarilor parcelei nr. top. 377, inclusiv celor înscriși în CF în anul 1931, în anul 1960 sau în anul 1961, cu toate că această casă a fost înscrisă în cartea funciară în anul 1980. Deci toți coproprietarii terenului din fila de CF au devenit proprietari și pe casă.
Ulterior, C. Elita (N. Elita) a vândut cota sa de proprietate din casa nr. 456, în anul 1980, lui C. E., iar terenul aferent cotei de 2/22 parte din . (261 mp) a trecut în proprietatea Statului R., prin efectul Legii nr. 58/1974. La rândul său C. E. a înstrăinat cota sa de proprietate de 2/22 părți din casa nr. 456, în anul 1981, lui D. I. senior, necăsătorit cota de 1/22 parte și lui M. M., necăsătorită cota 1/22 parte.
În fila electronică CFE_ B. M. M. este înscrisă ca proprietară asupra cotei de 1/22 din casa nr. 456.
În locul lui D. I., care era proprietarul cotei de 1/22 parte din casa nr. 456 în fila veche de CF nr. 1336 B., apar în CFE_ B., în baza actului notarial nr. 1833/31.08.2012, ca proprietari pe cota de 1/22 parte din casa nr. 456 Puskas A. și soția Puskas E..
Pe terenul aferent parcelei nr. top. 377, a cărei situație în cartea funciară s-a descris mai sus, la ora actuală sunt edificate în total 11 case de locuit, respectiv . mai multe subparcele prin garduri, dar în cartea funciară este evidențiată doar casa nr. 456, asupra căreia reclamanții dețin un drept de proprietate pe o cotă indiviză și un drept de folosință asupra unei suprafețe de teren de 125 mp, teren proprietatea Statului R.. Casele amplasate pe . au o vechime mare, dar nu sunt evidențiate în cartea funciară.
Reclamanții dețin în prezent casa nr. 457, care are suprafața construită la sol de 147 mp. Curtea aferentă acestei case are suprafața de 141 mp, deci suprafața totală a terenului aferent acestui imobil este de 288 mp.
Suprafața de teren proprietatea Statului R. este de 261 mp (aferentă cotei de proprietate de 2/22 părți a lui C. Elita, proprietara din anul 1980 a acestei cote din casa nr. 456), din care reclamanții au un drept de folosință pe suprafața de 125 mp.
Față de această stare de fapt, s-a dispus radierea acesteia din fila de CF, (situație în care dispare și dreptul de proprietate al celorlalți coproprietari asupra casei 456), și totodată a radiat și dreptul de folosință asupra terenului de 250 mp, teren proprietatea Statului, înscris în favoarea reclamanților Puskas A. și Puskas E., pe 125 mp și în favoarea lui M. M. pe restul de 125 mp (cota de 1/2 parte din 250 mp).
Apoi a dispus dezmembrarea parcelei nr. top. 377 - intravilan de 2877 mp, în două subparcele, după cum urmează:
- subparcela nr. top. 377/a - teren intravilan în suprafață de 261 mp, proprietatea Statului R.
- subparcela nr. top. 377/b - teren intravilan în suprafață de 2616 mp, rămâne în proprietatea celorlalți coproprietari înscriși în fila de carte funciară, conform cotelor de proprietate actuale.
După care pe ./a s-a dispus înscrierea casei nr. 457, iar ca proprietari asupra casei au fost înscriși reclamanții Puskas A. și soția Puskas E., bun comun și proprietar asupra terenului de 261 mp S. R. cu drept de folosință în favoarea proprietarilor casei.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, văzând și dispozițiile art. 297 C.pr.civ., Tribunalul a admis apelul declarat de apelanții reclamanți P. E. și P. A., împotriva civile nr. 1653/21.10.2014 pronunțată în dosar nr._ de Judecătoria Reșița și a schimbat hotărârea instanței de fond, admițând acțiunea formulată de P. E. și P. A.; expertiza dispusă la instanța de fond urmând a face parte integrantă din hotărâre.
În baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, nu a acordat cheltuieli de judecată.
Împotriva Deciziei civile nr.275/A din 29.06.2015 a Tribunalului C.-S. a formulat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor P. C.-S. în reprezentarea Ministerului Finanțelor P., reprezentant al pârâtului S. R. solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei civile ca fiind netemeinică și nelegală, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
Recurentul a susținut că decizia civilă nr. 275/A/29.06.2015 este netemeinica și nelegală. Astfel, în privința dreptului de superficie este de remarcat ca acest drept nu este definit in legislația noastră, dar existenta sa este unanim acceptata apreciindu-se ca se întemeiază pe prevederile art. 492 cod civil conform cărora „orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ, cu cheltuiala sa si ca sunt ale lui, până ce se dovedește din contra.
Acest text constituie temeiul de drept in materie de superficie, deoarece prezumția stabilita in beneficiul proprietarului terenului fiind relativa, constructorul o poate înlătura prin proba contrarie, dovedind ca lui îi aparține proprietatea clădirilor, plantațiilor sau lucrărilor aflate pe teren. Proba contrara poate să tindă la dovedirea unui drept de superficie, ca o excepție de la regula înscrisă în nrt.492 Cod civil, drept real ce constă în dreptul de proprietate al superficiarului asupra construcției edificată pe terenul proprietatea altei persoane și asupra căruia dobândește un drept de folosință. Realizând aceasta dovada constructorul devine titularul unui drept de superficie.
Pentru constituirea dreptului de superficie se cere în primul rând dovedirea dreptului de proprietate asupra construcției, iar în al doilea, fie existența unei dispoziții legale, fie o convenție încheiată între superficiar și proprietarul terenului, deoarece dreptul de superficie ia naștere în puterea legii ori prin convenția părților care nu pot fi decât cei doi proprietari ai construcției și terenului și are ca obiect constituirea superficiei.
În consecință, pentru constituirea dreptului de superficie trebuie sa se facă dovada îndeplinirii celor două condiții, cerință neîndeplinită în speța.
În lipsa autorizației de construcție nu se poate reține existența unui drept do proprietate asupra construcției in favoarea reclamanților, astfel că prima condiție nu este îndeplinită pentru a se putea constitui un drept de proprietate,
Nu este îndeplinită nici cea de a doua condiție întrucât nu există vreo convenție cu proprietarul terenului.
Dreptul de superficie are caracter imobiliar si perpetuu prin natura sa, existenta acestuia fiind dependenta de caracterul definitiv al construcției, plantației sau lucrării ce grevează terenul pe care se afla.
Dreptul de superficie se refera la folosința terenului pe care se afla construcția, având aceeași durata ca si existenta construcției.
Constituirea dreptului de superficie se realizează prin convenție și privește exclusiv construcțiile noi, nu si lucrările de reparații sau îmbunătățiri aduse unui imobil.
Cât privește momentul dobândirii dreptului, se distinge între dreptul de proprietate asupra construcției, care se dobândește de superficiar treptat pe măsura incorporării materialelor în teren si dreptul de superficie care constituind premisa dreptului de a construi, se dobândește in momentul încheierii convenției. În concluzie, dreptul de superficie poate fi recunoscut doar prin acordul ambelor părți, respectiv proprietarul construcției si proprietarul terenului pe care se afla construcția.
În temeiul art.411 alin. 1, teza2, pt..2 Cod procedură civilă solicită judecarea cauzei în lipsă.
Intimații reclamanți au depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinica si legala a decizia civila recurate.
În motivare au arătat că motivele de recurs invocate de recurentul M. Finanțelor P. nu au fost invocate pe calea apelului sau in cursul judecării apelului.
Mai mult decât atât recurentul M. Finanțelor P. nu a formulat «Întâmpinare » nici la instanța de fond si nici la instanța de apel.
Pe fondul cauzei, reclamanții au susținut că au dovedit faptul ca au edificat construcția în litigiu având acordul tacit al părților, aceasta construcție fiind luata in evidenta fiscala a Primăriei B..
Față de situația de fapt si de drept, cât și de probele administrate în cauză, solicită respingerea recursului formulat
Examinând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 C.pr.civ., curtea de apel consideră că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Cu caracter prealabil, Curtea constată că nu sunt întemeiate susținerile reclamanților intimați din întâmpinare conform cărora motivele de recurs nu pot fi primite întrucât nu ar fi fost invocate în apel sau în cursul judecării apelului.
Astfel, fiind respinsă în primă instanță acțiunea reclamanților, pârâtul S. R. prin MFP nu a formulat cerere de apel, neavând de altfel niciun interes în acest sens. Principiul de drept arătat de reclamanți se aplică în situația în care partea nemulțumită de soluția adoptată de prima instanță nu a declarat apel sau, deși a declarat apel, nu a invocat în cererea declanșatoare a căii de atac, criticile de nelegalitate care au fost invocate direct în faza procesuală a recursului.
Or, în speță, așa cum s-a arătat mai sus, apelul nu a fost formulat de recurent, ci de către reclamanți care au fost nemulțumiți de hotărârea primei instanțe, astfel încât nu se poate reține de către instanța de recurs că motivele invocate de recurent ar fi fost formulate omissio medio.
Totodată, se constată că motivele de recurs privesc aspecte de nelegalitate ale deciziei pronunțate în apel, respectiv recurentul a invocat neîndeplinirea condițiilor legale pentru constituirea în favoarea reclamanților a dreptului de superficie, aspecte care au fost avute în vedere și de prima instanță care a respins acțiunea, judecătoria constatând că nu au fost îndeplinite cerințele art.492 C.civ.
Analizând motivul de nelegalitate invocat, Curtea reține că reclamanții au solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra unei case edificate în anul 2002 pe terenul aflat în proprietatea Statului R., în temeiul art.492 C.civ. și 111 C.pr.civ., invocând deci recunoașterea unui drept de superficie.
Potrivit textului art. 492 Cod civil, construcțiile făcute asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ, cu cheltuiala sa și sunt ale lui până ce se dovedește din contra. Rezultă, astfel, o îndoită prezumție care nu este absolută, putându-se face dovada contrară că, prin convenție, proprietarul poate renunța la beneficiul accesiunii. Dacă prezumția a fost răsturnată, se va naște un drept de superficie pentru proprietarul construcției, fiind de presupus că proprietarul terenului a consimțit la constituirea unui atare drept și a renunțat la beneficiul art. 494 Cod civil.
Așadar, conform regulii de interpretare logică exprimată de adagiul exceptio est strictissimae interpretationis, ca orice altă excepție, cea prevăzută de partea finală a art. 492 C.civ., nu trebuie extinsă la situații pe care norma juridică respectivă nu le prevede. P. urmare, cel ce invocă nașterea unui drept de superficie trebuie să facă două probe distincte: proba că respectiva construcție sau plantație nu sunt făcute de proprietarul terenului, ci de el, precum și proba că acestea nu sunt ale lui (ale proprietarului terenului).
Cu alte cuvinte, simpla dovadă a faptului că respectiva construcție sau plantație nu este făcută de proprietarul terenului nu este suficientă pentru nașterea dreptului de superficie, el putând să le dobândească în condițiile art. 494 C.civ., situație care, de asemenea, ar exclude incidența excepției. Așadar, cel ce a edificat construcția sau plantația, trebuie să dovedească în plus faptul ca nu sunt aplicabile regulile accesiuniisau că proprietarul a renunțat la beneficiul acesteia, deci că, în baza legii, a unei convenții sau prin uzucapiune, a putut deveni proprietarul construcției făcute pe terenul altuia (în acest sens ICCJ, dec. civ. 4127/2013).
Aceasta deoarece, ca regulă generală, în lipsa unei convenții, cel ce edifică o construcție pe terenul altuia dobândește, pe măsura încorporării materialelor în sol, un drept de creanță împotriva proprietarului terenului, atitudinea subiectivă fiind avută în vedere eventual la despăgubirea sa, ca urmare a invocării accesiunii imobiliare de către proprietarul terenului (in acest sens T.S. dec. nr. 1257 / 1956).
Pe cale de consecință logica, si rezultând din interpretarea logico-juridica a diospoz. art.492 C.Civ., chiar dacă s-ar dovedi comportarea cu rea-credință sau cu o pasivitate apropiată relei-credințe a proprietarului terenului, aceasta nu ar avea drept rezultat nașterea dreptului de proprietate al constructorului asupra construcției sau a dreptului de superficie cu privire la teren, ci ar putea duce la consecința pierderii dreptului de a obliga la ridicarea construcției.
Or, din analizarea probelor administrate în cauză tribunalul a reținut că proprietarul terenului nu a exprimat un acord expres, între părți nu există convenție, ci doar nu a existat opoziție din partea sa la ridicarea construcției (f.4 din decizia recurată).
Dar, așa cum s-a arătat mai sus, cel ce a edificat construcția trebuie să dovedească faptul că în baza unei convenții a putut deveni proprietarul construcției făcute pe terenul altuia (nefiind suficientă simpla pasivitate a proprietarului terenului), ceea ce în prezenta cauză nu s-a întâmplat.
Se constată că în mod corect judecătoria a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru dobândirea de către reclamanți a dreptului de superficie în condițiile art.492 C.civ., iar tribunalul în mod nelegal a admis apelul.
Deci în cauză devin incidente dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ. și, în temeiul art.312 alin.1-4, Curtea va admite recursul formulat de recurentul pârât S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de D. Timișoara prin A. C.-S. împotriva Deciziei civile nr.275/A din 29.06.2015 a Tribunalului C.-S. pe care va respinge apelul formulat de reclamanții P. E. și P. A. împotriva Sentinței civile nr.1653 din 21.10.2014 pronunțată în dosarul_ de către Judecătoria Reșița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul pârât S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de D. Timișoara prin A. C.-S. în contradictoriu cu intimații reclamanți P. E. și P. A. și intimata pârâtă . împotriva Deciziei civile nr.275/A din 29.06.2015 a Tribunalului C.-S..
Modifică decizia civilă menționată în sensul că respinge apelul formulat de reclamanții P. E. și P. A. împotriva Sentinței civile nr.1653 din 21.10.2014 pronunțată în dosarul_ de către Judecătoria Reșița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, M. G. A.-M. N. C. P.
GREFIER,
R. P.-D.
Red.AMN/24.11.2015
Tehnored R.P.D./24.11.2015
2 ex./ SM
Primă instanță: Judecătoria Reșița, judecător S. M.
Instanța de apel: Tribunalul C.-S., judecători: M. M. și C. A. N.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 171/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
