Decizia civilă nr. 154/2013. Partaj bunuri comune soţi. Lichidarea regimului matrimonial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 154/R/2013
Ședința publică de la 13 Februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. T.
Judecător Ana-SS
Judecător M. O. -S. Grefier C. -G. H.
Pe rol judecarea cauzei privind pe recurent K. A. și pe intimat O. ANA-D., având ca obiect recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 3197/_ pronunțată de Judecătoria Turda, în dosarul civil nr._, dosar având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul reclamant personal, lipsind intimata pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că prin Încheierea civilă nr. 21/R/CC/_ s-a admis cererea formulată de recurentul reclamant și în consecință a dispus scutirea recurentului de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar datorat pentru soluționarea recursului.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în temeiul art.
150 C.pr.civ., T. ul declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost
formulat modificarea sentinței atacate, în sensul de a se stabili că apartamentul în litigiu este bun comun al soților, cota de contribuție a reclamantului la dobândirea acestuia fiind de 90%, iar a pârâtei de 10%, solicitând a-i fi atribuit apartamentul în natură favoarea reclamantului, cu obligarea reclamantului la plata sultei ce i se cuvine pârâtei. Recurentul este de acord și ca pârâta să vândă garsoniera și să-i dea lui banii. Recurentul precizează că nu are unde locui.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3197/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T.,
s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul K.
A., în contradictoriu cu pârâta O. Ana-D., și în consecință:
S-a constatat că reclamantul a avut o contribuție de 90% la achiziționarea apartamentului situate în C. T., str. O., nr.18A bl.B, ap.57, jud.Cluj.
S-a constatat că în timpul căsătoriei, cu contribuție de 50% reclamantul și de 50% pârâta, au fost dobândite următoarele bunuri mobile: garnitură de mobilă cameră -450 lei; colțar -350 lei; frigider Arctic -350 lei; autoturism FIAT -
1000 lei; garnitură de mobilă de bucătărie - 20 lei; canapea 350 lei; mașină de spălat rufe - 550 lei; calculator - 300 lei; covor persan - 75 lei; televizor LCD - 700 lei; cuptor microunde -150 lei.
A partajat în natură bunurile mobile prin formarea a două loturi, după cum urmează: lotul 1 - garnitură de mobilă cameră -450 lei; colțar -350 lei; frigider Arctic -350 lei; autoturism FIAT cu nr. înmatriculare_ - 1000 lei - cu o valoare însumată de 2150 lei; lotul 2 - garnitură de mobilă de bucătărie - 20 lei; canapea 350 lei; mașină de spălat rufe - 550 lei; calculator - 300 lei; covor persan - 75 lei; televizor LCD - 700 lei; cuptor microunde -150 lei - cu o valoare însumată de 2145.
A atribuit lotul 1 reclamantului și lotul 2 pârâtei.
A obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a unei sulte de 2,5 lei. Respinge restul pretențiilor.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1457,5 lei lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
P. a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
Căsătoria încheiată între reclamantul K. A. și pârâta O. Ana D. la data de 24 ianuarie 2004 a fost desfăcută prin Sentința civilă nr.216/2010 pronunțată în Dos.nr.4961/3282009 al Judecătoriei T. la data de_ și rămasă irevocabilă prin neexercitarea căii de atac la data de_ .
Prin aplicarea art. 30, alin.1 C.fam. coroborat cu art. 37, alin.2 și art.39, alin.1 C.fam., au calitatea de bun comun al soților acele bunuri obținute între data de 24 ianuarie 2004 și data de_ .
Bunurile obținute înainte de încheierea căsătoriei, deci anterior datei de 24 ianuarie 2004, sunt bunuri proprii ale fiecăruia dintre viitorii soți, ele nefiind bunuri devălmașe, ci fiind fie bunuri proprietate exclusivă a unuia sau altuia dintre viitorii soți, fie cel mult bunuri coproprietate a viitorilor soți. În această din urmă situație, cota parte de proprietate se determină raportat la suma cu care a contribuit fiecare dintre viitorii soți la achiziționarea bunului, fără a se pune problema contribuțiilor în cadrul căsătoriei.
Față de distincțiile de mai sus, instanța a reținut că, în privința bunului imobil - apartament situat administrativ în C. T., str. O., nr.18 A, bl.B, ap.57, acesta a fost dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare nr.68110/2003 la data de_ de către pârâta O. Ana D., în calitate de cumpărător, prețul de 12.380.566 lei (ROL) fiind achitat integral la aceeași dată de_, conform mențiunii în acest sens de la art.4 din contract (filele 8-9 dos.). Întrucât la data de_, părțile litigante nu erau căsătorite, apartamentul devine prin cumpărare bun proprietate exclusivă a cumpărătoarei O. Ana D. (art.31, lit.a C.fam.). Faptul că la momentul încheierii contractului, cumpărătoarea a declarat că este căsătorită, deși nu era (art.3 din contract - fila 8 dos.) - nu este de natură a schimba sfera de aplicare a art. 30, alin.1 C.fam. care este o normă imperativă. O astfel de declarație ca act juridic unilateral nu poate conferi caracterul de bun comun unui bun dobândit înainte de încheierea
căsătoriei.
În consecință, întrucât apartamentul este bun proprietatea exclusivă a pârâtei cu titlu de cumpărare, bun dobândit înainte de încheierea căsătoriei (art.31, lit.a C.fam.), el nu poate constitui obiectul unui partaj în condițiile în care, prin definiție, partajul este operațiunea juridică prin care se pune capăt unei stări de coproprietate.
Nu este însă mai puțin adevărat că nu este indiferentă proveniența sumelor cu care s-a achitat prețul, precum și că, în măsura în care reclamantul face
dovada furnizării unei părți din acel preț, el dobândește asupra pârâtei un drept de creanță.
În cauză, reclamantul a alegat că a avut o contribuție financiară de 90% la achiziționarea apartamentului în cauză.
Din probele administrate în cauză - declarația martorului Silvășan Ștefan Aurel (fila 32 dos.), declarația martorei Cserei Margareta (fila 33 dos.), declarația numitului K. Dezideriu (fila 34 dos.) - rezultă că, într-adevăr, prețul apartamentului a fost achitat în principal din banii bun propriu ai reclamantului, preponderent obținuți de la fratele său K. Dezideriu la data de_: 2000 USD și 500 DM. Față de acestea, instanța va reține că se susține sub aspect probatoriu afirmația reclamantului de a fi furnizat 90% din suma necesară achitării prețului apartamentului.
Astfel, instanța a constatat că, raportat la prețul de cumpărare al apartamentului și la cursul valutar aplicabil la acea dată, reclamantul a avut o contribuție de 90% la achiziționarea apartamentului, dobândind asupra pârâtei un drept de creanță în aceste limite, pe care îl poate valorifica, dar altfel decât prin partaj întrucât bunul este și rămâne proprietatea exclusivă a pârâtei.
Raportat la art. 30, alin.1 C.fam. coroborat cu art. 37, alin.2 și art.39, alin.1 C.fam., instanța a reținut că au calitatea de bunuri comune, fiind dobândite de părțile litigante în timpul căsătoriei, următoarele bunuri mobile, cu valorile rezultând din raportul de expertiză tehnică judiciară mobiliară întocmit în cauză de expert Vamoș Traian: garnitură de mobilă cameră -450 lei; colțar -350 lei; frigider Arctic -350 lei; autoturism FIAT - 1000 lei; garnitură de mobilă de bucătărie - 20 lei; canapea 350 lei; mașină de spălat rufe - 550 lei; calculator - 300 lei; covor persan - 75 lei; televizor LCD - 700 lei; cuptor microunde -150 lei.
Cu privire la contribuția părților litigante la achiziționarea acestora, instanța a reținut că aceasta nu se determină exclusiv pe baza participației financiare a fiecăruia dintre soți la achiziționarea bunurilor, trebuind avut în vedere și faptul că o formă de contribuție o reprezintă și munca în gospodărie și în întreținerea familiei. Într-adevăr, analizând comparativ înscrisurile depuse la filele 28 dos. și 37 dos., coroborat cu declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța reține că, preponderent, contribuția sub aspect financiar la achiziționarea bunurilor de mai sus a fost a reclamantului, veniturile din muncă ale pârâtei fiind mai reduse, dar mai trebuie avut în vedere și următoarele: în perioadele în care reclamantul a fost plecat la muncă în Spania, gospodăria a fost susținută prin muncă de către pârâtă, aceasta îngrijindu-se și de fiul părților, Robert A., născut la data de_ ; perioada în care reclamatul a trimis bani din Spania este iunie 2008-noiembrie 2008 (fila 28 dos.), însă veniturile și cheltuielile într-o căsătorie trebuie apreciate la întreaga durată a acesteia - în cazul de față 24 ianuarie 2004 și data de_ .
Față de toate cele de mai sus, instanța a apreciat că părțile au avut contribuții egale, de 50% fiecare, și a format două loturi în vederea partajării în natură a bunurilor mobile commune. Pentru a compensa diferența valorică dintre loturi, instanța a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a unei sulte de 2,5 lei.
În temeiul art.274 C.p.c., reținând că partajul profită ambelor părți litigante, instanța a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a jumătate din cheltuielile ocazionate de prezentul litigiu, respectiv la plata sumei de 1457,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul K. A.
, solicitând instanței admiterea recursului, schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii introductive de instanță asa cum a fost formulată.
În motivare recurentul reclamant arată faptul că Judecătoria a stabilit ca apartamentul din proces nu este bun comun ci este bun propriu al fostei sale soții.
Solicită a se observa ca după ce a formulat cererea sotia sa nu s-a prezentat la judecata decât in anul 2012 cu toate ca a chemat-o la interogatoriu.
Precizează reclamantul că ei au cumpărat acel apartament integral din banii săi.
Contractul s-a încheiat doar pe numele soției deoarece ea era titulara a contractului de închiriere, dar voința lor a fost ca acest apartament sa fie comun.
De asemenea voința pe care și-a exprimat-o soția sa si atunci când pe contract s-a trecut ca fiind căsătorită. De altfel, după câteva luni ei s-au si căsătorit asa cum rezulta din actele dosarului.
Arată că martorii audiați in proces au arătat faptul ca el a fost acela care a susținut material căsătoria, toate bunurile fiind achiziționate din banii câștigați de el.
Astfel, în timpul concubinajului si al căsătoriei ei au cumpărat toate bunurile arătate în cerere, pe banii lui. In mod corect Judecătoria a stabilit in favoarea sa o contribuție de 90% la dobândirea apartamentului, dar aceeași contribuție de 90% trebuia sa o stabilească si pentru celelalte bunuri.
Înțelege recurentul reclamant să critice și faptul că daca prin sentința s-a stabilit contribuția sa de 90 % din apartament, trebuia sa se arate si cat reprezintă valoric aceasta contribuție deoarece la dosarul cauzei exista o expertiza care stabilește valoarea actuala a apartamentului la suma de 51.000 lei.
El a cerut să se împarta toate bunurile astfel ca nu intelege de ce s-au impartit doar cele mobile nu si apartamentul.
De aceea, considerând ca se va stabili ca acest apartament este bun comun cere sa-i fie atribuit lui si el să-i achite fostei sale soții drepturile ei, deoarece aceasta nu are posibilități să-l plătească.
Intimata nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat la judecarea cauzei.
Analizând recursului prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul este cel care în virtutea principiului disponibilității stabilește cadrul procesual.
Instanța în temeiul art. 129 C.pr civ în realizarea rolului activ este datoare să stabilească limitele cu care este investită și să dea interpretarea corectă a cauzei deduse judecății.
Este de principiu, decurgând din interpretarea vechiului art. 30 C. fam că bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt proprietate codevălmașă, restul bunurilor păstrâdu-și caracterul de bun comun sau propriu în funcție de modalitatea de dobândire.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul contestă calitatea de bun propriu al pârâtei afirmând și solicitând constatarea că părțile în timpul concubinajului au dobândit calitatea de coproprietari ai imobilului apartament obiect al contractului de 68110/2003 încheiat de pârâtă cu o societate comercială prin indicarea motivelor de fapt respectiv contribuția sa aproape exclusivă la plata prețului.
Așadar acțiunea reclamantului are mai multe capete, însă instanța de fond nu a analizat cererea cu privire la imobilul apartament decât din prisma
dobândirii acestuia înaintea încheierii căsătoriei ceea ce face prin prisma art. 30
V.C. fam. ca acest bun în mod evident să nu poată să facă parte din proprietatea codevălmașă a soților.
Pe de altă chiar și instanța de fond a constatat că reclamantul a avut o contribuție diferită la dobândirea acestui bun ceea ce presupune implicit și calitatea de coproprietar al reclamantului asupra bunului iar cu privire la bunurile dobândite în cursul căsătoriei o contribuție egală.
Nu se impunea, în condițiile speței de față, ca reclamantul sa urmeze o altă procedură judiciară (acțiune în simulație) atâta timp cât prin cererea de față, se afirmă acest lucru iar în contractul de vânzare-cumpărare pârâta declară că este căsătorită implicit că dobândește un drept asupra bunului și o altă persoana.
În limita acestor considerente se aprecia că cererea constatare a unui drept asupra bunului imobil și de partajare a acestui bun a rămas nesoluționată ceea ce atrage incidența art. 304 pct.5 V.C.pr.civ și implicit casarea hotărâri în aceste limite în temeiul ar. 312 V.C.pr.civ.
Văzând prev. art. 312 alin 4 V.C.pr.civ apreciind că nu se impune administrarea unor alte probe decât cele administrate în fața instanței de fond s- a dispus rejudecare în limitele arătate.
Din probele administrate a rezultat că părțile au dobândit în comun imobilul apartament. Nu se poate reține existența vreunui contract de împrumut
care să justifice existența doar a unui drept de creanță al recurentului în condițiile în care pârâta a declarat că este căsătorită implicit și că bunul este comun. Lipsa la interogator în temeiul art.225 V. C.pr.civ, coroborată cu celelalte probe testimoniale administrate în fața instanței de fond, poate fi apreciată în cauză ca o mărturisire deplină.
Statuarea instanței de fond cu privire la cotele deținute de părți nu a fost atacată acesta intrând în autoritatea de lucru judecată, impunându-se și în stadiul procesual a recursului.
Întrucât cota deținută din bun a recurentului este net superioară față de cea a intimatei iar susținerea recurentului din cuprinsul motivelor de recurs ca intimata mai are o casă în proprietate nu a fost contestată, ținând cont de valoarea imobilului determinată prin expertiză în temeiul art.673/10 alin. 4 V.C.pr.civ instanța va atribui apartamentul reclamantului, cu obligarea acestuia la plata unei sulte în favoarea pârâtei în sumă de 5100 lei.
Recurentul a beneficiat de ajutor judiciar sub forma scutirii de plata taxelor de timbru. Văzând soluția asupra recursului în temeiul art. 50 ind.2 OUG 50/2008 va obligă reclamantul să restituie în favoarea Statului ajutorul public
judiciar constând în taxa de timbru în sumă de 901,44 lei și 4,85 lei timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de K. A. împotriva Sentinței civile nr.3197/_ pronunțată de Judecătoria Turda, în dosarul civil nr._, pe care o casează în parte, cu privire la bunul imobil.
Rejudecând recursul în aceste limite, admite integral acțiunea civilă formulată de reclamantul K. A. împotriva pârâtei OKOS ANA D. .
Constată calitatea de coproprietari ai apartamentului situat în C. T., str. O., nr. 18A, bl. B, ap. 57, jud. Cluj, cu o contribuție de 90% din partea reclamantului și 10% din partea pârâtei.
Atribuie apartamentul reclamantului, cu obligarea acestuia la plata unei sulte în favoarea pârâtei în sumă de 5100 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă reclamantul, în temeiul dispozițiilor art. 50 ind. 2 din OUG nr. 51/2008 să restituie în favoarea Statului ajutorul public judiciar constând în taxa de timbru în sumă de 901,44 lei și 4,85 lei timbru judiciar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Februarie 2013.
Președinte, D. T. | Judecător, Ana-SS | Judecător, M. O. -S. |
Grefier, C. -G. H. |
C.H. 14 Februarie 2013
Red DT/Dact DT_ /2ex Jud. fond. C. M. MACARIE
| ← Decizia civilă nr. 152/2013. Partaj bunuri comune soţi.... | Decizia civilă nr. 290/2013. Partaj bunuri comune soţi.... → |
|---|
