Decizia civilă nr. 36/2013. Modificare masuri privind copilul minor
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. S.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Operator date 2516
DECIZIA CIVILĂ Nr. 36
Ședința publică din data de 25 Aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: K. M., președinte tribunal JUDECĂTOR: D. G., președinte secție civilă
H. A., grefier
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta-reclamantă SA, domiciliată în Z., B-dul M. V. l, nr. 67, bl. MV - 2. sc. A, parter, apt. 1, județul S., și domiciliul procesual ales la avocat: N. P., Z., strada Tudor V., nr. 6, județul S., împotriva Sentinței civile nr.1058 din 17 decembrie 2012, pronunțată de judecătoria Jibou în dosarul nr._, având ca obiect - modificarea măsurii privind copilul - .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta-reclamantă
SA, reprezentantul acesteia avocat: Hârza Radu C., intimatul pârât M.
C. și reprezentanta acestuia avocat Cobzaș V., lipsă fiind intimat- autoritatea tutelară C. Local C. și C. Local Z. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că termenul a fost acordat la cererea reprezentantului apelantei pentru studiul întâmpinării și pentru ca apelanta să-și semneze apelul.
A. anta, prezentă fiind procedează la semnarea apelului.
Reprezentantul apelantei-reclamante avocat Hârza Radu C., arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul apelantei-reclamante avocat Hârza Radu C., susține oral motivele de apel, solicitând, admiterea apelului astfel cum a fost formulat, în sensul de-a se stabili domiciliul minorei la mama apelantă.
Sentința este netemeinică și nelegală, minora simte în subconștientul său lipsa de mamă ; minora nu înțelege situația creată ; pârâtul și familia sa
doresc contrariul ; minora are nevoie de grijă stabilitate și continuitate să fie conștientă că are o mamă ; minora și mama sa trebuie să aibă relații personale ; minora are șapte ani și are nevoie de căldura mamei, de îngrijire de sfaturi pe care mai târziu nu i le poate da numai mama.
Reprezentanta intimatului-pârât avocat Cobzaș V., solicită respingerea apelului, arătând că: prima dată părinții au fost cei care au hotărât unde să stea acest copil ; mama când a plecat de acasă niciodată nu a luat copilul cu ea ; mama nu se ocupă de ea, fetița nu dorește să vină cu mama la
Z. ; mama nu-și face concesii nici pentru fiica ei .
Reprezentantul apelantei-reclamante avocat Hârza Radu C., arată că mama fetiței nu are voie să intre în curte să vadă fetița. Solicită menținerea apelului.
Reprezentanta intimatului pârât avocat Cobzaș V., nu este de acord ca fetița să fie adusă împotriva voinței ei.
Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, instanța consideră că dosarul se află în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin Sentința civilă nr. 1058/_ a Judecătoriei Jibou, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SA, în contradictoriu cu M. M. -C., și sa dispus ca autoritatea părintească asupra minorei M. Gyulia Viviana, născută la data de_, se exercită deopotrivă și în mod egal de către ambii părinți.
S-a respins ca neîntemeiată cererea privind stabilirea locuinței minorei împreună cu reclamanta.
S-a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 500,00 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a luat act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele :
Reclamanta și pârâtul au fost căsătoriți, iar din relația acestora a rezultat minora Gyulia Viviana, născută la data de_, înscrisă în clasa 0 la Școala din
C. .
Prin Sentința civilă nr.421/_ a Judecătoriei Jibou s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpa ambilor soți, minora fiind încredințată mamei spre creștere și educare. Prin Decizia civilă nr.68/_ a T. ui S. s-a dispus ca minora să fie încredințată tatălui, iar mama să plătească o pensie de întreținere de 150 de lei pe lună. Prin Decizia Curții de A. C. nr.900/R/_ s-a respins recursul reclamantei.
Prin Sentința civilă nr.478/_ pronunțată de Judecătoria Jibou s-a stabilit programul conform căruia reclamanta va avea legături personale cu fiica minoră, M. Gyulia Viviana, încredințată spre creștere și educare pârâtului, la domiciliul reclamantei, după cum urmează: în prima și a treia săptămână din fiecare lună, de vineri orele 17,00 până duminica aceeași oră; câte o săptămână în vacanțele de Paști și C. și patru săptămâni în vacanța de vară, primele doua
săptămâni la începutul lunii iulie, iar următoarele două săptămâni la sfârșitul lunii august.
Prin Decizia nr.79/_ s-a respins apelul pârâtului împotriva sentinței de mai sus, nefiind introdusă cerere de recurs.
La stabilirea domiciliului minorei împreună cu tatăl său s-a avut în vedere că fetița nu era îngrijită corespunzător de către mama sa. Reclamanta nu mai avea răbdare cu aceasta, o amenința sau chiar o bătea fără motive serioase. Fetița a surprins-o pe mama sa întreținând relații sexuale cu un alt bărbat. Reclamanta a părăsit domiciliul plecând din localitate cu un alt bărbat, lăsând copilul în grija bunicii paterne.
La stabilirea programului de vizită s-a avut în vedere, în esență, că "dacă reclamanta nu a fost creditată ca având capacitatea de a crește și educa pe minoră, aceasta fiind încredințată tatălui, instanța consideră că în prezent reclamanta este suficient de echilibrată și responsabilă în relația cu fiica ei, astfel încât să fie consfințit dreptul legal al ambelor de a petrece timp împreună, și acest drept să fie exercitat exclusiv în favoarea și conform cu interesul superior al minorei";.
Potrivit art.403 Cod civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori.
Prezenta cerere vizează exercitarea în comun a autorității părintești și stabilirea domiciliului minorei împreună cu mama sa.
Potrivit art.483 Cod civil, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți. Părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului. Această ultimă dispoziție este reluată și în art.503 Cod civil, iar la art.507 se prevăd cazuri în care autoritatea părintească se exercită de către un singur părinte, și anume: dacă unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești (în cazurile prevăzute la art.508 alin.1 Cod civil) sau dacă din orice motiv se află în neputință de a-și exprima voința. La aceste cazuri enumerate se pot adăuga orice alte cazuri întemeiate, potrivit art.398 Cod civil.
Având în vedere aceste prevederi legale, instanța constată că în cauză nu există dovezi care să fundamenteze necesitatea unei excepții de la regula conform căreia autoritatea părintească se exercită de către ambii părinți, urmând a se dispune în consecință.
Cu privire la cererea privind stabilirea locuinței minorei împreună cu mama sa, instanța constată că, într-adevăr, reclamanta și-a revizuit comportamentul ce a dus la desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâtul. Reclamanta s-a angajat, având în prezent două locuri de muncă și a cumpărat un apartament cu 2 camere pentru a oferi fiicei sale condiții locative corespunzătoare, așa cum rezultă și din ancheta socială efectuată de autoritatea tutelară din Z. . Din ancheta socială a mai rezultat că mama reclamantei este dispusă să își aducă aportul la creșterea și îngrijirea minorei
Probatoriul administrat nu a evidențiat că reclamanta ar mai avea în prezent derapaje de la moralitate.
Cererile reclamantei pentru stabilirea unui program în care să aibă legături personale cu minora, prezenta cerere pentru schimbarea domiciliului minorei,
apelul la un executor judecătoresc pentru a putea avea raporturi personale cu fiica sa, tentativele eșuate de contactare a minorei, luarea legăturii cu învățătoarea copilului pentru a se interesa de situația școlară a minorei, evidențiază preocuparea reclamantei pentru fiica sa.
Ancheta socială efectuată la domiciliul minorei, declarațiile martorilor T.
C. și Ilieș A. evidențiază că minorei îi sunt oferite condițiile materiale și morale necesare creșterii și dezvoltării psihice armonioase, la domiciliul tatălui. Tatăl este sprijinit de către mama sa la îngrijirea minorei. Din declarația învățătoarei M. A. M., rezultă că minora este un copil educat, este deschisă, are o inteligență peste medie, este atentă și are tendința de a se apropia de persoanele mature de gen feminin, ca urmare a lipsei aproprierii față de mamă. Este foarte important că la începutul anului, având ca temă desenarea propriei familii, minora Gyulia Viviana a desenat o fetiță lângă o apă și un mormânt, spunându-i educatoarei că în mormânt se află o femeie care a murit cu mult timp în urmă. Minora i-a spus învățătoarei de mai multe ori că nu se va căsători niciodată.
Este evident că minora resimte, în subconștientul său, lipsa mamei, ceea ce o determină să manifeste o sensibilitate accentuată față de persoanele mature de sex feminin.
Acest comportament al minorei este cauzat de separarea sa față de unul dintre părinți, perceput de către minoră ca o abandonare a sa de către mamă.
Fiind audiată în camera de consiliu, potrivit art.264 Cod civil, minora a declarat în fața instanței că mama sa a plecat de acasă pentru că nu vroia să o mai îngrijească. A fost o singură dată în vizită la mama sa în Z., s-a plictisit, mama sa nu s-a jucat cu ea. A vrut să stea acasă, dar mama a luat-o la plimbare, iar ei nu îi plac plimbările. Mama sa nu ar mai fi venit la C. . A mai învederat minora că mama sa nu este bună la nimic, nu se înțelege cu mama sa și nu vrea să o mai vadă, aceasta ar trebui să o îngrijească, dar nu o face.
Se observă că minora manifestă o tendință de negare a mamei sale, sub toate aspectele. Ori percepția atât de radicală a minorei față de mama sa nu poate fi datorată exclusiv capacității sale de a înțelege situația creată, care la vârsta sa este limitată. Minora este la vârsta la care este ușor de influențat, în special de către persoanele apropiate. Din cuprinsul dosarelor constituite ca urmare a proceselor repetate purtate între părți a rezultat tendința evidentă a pârâtului de a-și discredita fosta soție. Din nefericire, această tendință s-a manifestat și față de minoră, chiar dacă pârâtul la nivel declarativ, a arătat că este de acord ca fiica sa să aibă o relație normală cu reclamanta.
În fapt, atât pârâtul, cât și familia sa doresc contrariul. Din declarația martorei Jecan Lia rezultă că într-o zi de vineri, reclamanta s-a deplasat la locuința fostului soț pentru a o lua pe minoră, conform programului stabilit de instanță. Deși l-a sunat pe fostul soț înainte de a ajunge la locuința sa, acesta nu a răspuns la telefon. Ajungând la locuința acestuia, nu a ieșit nimeni la poartă aproximativ 30 de minute, în continuare pârâtul nerăspunzând la telefon. Ieșind din curte, pârâtul a îndepărtat-o pe martoră, reclamanta a intrat în casă și a ieșit fără minoră după aprox.30 de minute. Cu altă ocazie, reclamanta a așteptat în fața porții timp de 30 de minute, pârâtul nu a răspuns la telefon, iar de pe câmp a venit tatăl pârâtului, a intrat în casă, dar nu a mai ieșit nimeni timp de 15-20 de minute, după care au plecat.
Un alt episod s-a petrecut la data de_ când reclamanta s-a deplasat la domiciliul fiicei sale pentru a lua legătura cu aceasta în afara programului de vizită. Părinții pârâtului au refuzat reproșându-i nerespectarea programului de vizită, timp în care a venit și pârâtul care a dat-o pe reclamantă afară din curte, fără a-i permite să o vadă pe minoră, fapt pentru care a fost sancționat contravențional.
Determinantă este și relatarea martorei T. C. conform căreia ieșirea nervoasă a mamei a venit tocmai pe fondul refuzului bunicii paterne de a permite ca minora să ia legătura cu mama sa, deși acestea se aflau la o distanță foarte mică, având și contact vizual.
Chiar dacă reclamanta a venit pentru a lua legătura cu fiica sa în afara programului de vizită, cât timp această atitudine a sa nu a avut un caracter repetat, abuziv, iar minora se afla la domiciliu, pârâtul și familia sa trebuiau să dea dovadă de înțelegere și să permită mamei să ia legătura cu fiica sa.
Inițial pârâtul a refuzat ca minora să locuiască temporar cu mama sa, solicitând ca cele două să aibă contacte doar în locuința sa și fără ca reclamanta să fie însoțită de către alte persoane (Dosar_ ). Aceste condiții puse de pârât, fără o justificare rezonabilă, au fost menținute și după fixarea programului de către instanța de judecată, declarația martorei Jecan Lia fiind elocventă în acest sens. Din punctul de vedere al reclamantei, deplasarea la locuința fostului soț împreună cu alte persoane a fost benefică, întrucât i-a oferit posibilitatea de a proba atitudinea șicanatorie constantă venită din partea soțului și a familiei acestuia, în ceea ce privește exercitarea dreptului minorei de a avea legături personale cu mama sa.
De precizat că art.263 cod civil presupune ca toate măsurile dispuse de autoritățile administrative și judecătorești care se referă la copiii minori, trebuie să se circumscrie interesului superior al copilului.
Interesul superior al copilului nu trebuie confundat cu dorința copilului care, având o vârstă fragedă, poate fi puternic influențat de persoanele din imediata apropiere, fiind totodată în imposibilitate de a putea aprecia ce anume corespunde interesului său.
După cum s-a văzut în timpul cercetării judecătorești, reticența minorei de a pleca cu mama sa este consecința conflictelor verbale între reclamantă și familia pârâtului, la care inclusiv minora a luat parte.
Este evident că aceste schimburi de replici și acuze reciproce, au creat minorei impresia existenței a două tabere a căror confruntare o are drept miză, această situație tensionată culminând cu refuzul categoric de a pleca cu mama sa.
Raportat la domiciliul minorei, instanța constată, pe baza celor reținute anterior, că este în interesul minorei să locuiască în continuare cu tatăl său. Aceasta este integrată în comunitatea școlară, are rezultate pozitive în procesul de învățare, este educată corespunzător, are condiții bune de locuit, inclusiv camera ei, precum și condiții morale necesare dezvoltării normale. Distanța de 2-3 km până la școală este parcursă cu microbuzul școlar. Este adevărat că grupa 0 în care învață minora își desfășoară activitatea simultan cu clasa a IV-a, în total fiind 16 copii, însă acesta nu reprezintă un impediment major care să justifice schimbarea domiciliului minorei. Condițiile oferite minorei la domiciliul tatălui sunt cele pe care reclamanta le-a acceptat și le-a prevăzut ca urmare a conviețuirii cu pârâtul, până la momentul separării celor doi. Inclusiv minora și-a exprimat dorința de a
locui în continuare cu tatăl său, însă dorința sa nu este determinantă pentru luarea unei decizii.
Este dovedit că reclamanta și-a revizuit comportamentul și a conștientizat responsabilitatea ce îi revine în calitate de mamă. Preocuparea acesteia de a avea 2 locuri de muncă, achiziționarea unui apartament ce oferă condiții bune de locuit, dorința constantă de a fi în preajma minorei, dovedesc interesul față de minoră și faptul că aceasta se află în siguranță în apropierea mamei.
Însă copilul are nevoie de stabilitate și continuitate, astfel că instanța apreciază că la acest moment este în interesul minorei să locuiască în continuare cu tatăl său.
În ceea ce privește relația minorei cu mama sa, se constată că interesul superior al minorei și drepturile acesteia sunt grav încălcate de atitudinea de neconciliat a ambilor părinți.
Dispozițiile legale în vigoare, Codul civil și Legea nr.272/2004 urmăresc dezvoltarea copilului în cadrul familial, nu în afara lui și în condiții de promovare a principiului încrederii și colaborării între membrii unei familii. În această direcție se impune implicarea ambilor părinți în formarea și consolidarea relației mamă- fiică pentru înlăturarea efectelor dăunătoare resimțite de minoră până în prezent, efecte ce urmează a se agrava în condițiile în care minora are o vârstă fragedă, de doar 6 ani, vârstă la care ar trebui să fie pregătită pentru a relaționa social și este de notorietate că impactul separării părinților asupra psihicului copiilor este mult mai puternic atunci când copii sunt implicați în viața socială, urmare a înscrierii la grădiniță sau școală, întrucât prin socializarea cu alți copii care cresc și se dezvoltă într-un mediu familial normal, complet, copiii încredințați unuia dintre părinți percep separarea părinților ca pe o privare a lor de ocrotirea celuilalt părinte.
Programul încuviințat anterior conferă copilului o reală oportunitate de dezvoltare a unor relații firești cu mama sa. Minora are dreptul de a-și cunoaște mama nemijlocit, nu prin intermediul altor persoane, ale căror opinii și concepții pot avea un pronunțat caracter subiectiv. Cercetarea judecătorească a evidențiat că sunt fondate susținerile reclamantei privind influența negativă a tatălui, a familiei acestuia, dar și a comunității asupra echilibrului psiho-emoțional al copilului.
Este lesne de observat că neînțelegerile dintre părinți în legătură cu exercitarea programului de relații personale sunt de natură a crea copilului un stres psihic și emoțional, astfel încât ambii părinți sunt datori să rezolve această problemă de o manieră corespunzătoare unor persoane mature și cu deplină responsabilitate și nicidecum prin izolarea copilului la unul dintre părinți.
Instanța atrage atenția asupra faptului că minora trebuie informată despre măsurile dispuse de instanțele judecătorești, astfel încât aceasta să înțeleagă corect faptul că va petrece anumite perioade de timp cu mama sa, după care va reveni la locuința tatălui, dar și motivul pentru care această măsură este în interesul său, fiind necesară pentru consolidarea unor relații de familie cu ambii părinți. Perspectiva unor executări silite ține strict de capacitatea părților de a recunoaște justețea deciziei judiciare și puterea de lucru judecat a hotărârii înzestrate cu forță executorie și să procedeze de bunăvoie la realizarea obligației dispuse în sarcina lor.
Dispozițiile art.401 Cod civil privesc dreptul părintelui divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, să păstreze legături personale cu acesta și de a veghea la
creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională în opoziție cu terțele persoane și, în special, cu celălalt părinte, căruia i s-a încredințat copilul și care este debitorul obligației corelative, fiind ținut să-i asigure fostului său soț, care și-a păstrat calitatea de părinte, realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege.
O atare conduită cooperantă este impusă de împrejurarea că drepturile menționate constituie, în realitate, mijloace pentru îndeplinirea obligațiilor pe care le are orice părinte față de copilul său și care subzistă atâta timp cât părintele nu este decăzut din drepturile părintești. Pe de altă parte, prin derogare de la regula potrivit căreia orice drept dă expresie unui interes legitim, dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul este recunoscut în considerarea interesului superior al copilului (art.262 alin.2 Cod civil).
Atitudinea pârâtului și a membrilor familiei acestuia nu constituie un argument pentru nerespectarea programului de vizitare ori înlăturarea dispoziției de a permite reclamantei să o ia pe minoră din domiciliul lor. În cauză, pârâtul, în calitate de debitor al obligației corelative nu a înțeles să asigure realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege, împiedicând dezvoltarea unei relații normale și firești între mamă și copil, deși la nivel declarativ a susținut contrariul.
Atitudinea ostilă a părinților, derivată din defulările unui mariaj eșuat, nu trebuie să se transmită copilului, care nu are capacitatea psihică de a discerne care dintre cei doi părinți are dreptate și nici nu îl poate priva pe copil de posibilitatea de a avea legături directe și nemijlocite cu unul dintre părinți. Interesul superior al copilului trebuie să se reflecte în primul rând în beneficiul acestuia de a-și cunoaște fiecare părinte, prin propriile abilități și nu mijlocit, căci un contact în prezența mai multor autorități induce artificial o presiune in plus asupra psihicului copilului, exacerbând nejustificat temerea față de o situație creată de tensiunile existente intre cei doi părinți ai săi.
Ambii părinți trebuie să conștientizeze că grija asupra creșterii și educării minorului le aparține în primul rând și în egală măsură, potrivit art.261 Cod civil astfel că opiniile membrilor familiei extinse nu trebuie să vină în contradicție cu cele ale părinților și nici să aibă un caracter determinant, întrucât o atare atitudine nu va avea drept efect decât subminarea autorității părinților asupra copilului.
Instanța va mai pune în vedere părților necesitatea concilierii în privința tuturor aspectelor ce îl vizează pe minor, astfel încât acesta să nu mai fie implicat în acțiuni judiciare sau administrative care nu fac decât să aibă un impact negativ asupra echilibrului său psiho-emoțional, greu încercat ca urmare a separării părinților, dar și importanța deosebită a evitării conflictelor dintre părinți în prezența minorului. Grija părinților nu trebuie îndreptată asupra șicanării celuilalt prin diferite acțiuni în justiție sau prin nerespectarea programului de vizită stabilit de instanță, ci asupra creșterii și educării propriului copil.
Părinții nu trebuie să absolutizeze programul stabilit de instanță, ci trebuie să-l armonizeze de comun acord în funcție de activitățile sau evenimentele la care minorul va trebui să ia parte.
Astfel, o aniversare a unei rude sau a unui prieten, o excursie organizată la grădiniță, o eventuală stare de boală a minorului sau orice alte motive temeinice, sunt momente în care părinții trebuie să dea dovadă de înțelepciune, responsabilitate și maleabilitate în exercitarea autorității părintești, astfel încât să se evite apelul la instanțele judecătorești.
Fotografiile puse la dispoziție de către instanță, precum și declarația martorei Fizeșan I. D. dovedesc că minora, aflându-se în compania mamei, nefiind sub supravegherea pârâtului și a familiei acestuia, pur și simplu și-a dat frâu liber sentimentelor de dragoste și afecțiune față de mama sa, fiind dezinvoltă și fericită în compania acesteia, în contradicție cu situația evocată de minoră cu ocazia audierii, dar și de către pârât și martora Ilieș A., conform cărora s-ar fi plimbat tot timpul, nu s-ar fi jucat cu mama sa, aceasta nu i-ar fi făcut nici o plăcere etc. Aceste fotografii nu prezintă un copil obosit și înfometat, ci un copil vesel, activ, lipsit de griji.
Starea de spirit a minorei ce poate fi observată din fotografiile prezentate vine în contradicție cu cele afirmate de pârât pe calea interogatoriului, dar și cu declarațiile martorelor T. C. și Ilieș A., audiate la cererea pârâtului, care evidențiază o teamă a minorei față de mama sa și față de ideea plecării la Z., la sfârșit de săptămână, împreună cu aceasta. Ori această teamă este nejustificată, așa cum a dovedit materialul probator administrat în cauză.
Raportul psihologic întocmit de către personalul de specialitate din cadrul DGASPC S. arată dorința minorei de a păstra legăturile cu mama sa, dar dorește să locuiască în continuare cu tatăl său și cu bunica paternă, resimțind nevoia de stabilitate și previzibilitate. Psihologul a mai constatat că minora este "bombardată informațional"; cu opiniile comunității referitoare la relația dintre părinți și conduita anterioară a mamei. Gradul de influență al adulților nu poate fi determinat, gândirea logică desăvârșindu-se în jurul vârstei de 8-11/12 ani, însă copilul este influențat de tot ce observă în jurul său. Din aceste motive influența venită din partea tatălui și a familiei acestuia este substanțială.
Aceste concluzii nu pot duce, în condițiile date, la schimbarea domiciliului minorei. Reclamanta are dreptul, dar și obligația, de a oferi minorei posibilitatea să o cunoască în mod nemijlocit. Orice întârziere în executarea programului stabilit anterior de către instanțele judecătorești în cadrul căruia minora și mama sa au dreptul de a avea legături personale, tind să accentueze starea de alienare a sentimentelor minorei față de mama sa. Este în interesul minorei să consolideze relația cu mama sa, dar și cu membrii familiei din partea mamei (bunici, verișori, etc.), ceea ce presupune executarea neîntârziată și constantă a programului stabilit de către instanțele judecătorești. De asemenea, părinții minorei, în cazul în care nu ajung la un consens în ceea ce privește interesul acesteia de a dezvolta legături firești cu mama sa, vor putea analiza dacă programul stabilit pentru ca mama să aibă legături personale cu minora poate duce la realizarea dezideratelor avute în vedere sau dacă se impune modificarea acestuia în funcție de situația prezentă, pentru a se evita conflictele dintre părți sau condiționarea preluării minorei de către mama sa de concursul pârâtului sau al familiei sale.
Împotriva acestei sentințe reclamanta SA a formulat apel, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul de a dispune stabilirea domiciliului minorei la domiciliul reclamantei.
În motivarea apelului se arată că:
în majoritate, considerentele hotărârii rețin existența unor modificări esențiale survenite în urma încredințării minorei în favoarea pârâtului și cu toate acestea, cererea reclamantei privind stabilirea domiciliului minorei în domiciliul său a fost respinsă.
În condițiile în care, reclamanta a făcut dovada că, atât sub aspectul material cât și spiritual, este în măsură a asigura fetiței condiții superioare celor oferite de către pârât, soluția ar fi trebuit să fie aceea de admitere a cererii reclamantei privind domiciliul fetiței, cu atât mai mult cu cât, în felul acesta interesul superior al copilului ar fi fost optim respectat.
întregul material probator administrat în cauză, dovedește fără putință de tăgadă faptul că, pârâtul împreună cu familia sa, vor face tot ce le stă în putință de a aliena fetița de mama ei.
Singura măsură capabilă a pune capăt acestui proces nu poate fi alta decât aceea de a stabili domiciliul minorei la mama sa.
Prin întâmpinarea sa, pârâtul M. M. -C. a solicitat respingerea apelului, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată arătând că unicul argument al reclamantei în susținerea cererii sale de modificare a măsurii învederate minorei și stabilirea locuinței la domiciliul său este că și-a cumpărat un apartament cu 2 camere unde poate să locuiască cu minora.
Numai că locuința minorei a fost stabilită la el arată pârâtul, nu pentru că mama nu avea o locuință proprie. Dacă aceasta în momentul în care a părăsit domiciliul comun, și fetița avea 4 ani, ar fi luat cu ea minora și ar fi plecat la domiciliul mamei sale din Z., nu ar fi putut contesta afecțiunea și prioritățile din viața sa. Ea a părăsit fetița, definitiv, pentru a pleca la un alt bărbat, de la care când s-a întors a încercat să se sinucidă.
Susținerea acesteia și a martorilor, care au declarat din spusele ei, ce afectată este de lipsa copilului, sfidează conduita sa, când a părăsit copilul și dorea să-și ia viața. Aceste aspecte rezultă din dosarul de divorț, și sunt elemente ale personalității sale, care necesită timp, voință și tratament pentru a fi îmbunătățite.
Ceea ce este relevant însă este atitudinea față de minoră, timp de 12 luni nu achitase pensia de întreținere, de câte 150,00 lei lunar. A început să-și îndeplinească această minimă obligație numai după ce am menționat acest aspect prin întâmpinarea depusă în prezentul dosar.
Reclamanta nu a știut la ce școală este fiica ei susținând prin acțiunea introductivă că fetița este la școala din B., nu a fost în prima zi de școală alături de fetiță, nu a căutat-o de ziua ei. Fetița a frecventat grădinița și acum școala, unde mama putea să o întâlnească și în afara orelor de vizită. Reclamantul îl are pe tatăl său în aceiași localitate, pe care-l vizitează. În timpul programului de vizită, chiar dacă minora nu dorește să vină la Z., o poate lua să meargă la bunicul ei cu fetița. Nu s-a interesat de haine sau rechizite pentru începutul școlii, deci copilul nu este o prioritate în preocupările ei, nici financiare nici sociale. Fetița nu dorește să vină la mama ei în Z., pentru că mama nu-i acordă timp și atenție. Și cu ocazia vizitei pe care minora a acceptat să o facă la mama sa aceasta a fost dusă la rudele mamei, prietene, pusă să se joace cu bebelușii prietenelor reclamantei.
Minora suferă că mama sa nu-i acordă atenție. Faptele dovedesc aceasta. Mama trebuie să se facă dorită de fiica sa, prin afecțiune, să o asculte pe fetiță despre realizările, neîmplinirile, dorințele sale.
A. ul este nefondat pentru următoarele:
Conform art. 403 din Noul Cod civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
La luarea măsurii prevăzute de acest text de lege, instanța de judecată trebuie să fie călăuzită de interesul superior al copilului, interese în determinarea cărora se ținea seama de o serie de factori, printre care: posibilitățile materiale ale părților, posibilitățile de dezvoltare fizică, intelectuală și morală pe care copiii le pot găsi la unul din părinți, vârsta copilului, comportarea părinților față de copil, legăturile de afecțiune stabilite între copil și familie.
La aprecierea intereselor copiilor, instanța trebuie să țină seama de întregul complex de împrejurări privind vârsta și sexul copilului atașamentul acestuia față de unul sau altul dintre părinți, de posibilitățile materiale și moralitatea părinților și în general, de existența celor mai prielnice condiții pentru creșterea și educarea minorului.
Dacă în ceea ce privește condițiile materiale ale părinților putem vorbi de condiții similare și reclamanta și pârâtul având locuință, loc de muncă cu un venit sigur, iar moralitatea acestora conform probatoriului existent la dosar în prezent poate fi considerată ca situându-se la același nivel, nu se poate reține același lucru cu privire la atașamentul minorei față de părinții ei.
Astfel cu toate că există o preocupare a mamei de a se apropia de fiica sa, după ce aceasta stă de mai bine de doi ani la tatăl ei, având în vedere că minora este doar în vârstă de 7 ani și manifestă o tendință de negare a mamei sale sub toate aspectele, chiar dacă aceasta se datorează influenței tatălui și a familiei acestuia, instanța de apel reține că scoaterea minorei din mediul cu care a fost obișnuită, contra dorinței ei, nu poate duce decât la o situație dificilă pentru aceasta.
Instanța de apel apreciază că raportat la aceste elemente mai sus menționate, mama nu face dovada existenței unei legături foarte puternice între mamă și copil, în privința minorei există un status quo în privința căruia nu se poate identifica nici un motiv de schimbare, preferabil, la acest moment, fiind a nu se dispune măsuri de natură a schimba foarte mult viața minorei de până acum, ci dimpotrivă, de a se menține, pe cât posibil, un mediu de viață deja familiar.
Dacă relația dintre mamă și fiică urmează să evolueze favorabil, nimic nu o împiedică pe reclamantă de a formula o nouă cerere în viitor.
Aceste considerente fac astfel ca apelul să fie nefondat, urmând a fi respins.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I, D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta SA, împotriva Sentinței civile nr. 1058/_, a Judecătoriei Jibou.
Obligă reclamanta la 1.000 lei cheltuieli de judecată către pârât.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 25 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||
K. M. | D. | G. | H. | A. |
Red. K.M. / _
Dact. H.A./_ / 6 ex. Jud. fond: M. C. Comunicat: 4 ex.
| ← Decizia civilă nr. 285/2013. Anularea menţiunii de... | Decizia civilă nr. 139/2013. Modificare masuri privind copilul... → |
|---|
