Decizia civilă nr. 96/2013. Modificare masuri privind copilul minor
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 96/2013
Ședința publică de la 22 Februarie 2013
Completul compus din: Președinte Ana-SS
Judecător O. R. G. Grefier G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta apelantă L. R.
, împotriva Sentinței civile nr. 3211/2011, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., privind și pe intimatul A. R., autoritate tutelară A.
T. - C. LOCAL MUN. T., având ca obiect modificare măsuri privind copilul.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul A.
R. personal și asistat de avocat Moldvai Bela, în substituirea avocatului ales G. Nicolaie, lipsă fiind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul intimatului învederează instanței faptul că a luat legătura cu reprezentanta părții adverse, care i-a comunicat că nu se prezintă în cauză.
Se constată că la data de 20 februarie 2013, prin registratura instanței s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului, prin care solicită respingerea apelului ca nefondat și în consecință menținerea în întregime a hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică.
La acest termen reprezentantul intimatului depune la dosar împuternicire avocațială pentru avocatul titular și delegația de substituire.
Instanța reține că apelul este declarat în termen legal, este motivat și comunicat.
De asemenea, instanța reține că apelanta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 6 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare (f. 12 dosar).
Față de neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina apelantei, instanța din oficiu, în temeiul art. 137 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 invocă și pune în discuție excepția netimbrării apelului.
Reprezentantul intimatului solicită admiterea excepției și în consecință anularea apelului ca netimbrat. Pe fond, solicită menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, cheltuielile de judecată din apel urmând a fi solicitate pe cale separată.
INSTANȚA
Deliberând, constată că prin Sentinta civila nr. 3211/2011, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta L. R. în contradictoriu cu pârâtul A. R. .
S-a dispus ca autoritatea părintească cu privire la minora A. A., născută la data de 17 august 1999 să fie exercitată de către tatăl acesteia, pârâtul A. R. .
S-a stabilit domiciliul minorei A. A., născută la data de 17 august 1999 la domiciliul tatălui acesteia, pârâtul A. R. .
S-a încuviințat ca reclamanta L. R. să aibă legături personale cu minora A. A. potrivit următorului program:
în vacanța de vară, în anii impari, în perioada 1 iulie - 7 iulie, la domiciliul minorei, începând cu ora 10:00 până la ora 18:00
în vacanta de vară, în anii pari în perioada 12 august - 18 august, la domiciliul minorei, începând cu ora 10:00 până la ora 18:00
în perioada sărbătorilor de iarnă, în intervalul 26 decembrie -28 decembrie, la domiciliul minorei, începând cu ora 10:00 până la ora 18:00
a treia zi de Paști, la domiciliul minorei, începând cu ora 10:00 până la ora 18:00
A fost încuviințat ca reclamanta să aibă legături personale cu minora sub forma convorbirilor telefonice în fiecare sâmbătă, între orele 18:00 - 20:00.
A fost obligată reclamanta să plătească în favoarea minorei o pensie lunară de întreținere în cuantum de 87 euro ( echivalentul în lei de la data plății), începând cu data de_ și până la majoratul minorei sau noi dispoziții.
Au fost respinse ca neîntemeiate restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Din relația de concubinaj a părților s-a născut la data de 17 august 1999 minora A. A. . În anul 2002 reclamanta a plecat în Grecia la muncă, unde ulterior și-a întemeiat o familie, căsătorindu-se la 1 februarie 2004 cu numitul Verginis Ilias.
După plecarea reclamantei în Grecia și până în prezent, de creșterea și educarea minorei s-a preocupat pârâtul, acesta fiind sprijinit în primii ani de bunica paternă și de rude. În urmă cu șase ani, pârâtul s-a căsătorit cu numita A. F., împreună cu care și-a îndeplinit responsabilitățile pe care le implică calitatea de părinte față de minora A. .
Din declarațiile martorilor Pîrv I. C. ( f. 49) și L. M. F. ( f.
53) a reieșit că, minora este bine îngrijită, are rezultate bune la învățătură fiind atașată de soția pârâtului și fiica acesteia. Totodată, potrivit depozițiilor martorilor menționați, reclamanta nu a contribuit în toată această perioadă la cheltuielile legate de creșterea minorei.
Din declarațiile martorilor Ștef Iosif ( f. 51) și Mișca LS ( f. 52) a reieșit că, după plecarea reclamantei în străinătate aceasta a întâmpinat greutăți atunci când a dorit să ia legătura cu minora, atitudinea fetiței schimbându-se dintr-o dată fără motive. Cu toate că, martora Mișca LS a învederat că, din spusele Dianei ( o altă fiică a reclamantei) știe că reclamanta obișnuia să-i trimită minorei diverse sume de bani, din proba cu înscrisuri administrată în cauză rezultă că, reclamanta i-a trimis minorei o singură dată (_ ) suma de 100 euro - f. 15. Potrivit declarației martorului Bonț Călin V. ( f. 133) acesta a fost angajat, în calitate de detectiv de către reclamantă în luna iunie 2010 întrucât nu știa unde
locuiește minora. Astfel, martorul a identificat adresa de domiciliu a minorei și a realizat mai multe fotografii cu aceasta, pe care ulterior le-a comunicat
reclamantei. Totodată, prin intermediul martorului, reclamanta i-a transmis minorei un cadou, care a fost primit de fetiță în prezența și cu acordul tatălui.
Audiată fiind în camera de consiliu, minora a arătat că, mama sa a plecat când avea trei ani și a mai revăzut-o în anul 2011, când a refuzat să meargă cu ea deoarece nu o cunoștea. Minora a precizat că, nu vrea să se întâlnească cu mama sa și să țină legătura cu aceasta deoarece atunci când a fost mică îi promitea că o sună, dar nu o mai suna, nu a avut grijă de ea, iar în 2011 nu a sunat-o de ziua ei, ci la două zile după ziua ei. Minorei îi pare rău că nu a fost căutată de mama ei când a fost mică, însă dacă nu a făcut-o dorește să o lase în pace deoarece acum îi este bine. A mai arătat minora că, se înțelege bine cu tatăl său, cu soția acestuia și cu sora vitregă, dorind să rămână cu tatăl ei. Totodată, minora a afirmat că a fost amenințată de mama sa că va veni să o ia cu poliția dacă nu va fi de acord să meargă cu ea.
Prin raportul de audiere întocmit de psiholog ( f. 66) s-a apreciat că, date fiind afirmațiile minorei, este mai probabil ca decizia acesteia de a nu mai avea contacte cu mama ei să fie una proprie, în mai mică măsură influențată din exterior. În această condiții, s-a apreciat că, deși încredințarea minorei la mamă poate să nu reprezinte interesul superior al copilului, un program de vizitare care să nu influențeze negativ starea emoțională a minorei ( eventual într-un mediu securizat, cum ar fi locuința proprie, pe o durată limitată de timp) ar fi util pentru a oferi posibilitatea unei eventuale relații ulterioare mamă - fiică.
Din înscrisurile depuse la dosar ( f. 200-210) a rezultat că, reclamanta a încercat să ia legătura telefonic cu minora la școală, la sfârșitul anului 2008, iar primul demers concret efectuat pentru a afla informații referitoare la minoră pe care nu a ai văzut-o de când avea trei ani și jumătate, constă în angajarea unui detectiv particular în primăvara anului 2010. Din informațiile furnizate de acesta, a reieșit că, fetița merge la aceeași școală în
C. N., pleacă dimineața de acasă împreună cu pârâtul și soția acestuia, iar după ce termină orele stă la bunica paternă. Din observațiile detectivului reiese că, F. are grijă de minoră, acesta văzând prin geam cum după ce s- a spălat pe cap, F. a șters-o și a uscat-o.
Reclamanta a depus la dosar înscrisuri ce conțin unele convorbiri on line pe care le-a avut cu minora( f. 79-82), deși din conținutul acestora rezultă promisiunea mamei de a nu dezvălui tatălui sau lui Feli despre existența lor. Din dialogul purtat între cele două a reieșit că dorința minorei este de a se întâlni din când în când cu mama sa, iar nu de a locui împreună cu aceasta. Referitor la cele relatate de fetiță, în sensul că ar fost bătută de tată și de Feli, aceste împrejurări nu rezultă din nicio altă probă administrată în cauză, iar în alte discuții on line ce au avut loc între mamă și fiică (f. 167-176), minora arată că nu a fost bătută astfel cum a arătat anterior și că i-a fost frică să-i spună tatălui că a vorbit cu mama sa, însă și
-a dat seama ulterior că i-a fost degeaba. Totodată, minora i-a reproșat mamei sale faptul că a încercat să o forțeze să meargă cu ea, afirmând că are coșmaruri din această cauză, precum și faptul că, obișnuiește să nu se țină de promisiunile pe care le face. Pe de altă parte, afirmă că, Feli îi cumpără de toate, a fost internată cu ea în spital, se joacă cu ea, o ajută la teme, îi ține ziua, iar în urmă cu un an i-a închiriat un clovn de la circ.
Instanța a reținut că, și declarația martorei L. M. F. este în sensul că, minora s-a speriat deoarece mama sa a amenințat că va veni cu poliția să o ia dacă nu va dori să meargă de bună voie, iar aceste temeri ale minorei au la bază încercarea reclamantei de a pune în executare silită ordonanța președințială nr. 2970/2011 a Judecătoriei T., astfel cu rezultă din procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc P. Nicolae la data de_ prin care s-a constatat refuzul categoric al minorei de a merge cu mama ei nici măcar pentru câteva ore.
Susținerea reclamantei în sensul că pârâtul a refuzat să respecte dispozițiile ordonanței președințiale pronunțate cu privire la stabilirea programului de vizitare nu au putut fi reținute, devreme ce, procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc relevă în mod clar că, minora a fost cea care a refuzat să meargă cu mama sa. Având în vedere situația concretă din prezenta cauză, nu s-ar putea susține faptul că, atitudinea minorei s-ar datora doar influenței pe care o are tatăl său asupra sa, ci în egală sau mai mare măsură faptului că a fost lipsită de prezența mamei o perioadă atât de mare de timp. În aceste condiții, era in interesul minorei ca, apropierea dintre cele două să aibă loc treptat, reacția acesteia de a refuza categoric să plece cu mama sa măcar câteva ore fiind de așteptat, având în vedere că a fost pusă în situația de a se prezenta în fața unui executor judecătoresc.
Totodată, din declarația martorei Mișca LS nu rezultă refuzul pârâtului de a-i permite reclamantei să își viziteze fiica, care în luna august 2011 a fost internată în spital, ci doar pretenția acestuia ca vizita să aibă loc în prezența familiei sale. Astfel, cu acea ocazie, reclamanta nu a fost împiedicată să își vadă fiica, însă nu a fost dispusă să accepte condiția impusă de pârât, preferând probabil să evite prezența familiei pârâtului.
În soluționarea prezentei cauze trebuie observate atât dispozițiile art. 263 din Noul Cod civ., cât și prevederile Legea 272/2004, în virtutea cărora stabilirea măsurilor privitoare la minori trebuie să urmărească, cu prioritate interesul superior al copilului. Trebuie observate, de asemenea, prevederile art. 24 din Legea nr. 272/2004 privind promovarea și protecția drepturilor copilului, în virtutea cărora minorul are dreptul de a fi ascultat, iar opinia acestuia trebuie luată în considerare, acordându-se opiniei minorului însă importanța cuvenită, în funcție de vârsta și gradul de maturitate al copilului. În baza art.31 al. 3 din Legea nr. 272/2004 în cazul existenței unor neînțelegeri între părinți cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, instanța judecătorească, după ascultarea ambilor
părinți, hotărăște potrivit interesului superior al copilului.
Potrivit art. 448 c.civ. copilul din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită potrivit legii are, față de fiecare părinte și rudele acestuia, aceeași situație ca și aceea a unui copil din căsătorie.
Art. 400 c.civ.(1) în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește… locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic.
După cum a reieșit din întregul material probator administrat în cauză, în ultimii zece ani minora a locuit împreună cu tatăl acesteia, domiciliat în prezent în T., str. C., nr. 1, jud. C. . Potrivit concluziilor referatului de anchetă socială întocmit de S. Public de Asistență Socială
T. a rezultat că, domiciliul asigurat de pârât în imobilul de la adresa
menționată compus din două camere, bucătărie, baie, dotate cu utilități și bine întreținute ofera conditii adecvate de locuit minorei.
Este real că, din referatul de anchetă socială întocmit de autoritățile elene și din înscrisurile depuse de reclamantă la dosar, a reieșit că, și reclamanta deține condiții locative bune în orașul L., Grecia, unde și-a stabilit domiciliul. Cu toate acestea, se impune a se analiza în ce măsură scoaterea minorei din mediul în care trăiește de zece ani și stabilirea domiciliului acesteia la mama sa, într-o altă țară și într-un mediu complet străin, ar fi în interesul copilului.
În primul rând, se impune a se observa că, minora audiată fiind de instanță și-a exprimat dorința de a locui cu tatăl ei, arătând că are o relație
bună atât cu tatăl, cât și cu soția acestuia și cu sora sa vitregă. Din probele administrate în cauză, analizate mai sus a reieșit că, minora este bine îngrijită, are rezultate bune la învățătură fiind atașată de tată, de A. F. ( soția pârâtului) și de fiica acesteia. Din fotografiile depuse de pârât la dosar ( f. 141-167), realizate la școală, cu ocazia anumitor aniversări și în vacanțe se desprinde concluzia că, cei patru formează o familie în care minora este bine integrată. Astfel, instanța a apreciat că, îndepărtarea minorei de mediul în care trăiește, de școala pe care o urmează, de persoanele împreună cu care s-a bucurat până în prezent de viața de familie, de persoanele cu care a dezvoltat relații de prietenie, ar putea să aibă un impact negativ asupra moralului minorei.
Instanța a reținut totodată că, în cuprinsul referatului de anchetă socială efectuat în Grecia s-a consemnat afirmația reclamantei în sensul că aceasta nu dorește să răscolească viața micuței A., însă dorește să aibă dreptul să comunice cu ea, s-o găzduiască și fetița să aibă contact cu ceilalți frați. Astfel, reclamanta este conștientă de faptul că, stabilirea domiciliului minorei, astfel cu s-a solicitat prin petitul principal al acțiunii precizate nu corespunde interesului minorei.
În consecință, văzând dispozițiile art. 400 al. 1 c.civ., instanța a stabilit domiciliul minorei A. A. la domiciliul tatălui acesteia, pârâtul
A. R., care este în măsură să-i ofere un climat favorabil creșterii si educării, atât din punct de vedere al condițiilor materiale cât și în planul relațiilor afective.
Art. 505 c.civ. (1) În cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv față de ambii părinți, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc. (2) Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.
Art. 397 c.civ. După divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide astfel.
Art. 398 al 1 c. civ. Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
Astfel, instanța a constatat că, spre deosebire de vechiul Cod al familiei, noul cod civil prevede că, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, afara de cazul in care instanta hotaraste altfel. Principiul general stabilit de art.397 din noul Cod civil este asadar acela ca autoritatea
parinteasca se exercita de ambii parinti si numai in situatii deosebite, cand interesul superior al copilului impune altfel si daca exista motive temeinice, instanta a dispus incredintarea copilului minor in favoarea unuia dintre parinti, renuntandu-se la exercitarea in comun de ambii parinti a autoritatii parintesti, dupa cum rezulta din dispozitiile art.398 al.1 din noul Cod civil.
Din perspectiva noii reglementari, instanta a constatat ca in prezenta cauza exista motive întemeiate pentru ca autoritatea parinteasca sa revina doar unuia dintre parinti. A. parinteasca presupune colaborarea părinților in luarea deciziilor privitoare la copil, cum ar fi alegerea școlii la care copilul va studia, a medicului de familie, excursiile la care participa, programele extrașcolare sau genul de educatie pe care il primeste.
Instanța a reținut că reclamanta a lipsit o lungă perioadă de timp din viața minorei, timp în care pârâtul a fost cel care s-a ocupat de creșterea și educarea acesteia. De asemenea, reclamanta are stabilit domiciliul în Grecia, vizitele acesteia în țară sunt foarte rare, situație în care se află în imposibilitate obiectivă de a se implica în viața minorei și de a lua parte la deciziile ce o privesc pe aceasta. În aceste condiții, instanța a apreciat că este în interesul superior al minorei ca autoritatea părintească să fie exercitată de către tatăl acesteia - pârâtul, reclamanta păstrându-și dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a fiicei sale.
Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 minorul care a fost separat de unul dintre părinți printr-o măsură dispusă în condițiile legii, are dreptul de a menține legături personale și contacte directe cu acesta, cu excepția situației în care această măsură contravine interesului superior al minorului.
Limitarea dreptului părintelui căruia nu i-a fost încredințat minorul, spre creștere și educare, de a avea relații personale cu acesta se poate realiza numai în condițiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, în cazul în care există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului, cu respectarea art. 34 alin. 2 din lege.
Dispozițiile art.14 din Legea 272/2004 consacră dreptul fundamental al minorului de «a mentine relatii personale si contacte directe cu parintii, rudele, precum si cu alte persoane fata de care copilul a dezvoltat legaturi de atasament.» Formele de realizare a acestui drept sunt complexe fiind detaliate exemplificativ în dispozițiile art.15 din același act normativ și presupun vizitarea minorului la domiciliul acestuia, găzduirea sa pe o perioadă determinată de părinte, corespondența, comunicarea cu copilul, transmiterea de informații copilului despre părinte cât și părintelui despre copil. Bineînțeles aceste relații trebuie să fie realizate punând mereu pe primul plan interesul superior al minorului care este acela de a dezvolta relații echilibrate și armonioase cu ambii părinți. Conform art. 401 c. civ. părinții separați de copilul lor au dreptul de avea legături personale cu aceasta, acest drept urmând a fi exercitat în așa fel încât să nu aibă o influență negativă asupra dezvoltării copilului.
Dreptul de a avea legături personale cu părintele este un drept fundamental al fiecărui copil și nu un privilegiu pentru tată sau mamă. Stabilirea unui program de vizitare de către instanță este o sarcină dificilă și perfectibilă de aceea dincolo de litera programului stabilit de instanță părțile au obligația să confere minorei posibilitatea de a-și exercita liber și neîngrădit dreptul de a avea legături nestânjenite și armonioase cu mama
sau alți membrii ai familiei extinse, fie că este vorba de sfârșit de săptămână, vacanțe, zile de naștere sau pur și simplu dorința spontană a copilului de a se întâlni cu părintele său sau cu alte persoane dragi.
Fiecare părinte are obligația de a pune pe primul plan interesul superior al minorului atunci când își exercită drepturile, respectiv obligațiile părintești.
Instanța a reținut că, minora și-a revăzut mama după nouă ani în vara anului 2011, când, în mod firesc a refuzat să meargă cu aceasta pe motiv că nu o cunoștea. În aceste condiții, a apreciat că, apropierea dintre mamă și fiică trebuie să aibă loc în mod treptat, să existe o perioadă de acomodare a minorei cu mama sa, să existe înțelegere și răbdare din partea acesteia față de minoră.
Astfel, instanța a apreciat că, până la consolidarea relației dintre mamă - fiică, se impune stabilirea unui program de vizitare la domiciliul minorei, impetuos necesar pentru stabilirea unei relații normale ulterioare, precum și încuviințarea ca reclamanta să aibă legături personale cu minora sub forma convorbirilor telefonice.
Bineînțeles că, această modalitate de stabilire a programului de vizitare necesită mai multe eforturi din partea mamei, însă orice măsură privitoare la minoră trebuie să urmărească în primul rând interesul superior al acesteia.
În consecință, a încuviințat ca reclamanta să aibă legături personale cu minora potrivit programului din dispozitiv. Totodată, a încuviințat ca reclamanta să aibă legături personale cu minora sub forma convorbirilor telefonice în fiecare sâmbătă, între orele 18:00 - 20:00.
Potrivit art. 499 din noul Cod civil, parintii sunt obligati sa acorde intretinere copilului lor minor, obligatia de intretinere mentinandu-se pana cand copilul devine major, sau pana implineste varsta de 26 de ani in cazul in care isi continua studiile.
Relativ la contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare și învățare, instanța a mai reținut că tatăl și mama sunt obligați în solidar să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională în condițiile art.499 Cod Civil.
Potrivit art. 529 alin.1 Cod.civ, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar potrivit alin.2 din același articol, când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.
Astfel, reclamanta are datoria de a contribui întreținerea fiicei sale, la cheltuielile legate de hrana, vestimentația, educația, învățătura acesteia, situație în care stabilirea unei pensii lunare în cuantum de 30 de euro, potrivit solicitărilor reclamantei, nu este în acord în nevoile minorei, dată fiind vârsta acesteia.
Din înscrisurile depuse la dosar a reieșit că, reclamanta obține venituri inferioare salariului minim pe economia națională a Greciei, însă, având în vedere faptul că aceasta lucrează la domiciliu și are, potrivit propriilor susțineri, o situație financiară stabilă, instanța consideră că se impune a fi obligată la plata unei pensii lunare de întreținere, care să fie stabilită cel puțin la nivelul venitului minim lunar pe economia națională a Greciei.
În consecință, ținând cont de faptul că reclamanta mai are un copil minor în întreținere și având în vedere informațiile furnizate de Ambasada Republicii Elene (f. 230), a fost obligată reclamanta să plătească în favoarea minorei o pensie lunară de întreținere în cuantum de 87 euro (echivalentul în lei de la data plății) începând cu data de_ și până la majoratul minorei sau noi dispoziții.
Împotriva hotărârii a declarat apel reclamanta
L. R., solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul stabilirii programului de vizitare la domiciliul apelantei, precum și stabilirea pensiei de întreținere raportat la venitul net lunar realizat de apelantă și având în vedere faptul că are trei copii în întreținere, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată în apel.
În susținere, a arătat că din probatoriul administrat în cauză rezultă faptul că apelanta a încercat să păstreze legătura cu minora A., dar pârâtul a fost cel care s-a opus și a zădărnicit orice încercare a apelantei de a avea o legătură cu minora.
Prin întâmpinarea formulată,
intimatul a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii de fond, întrucât apelanta a plecat în luna iunie 2002 în Grecia și până în prezent nu s-a interesat de minoră, nici nu a contribuit la creșterea și educarea ei.
În al doilea rând minora și-a revăzut mama după nouă ani, astfel că în aceste condiții aproprierea dintre mamă și fiică trebuie să se facă treptat, să existe o perioadă de acomodare a minorei cu mama sa, să existe înțelegere și răbdare din partea acesteia față de minoră.
La termenul de judecata din data de_, tribunalul a invocat exceptia de netimbrare a prezentului apel,
excepție pe care o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin citația primită de apelantă la data de_, i s-a pus in vedere acesteia să achite taxa de timbru de 6 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, pentru termenul de judecată din data de_, sub sancțiunea anulării apelului.
Această taxă nu a fost contestată în condițiile art. 18 alin. 2 din Legea 146/1997, devenind astfel irevocabilă și nu a fost achitată pana la închiderea dezbaterilor din data de_ .
Conform art. 20 alin. 1 si 3 din Legea 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Aceeași sancțiune este prevăzută și de art. 9 din OG 32/1995, în cazul neachitării timbrului judiciar.
Având în vedere cele mai sus expuse, rezultă că în speță sunt incidente prevederile art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997 și art. 9 din OG 32/1995, astfel că în temeiul acestor texte de lege, tribunalul va admite excepția de netimbrare și va anula apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 3211/2012 a Judecătoriei T., ca netimbrat, menținând pe cale de consecință sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția netimbrării.
Anulează ca netimbrat apelul declarat de reclamanta L. R. împotriva Sentinței civile nr. 3211/_, dosar nr._ al Judecătoriei
T., pe care o păstrează în întregime. Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 22 Februarie 2013.
Președinte, Ana-SS
Judecător,
O. R. G.
Grefier,
G. -C. Ț.
G.Ț. 25 Februarie 2013 Red. ORG/tehn AP/_ Jud. fond - G. O. O.
| ← Decizia civilă nr. 213/2013. Modificare masuri privind copilul... | Decizia civilă nr. 10/2013. Ordin de protecţie → |
|---|
