Decizia civilă nr. 66/2013. Ordin de protecţie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. B. -N. SECȚIA I CIVILĂ Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 66/A/2013
Ședința publică din data de 27 mai 2013
T. constituit din: PREȘEDINTE: C. N. JUDECĂTOR: M. L. B.
GREFIER: V. V.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de pârâtul P. C. -O. împotriva sentinței civile nr.3564 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect ordin de protecție., având ca obiect ordin de protecție împotriva deciziei numărul
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanții aleși ai pârâtului intimat
P. C. -O., respectiv avocații Buricea Cosmin Bogdan, Vieru Florin din Baroul București conform împuternicirii avocațiale de la dosar - fila 22, reclamanta intimată P. L., asistată de avocat Petra V. din Baroul B. -N., cu împuternicire avocațială la dosar - fila 15, lipsă fiind pârâtul apelant.
Procedura de citare este legal îndeplinită, citarea conform regulilor prevăzute pentru citarea în cauze urgente, iar judecata cauzei se face cu urgență și precădere, conform art.475 alin.2 NCPC rap. la art.27-30 din Legea 217/2003 cu modificările ulterioare L.76/2012 de punere în aplicare a NCPC.
S-a făcut referatul cauzei după care :
La dosarul cauzei s-a depus întâmpinare, în 2 exemplare, la data de_, în termen util, dintre care un exemplar se comunică cu reprezentanții pârâtului apelant.
T. pune în discuția reprezentanților părților natura căii de atac exercitată în cauză.
Reprezentanții pârâtului apelant apreciază calea de atac care se impune a fi exercitată în cauză ca fiind recursul, așa cum de altfel au și intitulat-o prin declararea ei.
Reprezentantul reclamantei intimate apreciază că sentința atacată este supusă căii de atac a apelului și nu a recursului, potrivit considerentelor inserate în cuprinsul întâmpinării.
Având în vedere prevederile art.30 alin.1 din L.217/2003, astfel cum a fost modificată prin art.7 din L.76/2012 de punere în aplicare a L.134/2010, tribunalul stabilește că în mod corect instanța de fond a indicat apelul calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii judecătorești pronunțate, astfel că în temeiul art.152 din Noul Cod de Procedură Civilă califică recursul exercitat ca fiind apel, potrivit dispozițiilor legale evocate, în sens concordant cu mențiunea din dispozitivul sentinței atacate.
T. statuează că apelul este în termen legal declarat, motivat, comunicat și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Reprezentanții pârâtului apelant arată că renunță la critica inițială referitoare la neconsemnarea punctului de vedere al procurorului în hotărârea dată. Nu formulează cereri prealabile soluționării apelului, apreciază că probele administrate de prima instanță sunt suficiente, astfel încât nu solicită probe noi în apel.
Reprezentantul reclamantei intimate nu formulează cereri prealabile soluționării apelului și nici alte probe noi în apel, apreciindu-l în stare de judecată. Depune la dosar copia Deciziei civile nr.59/A/2013 pronunțată de T. B. -N. în dosarul nr._ prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de apelant privind suspendarea executării dispozițiilor sentinței civile nr.3564/_ .
Reprezentantul parchetului apreciază cauza în stare de judecată.
T. declară încheiată cercetarea procesului și dispune să urmeze dezbaterea fondului.
Văzând că nu mai sunt cereri de formulat și incidente de soluționat, tribunalul deschide dezbaterea cauzei în fond.
Reprezentanții pârâtului apelant precizează că nu susțin critica inițială referitoare la nulitatea hotărârii judecătorești privind neconsemnarea punctului de vedere al procurorului în hotărârea dată. Solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de emitere a ordinului de restricție, pentru motivele consemnate în scris prin notele de ședință pe care le depun la dosar, susținându-le și oral în ședință publică. Cer a se avea în vedre și caracterizarea emanând de la locul de muncă al apelantului. Nu solicită cheltuieli de judecată în apel.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită a se lua act de renunțarea apelantului la critica privind nulitatea hotărârii atacate, iar pe fond, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, potrivit apărărilor formulate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar pe care le susține și oral în ședință publică. Pretinde obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat potrivit chitanței de la dosar - fila 16. Reprezentantul parchetului solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, apreciind că din probatoriul administrat în cauză rezultă că între părți au existat acte de violență, vizate de certificatul medico-legal depus la dosar, acte de violență care s-au petrecut în prezența minorului, astfel că măsura aplicată de instanța
de fond este una temeinică și legală.
T. închide dezbaterile și rămâne cu cauza în pronunțare.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 3564/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta P. L. în contradictoriu cu pârâtul P. C.
O. și pe cale de consecință s-a dispus emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului pentru o perioadă de 4 luni, referitor la următoarele măsuri: evacuarea din locuința familiei din municipiul B., str.V. J. FN, jud. B. -N. ; obligarea să păstreze o distanță minimă de 200 m față de reclamantă, în final pârâtul fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei, reprezentând onorariu avocat, pentru următoarele argumente.
Potrivit certificatelor de la f.11-12, părțile s-au căsătorit în anul 1999 și au împreună un copil în vârstă de 9 ani; în prezent se află în proces de divorț, cauza constituie obiectul dosarului nr._ .
Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat emiterea unui ordin de protecție prin care să se dispună evacuarea temporară a pârâtului din locuința situată în B., str.V.
J., fn, jud. B. -N., și obligarea acestuia să păstreze o distanță minimă de 200 m față de reclamantă și de locul său de muncă, BCR SA - Sucursala B. -N., pe aceeași durată, motivat de faptul că pârâtul a exercitat de mai multe ori acte de violență fizică dar și verbală și psihologică, chiar și în prezența minorului, ultima fiind pe data de_, urmele loviturilor și agresiunilor fiind constatate de medicul legist și consemnate în certificatul medico-legal.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii, arătând că există neînțelegeri între părți dar s-au limitat la certuri, că nu au existat acte de violență din partea sa deși a fost provocat de insultele reclamantei.
La cererea părților, instanța de fond a audiat un număr de șase martori, câte trei pentru fiecare parte, patru dintre ei fiind părinții părților.
Potrivit art.23 din Lgea nr.217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii
acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.
În consecință, s-a procedat la verificarea îndeplinirii celor trei condiții de admisibilitate: comiterea unor acte de violență (fizică, verbală, psihică, etc.), natura lor de a pune în pericol viața, integritatea sau libertatea victimei, precum și manifestarea violenței, în sensul comiterii de un membru al familiei victimei.
Observând declarațiile martorilor, s-a constatat că toți martorii audiați au arătat că există tensiuni și neînțelegeri între părți, fie din cauza serviciului reclamantei, fie din cauza discuțiilor referitoare la divorț și partaj ; instanța de fond a reținut doar în parte declarațiile de martor de la f.45-46, considerând că au un conținut în mod pronunțat subiectiv, ceea ce este normal într-o oarecare măsură, având în vedere gradul de rudenie al martorilor respectivi cu pârâtul, dar anumite elemente vin în contradicție evidentă cu chestiuni de necontestat, spre exemplu afirmația acestor martori că au văzut reclamanta în ziua de 02.04. a.c. și nu prezenta urme de lovituri, lucru contrazis de certificatul medico- legal, care este o probă obiectivă și de necontestat.
Analizând condițiile de admisibilitate, din certificatul medico-legal de f.13, care se coroborează cu declarațiile martorilor de la f.41-44, s-a reținut că reclamanta a fost într- adevăr victima mai multor acte de violență din partea pârâtului, atât de natură fizică cât și de natură psihică, care i-au pus în pericol sănătatea, cel puțin unul din evenimente având loc chiar în prezența fiului părților de doar 9 ani, iar din declarațiile de la fila 49 rezultă că aceste violențe i-au produs suferințe fizice și psihice dar și reale temeri că se vor repeta.
Prin urmare, având în vedere că pârâtul, autorul actelor de violență, este soțul reclamantei, instanța de fond a conchis că sunt îndeplinite condițiile pentru emiterea unui ordin de protecție în condițiile Legii nr.217/2003.
În ceea ce privește stabilirea măsurilor de protecție solicitate, s-a apreciat că nu toate sunt justificate, astfel că s-a dispus evacuarea pârâtului din locuința familiei din B., str.V. J. și obligarea sa să păstreze o distanță minimă de 200 m față de reclamantă pentru o perioadă de patru luni, având în vedere că, pe de o parte, starea conflictuală din familie persistă în condițiile în care urmează să se soluționeze cererile de divorț și partaj de bunuri comune, și că, pe de altă parte, părțile mai au încă o locuință iar părinții locuiesc în aceeași localitate, considerând că atât divorțul cât și partajul vor fi soluționate în acest interval de timp.
Instanța a respins însă cererea de obligare a pârâtului să păstreze aceeași distanță față de locul de muncă al reclamantei având în vedere că nu există probe care să conducă la concluzia că s-au săvârșit violențe față de reclamantă la serviciu sau că s-ar putea produce în viitor, cu atât mai mult cu cât paza instituției pentru care lucrează reclamanta este realizată de personal calificat.
În consecință, cererea s-a admis în parte în sensul arătat, menționându-se că potrivit art.29 din Legea nr.217/2003 ordinul de protecție este executoriu și că în temeiul art. 31 din Legea nr. 217/2003, hotărârea va fi comunicată structurilor de poliție în a căror rază teritorială se află părțile.
În temeiul art.453 din Codul de procedură civilă, pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a promovat în termen legal recurs pârâtul P. C. O. ,
cu solicitarea de admitere a acestuia și în principal constatarea nulității absolute a hotarârii atacate in baza articolului 92 al.3 Noul Cod de procedura civila, raportat la art.488 pct.5 N.cod de pr. Civ, concluziile procurorului nefiind consemnate in hotarârea judecatoreasca atacata cu recurs, în subsidiar casarea in parte a hotarârii atacate pentru motivul prevăzut de art. 488 pct 8 N.cod de pr.civ., instanța de fond pronuntând hotarirea cu incalcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material,cu consecința respingerii cererii reclamantei intimate in ce privește evacuarea
recurentului din imobilul casa de locuit situate in B., strada V. J. fara număr pentru o durata de 4 luni de zile, pentru următoarele motive.
Desi Legea 217/2003 privind prevenirea si combaterea violentei in familie, modificata prin L 25/2013 prevede obligativitatea participarii procurorului,in hotarârea atacata cu recurs nu sunt consemnate si concluziile acestuia de respingere a capătului de cerere privind evacuarea, ceea ce atrage nulitatea absoluta potrivit art. 92 al. 3 Noul Cod de pr. Civ. Se face mențiune in hotarâre ca Ministerul Public a fost reprezentat de către procuror, însă concluziile acestuia nu se regăsesc în hotărârea pronunțată.
Instanța de fond nu a respectat normele de drept material incidente, nefiind îndeplinite condițiile strict prevăzute de lege pentru emiterea unui ordin de restricție. În rezumat reproșurile aduse sunt următoarele. Nu există probe certe și convingătoare referitoare la conduita agresivă a pârâtului. Din cei 6 martori audiați, părinții părților sunt considerați subiectivi, doi martori sunt neutri și declarațiile lor nu au fost analizate de instanță, iar certificatul medico-legal a fost apreciat ca probă de necontestat. Pârâtul a negat vehement actele de agresiune la adresa reclamantei și a demonstrat că nu are un comportament agresiv, nici în familie, nici în societate sau la locul de muncă. Nu s-au negat certurile cu reclamanta insa asa cum s-a dovedit este vorba de tensiuni specifice divorțului, se petrec rar si sunt provocate de reclamanta, aspect confirmat si ultimul martor al reclamantei, Coman D., prietena de familie cu părinții reclamantei si subalterna acesteia la BCR care timp de 5 ani cit a fost colega reclamantei a vazut-o trista doar in preajma sărbătorilor când potrivit spuselor reclamantei aceasta era agresata de soțul pârât. Toate declaratiile de martori propuși de reclamanta sunt probe care nu pot conduce la certitudinea ca aceasta a fost agresata, absolut irelevant fiind si copia fotografiei telefonului mobil cu apelul de urgenta la 112.
Măsura evacuării este mult prea severa, incalcându-se astfel drepturi fundamentale ale recurentului- dreptul la domiciliu si libera circulație. Nu suntem in prezenta unei situații care sa faca necesara asemenea măsura drastica cita vreme pârâtul nu a agresat-o pe reclamanta, zilnic in locuința lor părinții sunt prezenți pentru a-i ajuta cu minorul si administrarea casei, locuința care are suprafața de cea 300 mp si care permite conviețuirea ambelor parti. Poate părea un element lipsit de importanta si locul de munca al pârâtului, insa disciplina, autocontrolul si rezistenta la stres sunt absolute necesare in cadrul Politiei, un comportament deviant, poate duce ușor la pierderea serviciului.
Intimata P. L. a formulat întâmpinare (f.12-14)
prin care ca si chestiune prealabilă solicită a se stabili că în mod corect calea de atac este cea a apelului și nu a recursului, iar pe fond a se respinge apelul ca nefondat, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive.
Calea de atacat ce poate fi exercitată împotriva sentinței 3564/2013 apreciază că aceasta este apelul, prin prisma disp. art. 7 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii 134/2010. De altfel, potrivit mențiunilor de pe portalul instanțelor de judecată împotriva sentinței 3564/2013, pronunțată în dosarul_ este înregistrat apel și nu recurs.
Cu privire la aspectele de fond, criticile nefondate.
In ceea ce privește pretinsa susținere a neconsemnării concluziilor procurorului, este o simplă afirmație făcută fară nici un temei. Potrivit mențiunilor din preambulul sentinței, judecata în fond a avut loc la 24 aprilie 2013, iar concluziile părților au fost menționate în acea încheiere, ce face parte integrantă din sentință, care s-a pronunțat la_ . Ori, în pagina a doua ultimul aliniat din încheiere se consemnează cu fidelitate susținerile reprezentantului parchetului, astfel că nu poate fi vorba de nici o nulitatea sentinței atacate.
Neîntemeiat se susține și că nu ar fi fost respectate normele de drept material incidente, respectiv nu ar fi îndeplinite strict condițiile prevăzute de lege pentru emiterea unui ordin de protecție. Dacă analizăm probele administrate în dosar constând în declarații de martori și certificat medico-legal depus, constatăm că "recurentul" a exercitat asupra intimatei toate aceste forme de violență, verbale, a violenței psihologice, a violenței fizice și a violenței spirituale la care face referire art. 4 din Legea nr. 217/2003, ce atrag incidența sancțiunii prescrisă de lege. Din probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamanta este o persoană cu funcție de răspundere în calitate de director județean retail la Sucursala B.C.R. B. -N., având în subordine alte 9 sucursale B.C.R. Părțile au și un copil în întreținere, care a asistat la actele de violență ale apelantului. Deși în cauză s-a prezentat și un certificat medico-legal pârâtul a tăgăduit cu vehemență exercitarea unor violențe, ceea ce denotă
imposibilitatea corijării sale și persistența în atitudini negativiste. Declarațiile martorilor care cunosc situația în cauză (nu a celor care nu cunosc) se coroborează și fac vorbire exact despre aceleași împrejurări în care pârâtul a exercitat acte de violență asupra intimatei. Dacă inițial reclamanta a ascuns aceste acte de violență, atunci când ele s-au intensificat a fost nevoită să le aducă la cunoștință mai multor persoane și chiar să apeleze Ia organele în drept. Apreciază că se impune luarea măsurilor de protecție solicitate pentru a proteja integritatea fizică și psihică a reclamantei, a înlătura eventualele prejudicii morale și a putea desfășura în bune condiții activitatea profesională păstrând buna reputație de care se bucură în fața mediului de afaceri în care își desfășoară activitatea și a anturajului de zi cu zi, precum și pentru a proteja minorul de a asista la acte de agresiune care l-ar afecta profund cu consecințe negative în viitor. Având în vedere caracterul provizoriu al măsurii și faptul că apelantul are unde să locuiască, iar interesul superior al minorului este de a nu asista la situații conflictuale și acte de violență solicită respingerea apelului ca nefondat și să obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorar de avocat.
In drept invocă disp. art. 471 NCPC.
La termenul de judecată din data de_ tribunalul a pus în discuția litiganților natura căii de atac
, concluziile părților fiind consemnate în preambulul deciziei, stabilind că în conformitate cu prevederile art. 30 alin. 1 din Legea nr. 217/2013 astfel cum au fost modificate prin art. 7 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010, în mod corect instanța de fond a indicat apelul calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii judecătorești pronunțate, astfel că în temeiul art. 152 din Noul Cod de Procedură Civilă a calificat recursul exercitat ca fiind apel
, potrivit dispozițiilor legale evocate, în sens concordant cu mențiunea din dispozitivul sentinței atacate.
Cu aceeași ocazie noii reprezentanți aleși ai apelantei au depus la dosar note scrise (f.28-30) prin care solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de emitere a ordinului de restricție, pentru motivele consemnate în înscris și susținute oral, precizându-se că nu se mai susține critica inițială vizând nulitatea hotărârii judecătorești.
În esență argumentele apelului sunt următoarele: instanța de fond a efectuat o analiză subiectivă a probelor părtinitoare, înlăturând probe administrate fără a arăta în concret de ce sunt apreciate ca nerelevante în analiza ansamblului probator.
Din scopul prevăzut de legiuitor pentru emiterea ordinului de protecție, înlăturarea pericolului în care se află viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea unei persoane din cauza actelor de violență ale unui alt membru de familie, precum și din caracterul provizoriu al măsurilor care pot fi luate în cadrul acestei proceduri, se desprinde concluzia că emiterea unui astfel de ordin de protecție nu este justificată pentru înlăturarea unor aspecte tensionate care durează de mult timp, așa cum rezultă din depozițiile martorilor audiați propuși de reclamanta intimată, care atestă o căsnicie nefericită, timp de mai mulți ani, nu demonstrează un pericol iminent, concret, prezent și actual asupra integrității fizice a reclamantei. Motivarea sentinței arată că instanța și-a format convingerea asupra vinovăției apelantului din depoziția martorilor propuși de reclamantă, fără a arăta motivele pentru care celelalte probe au fost apreciate cu un profund caracter subiectiv. Mai mult, martorii audiați au relatat fapte pretins violente petrecute în urmă cu 8 ani și periodic, odată la 2-3 ani, aspect ce înlătura caracterul iminent al pericolului și necesitatea urgentă de emitere a ordinului de protecție. Deși toate pretinsele acte de agresiune nu au constituit pentru reclamantă. în toți anii de căsnicie, un pericol concret pentru viața sa, sănătatea fizică sau psihică, și a apreciat că poate continua viața de familie alături de pârât, cum ea însăși a relatat, pentru instanța de fond acele pretinse fapte au reprezentat aspecte relevante și concrete ale dovedirii pericolului iminent în care se află reclamanta.
Pe de altă parte instanța de fond nu doar că nu motivează hotărârea pronunțată, ci inventează câteva aspecte care nu au suport probator, respectiv că pârâtul reprezintă un pericol pentru sănătatea reclamantei "cel puțin unul din evenimente având loc în prezența unui minor". Or, atât din cererea de divorț, cât și din cererea ce face obiectul prezentului apel, rezultă că reclamanta solicită ca autoritatea părintească să fie exercitată de ambii părinți, arătând în acest sens
că sunt implicat în viața minorului și că acesta este atașat de tată și că nu reprezintă un pericol pentru copilul nostru.
În cuprinsul cererii de emitere a ordinului de restricție, reclamanta arată că ceea ce a determinat-o în promovarea cererii, este agresiunea pârâtului din data de_, la ora 08:30, petrecută în curtea imobilului, consecință a căreia a fost eliberat certificatul medico-legal. Actul nu face vorbire despre zile de spitalizare sau zile de concediu medical necesare refacerii victimei în urma agresiunii fizice la care pretinde că a fost supusă, terminologia folosită fiind forțată și nefăcând niciun fel de aprecieri asupra numărului de zile necesar pentru vindecare. Apoi proba trebuia apreciată în raport cu starea conflictuală în care se aflau părțile la data de_, provocată de discuțiile cu privire la desfacerea căsătoriei ; ora la care s-a produs evenimentul, 08:30, fiind ora la care pârâtul pleca la serviciu și, aflându-se în curtea imobilului în care locuia, a fost oprit de reclamanta intimată, care i-a adresat o serie de injurii și semne obscene, blocând iesirea autoturismului din curtea imobilului; faptul că la 2 zile de la data incidentului erau deja înregistrate pe rolul instanței cererea de divorț, cererea de încredințare minor și cererea de emitere a ordinului de protecție, rezultând în mod evident faptul că reclamanta și -a preconstituit probe de natură a forma instanței o opinie deformată asupra atitudinii pârâtului, recurgând inclusiv la a provoca stări conflictuale și de a le exagera, exclusiv cu scopul de a-i dăuna atât în prezenta cerere, cât și în cererea de divorț.
In drept invocă art.480 alin.(2) din Codul de procedură civilă, rap. la art.30 din Legea 217/2003 și art.7 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Apelul nu este fondat.
Prima instanță a conchis judicios că în circumstanțele pricinii, în care se reclamă emiterea unui ordin de protecție pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, că sunt întrunite concomitent toate condițiile prescrise de Legea nr. 217/2003 pentru antrenarea efectelor actului normativ. Soluția favorabilă criticată este judicioasă, fiind consecința unei minuțioase cercetări a datelor speței și corecte aplicări a dispozițiilor de drept procesual și material incidente.
Alături de litiganți, doi soți aflați în procedura divorțului, la proces a participat și un procuror, a cărui poziție procesuală este fidel consemnată în încheierile ședințelor publice de la fiecare termen de judecată și ale cărui concluzii cu privire la fondul pretenției deduse judecății sunt reflectate în hotărârea judecătorească pronunțată, al cărei preambul cuprinzând mențiunile respective îi este integrat. De altfel critica inițială privitoare la neconsemnarea punctului de vedere al procurorului în hotărârea dată, critică nefondată cum înainte s-a reținut, nici nu a mai fost susținută de apelant.
Contrar susținerilor apelantului, sentința judecătoriei nu este părtinitoare, soluția favorabilă impunându-se cu necesitate. Argumentele primei instanțe reflectă atât evaluarea corespunzătoare a întregii probațiuni ce s-a administrat, chiar dacă se insistă în motivare asupra unor dovezi individualizate, fără ca acest aspect să semnifice neexaminarea celorlalte, precum și aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 217/2003. Criticile de fond ale apelului reformulează în esență apărările pârâtului din fața judecătoriei, motivat înlăturate de prima instanță, a cărei concluzie este împărtășită și de instanța de control judiciar, argumentele de fapt și drept expuse în considerentele hotărârii apelate neimpunându-se a mai fi reiterate.
Instituirea ordinului de protecție este justificată de evenimentul ce a avut loc în dimineața zilei de 2 aprilie 2013, fapta pârâtului de a o agresa fizic pe reclamantă concretizând transformarea tensiunilor de cuplu într-un conflict domestic, în termenii art. 4 lit. c din lege, de natură a impune măsura reclamată a protecției reglementată de art. 23 în modalitatea adoptată în cauză. Probatoriul administrat (depozițiile părinților celor doi soți aflați în divorț, a nașului de cununie și a prietenei de familie a părinților reclamantei, devenită subalternă a acesteia, actul medico-legal întocmit în ziua agresiunii, caracterizarea activității profesionale a pârâtului și răspunsurile părților la interogator) dovedește că integritatea fizică a reclamantei este în pericol din cauza pârâtului, starea de tensiune determinată de neînțelegeri tot mai frecvente între soți devenind conflictuală în contextul demarării procedurii divorțului, circumstanțe în care s-a ajuns ca reclamanta să fie lezată fizic de pârât. Independent de pretinsa provocare aparținând reclamantei, "corijarea"; aplicată de pârât demonstrează existența unor indicii serioase asupra stării de pericol iminent create, ce reclamă stoparea.
Îngrădirea dreptului constituțional al pârâtului la libertate în modalitatea evacuării temporare din domiciliul comun și a obligării temporare de a păstra o distanță minimă față de reclamantă timp de 4 luni este în relație directă cu dreptul reclamantei la integritate fizică și siguranță, fiind impusă de conduita primului din data de 2 aprilie 2013 de afectarea neechivocă a
acestor nevoi de bază, în circumstanțele în care cei doi, persoane educate și cu responsabilități profesionale corespunzător îndeplinite, părinți devotați unicului lor copil, nu reușesc să gestioneze matur conflictul dintre ei. T. își însușește aprecierea primei instanțe că măsura adoptată în maniera expusă va antrena consecința restabilirii unui comportament firesc și adecvat al pârâtului față de reclamantă, intervalul de timp menționat creând premisa unei distanțări emoționale de frustrarea pe care neîmplinirile familiale și procesul de divorț le-au adus cu sine.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.480 din Noul Cod de procedură civilă apelul declarat va fi respins ca nefondat, apelantul urmând să plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 800 lei, cu titlu de onorariu avocațial justificat cu chitanța atașată la dosar f.16, potrivit art.453 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul P. C. -O. , domiciliat în B., str.A.
M., nr.15, sc.1, ap.21, județul B. -N., împotriva sentinței civile nr. 3564/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ .
Obligă apelantul să plătească intimatei P. L. , domiciliată în B., str.V. J., F.N., județul B. -N., suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte | Judecător | G. ier | |||
N. C. | B. M. | -L. | V. | V. |
Red.dact. N.C._ Jud fond CM
| ← Decizia civilă nr. 460/2013. Ordin de protecţie | Sentința civilă nr. 281/2013. Ordin de protecţie → |
|---|
