Decizia civilă nr. 687/2013. Ordin de protecţie

Dosar nr._ R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILA Nr. 687/2013

Ședința publică de la 19 Iunie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE Ana-SS

Judecător D. T.

Judecător F. S. B. Grefier A. Pop

S-a luat în examinare recursul declarat de recurent Z. R. A. împotriva Sentinței civile nr. 184/_ pronunțată în dosar nr._ al judecătoriei Huedin, privind și pe intimat D. A. M., având ca obiect ordin de protecție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatei, av. C. L. și reprezentanta Ministerului Public, procuror Romana Răducanu, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că la data de_ intimata a depus la dosar întâmpinare prin care invocă excepția tardivității recursului, arătând că raportat la data pronunțării ordinului de protecție -_, ultima zi legală formulării cererii de recurs a fost_, iar recursul a fost înregistrat prin fax la data de _

.

La data de_ recurentul a depus la dosar concluzii scrise. Instanța pune în discuție excepția tardivității recursului.

Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției tardivității recursului.

Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Reține că, prin ordinul de protecție nr. 184/_, Judecătoria Huedin a admis în parte cererea formulată de reclamanta D. A. în nume propriu și în calitate de reprezentantă legală a minorului Z. ALBERT ȘTEFAN, născut la data de_, în contradictoriu cu pârâtul Z. R. A.

.

A emis prezentul ordin de protecție prin care dispune, pe o durată de 6 luni, reintegrarea minorului Z. Albert Ștefan născut la data de_ în locuința familiei reclamantei din loc. Aghireș, sat Aghireș, nr. 39,jud. Cluj și obligarea pârâtului Z. R. A. la păstrarea unei distanțe minime de 200 m față de reclamantă și minorul Z. Albert Ștefan.

A respins petitul având ca obiect obligarea pârâtului de a încredința minorul către reclamantă și de a se stabili reședința la domiciliul reclamantei ca neîntemeiat.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, solicitând admiterea acestuia și casarea ordinului de protecție.

Intimata a depus întâmpinare, invocând excepția tardivității, raportat la data declarării recursului, iar pe fond respingerea ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Instanța din oficiu a invocat excepția tardivității în temeiul art.137 C.pr.civ. excepție pe care o va admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art.

30 alin.1 din Legea 217/2003 mod Hotărârea prin care se dispune ordinul de protecție este supusă numai recursului, în termen de 3 zile de la pronunțare dacă s-a dat cu citarea părților și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.

Dosarul în care s-a pronunțat hotărârea atacată a fost dată cu citarea părților.

T. ul constată că, raportat la data pronunțării ordinului de protecție -_, ultima zi legală formulării cererii de recurs a fost _

Recursul a fost înregistrat prin fax la data de_, așa cum rezultă din ștampila aplicată de Tribunalul Cluj la înregistrarea cererii ți data faxului de trimitere a declarației de recurs.

Raportat la această dată, recursul apare ca fiind formulat cu depășirea termenului legal.

Nefiind indicat nici un motiv prevăzut de art.103 alin.1 C.pr. civ. tribunalul apreciază că cererea a fost formulată tardiv.

Pentru aceste motive tribunalul va admite excepția tardivității invocată din oficiu și în consecință va respinge ca tardiv recursul declarat de

Z. R. A. împotriva Sentintei civile nr. 184/_ pronuntata in dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o va mentine in totul.

Intimata a făcut cheltuieli de judecată cu angajarea unui avocat( f.65).

Fiind în culpă procesuală, ca urmare a respingerii recursului, în temeiul art. 274 C.pr.civ., va obliga recurentul sa plateasca intimatei suma de 500 lei, cheltuieli de judecata in recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite exceptia tardivitatii.

Respinge ca tardiv recursul declarat de Z. R. A. impotriva Sentintei civile nr. 184/_ pronuntata in dosar nr._ al Judecatoriei Huedin, pe care o mentine in totul.

Obliga recurentul sa plateasca intimatei suma de 500 lei, cheltuieli de judecata in recurs.

Decizia este irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2013.

Președinte, Ana-SS

Judecător,

D. T.

Judecător,

F. S. B.

Grefier,

A. Pop

A.P. 20 Iunie 2013 Red./Dact. DT/LM 2 ex./_

Judecător fond: P. a V. P.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 687/2013. Ordin de protecţie