Decizia civilă nr. 429/2013. Ordin de protecţie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIV ILĂ Nr. 429/R/2013
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: G. C. F., președinte secție JUDECĂTOR: M. L. B.
JUDECĂTOR: B. I. S.
GREFIER: M. - M. E.
Parchetul de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud reprezentat prin PROCUROR: ȘIPOȘ D.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de reclamanta G. G. Ana, împotriva sentinței civile nr. 5950 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta- recurentă G. G. Ana, asistată de avocat Bria Laurean, iar pentru pârâtul- intimat se prezintă, din oficiu, avocat Chiorean Grigore.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care :
Reprezentantul reclamantei-recurent, avocat Bria Laurean arată că nu are cereri de formulat.
Reprezentantul pârâtului-intimat, avocat Chiorean Grigore arată că va depune la dosar împuternicire avocațială, neavând alte cereri de formulat.
În temeiul art.7 alin.2 din Legea nr.76/2012, raportat la art. 7 alin.1 din Legea 76/2012, art.30 alin.1 din legea nr.217/2013 și art.457 alin.3 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul pune în discuția părților inadmisibilitatea căii de atac a recursului.
Reprezentantul reclamantei-recurente, avocat Bria Laurean solicită respingerea excepției, apreciază că în speță calea de atac ar fi apelul și nu recursul.
Reprezentantul pârâtului-intimat, avocat Chiorean Grigore solicită admiterea excepției invocate.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea excepției în temeiul art. 7 alin.2 din Legea nr.76/2012, raportat la art. 7 alin.1 din Legea 76/2012, art.30 alin.1 din legea nr.217/2013 și art.457 alin.3 NCPC.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr. 5950 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost respinsă cererea privind emiterea unui ordin de protecție formulată de reclamanta G. G. Ana, împotriva pârâtului G.
L.
, ca fiind nefondată.
A fost obligată reclamanta la plata către stat a sumei de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului ce a asigurat asistență juridică obligatorie pârâtului.
Pentru pronunțarea acestei sentințe, prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut în fapt următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de_, iar din căsătoria lor au rezultat minorul G. G., născută la data de_ (f.20, 21).
După încheierea căsătoriei, soții și-au stabilit domiciliul conjugal în municipiul B., în imobilul nr. 33, situat pe str. St. O. I. .
Relațiile de familie ale părților s-au deteriorat progresiv pe parcursul căsniciei, ultimul eveniment tensionat având loc în ziua de 29 iunie 2013, reclamanta suferind la această dată leziuni traumatice ce au necesitat 4-5 zile îngrijiri medicale pentru vindecare( fila 11).
Așa cum se evidențiază din proba cu înscrisuri administrată în cauză (f.15,19,7) atmosfera tensionată existentă în cadrul familiei a determinat reclamanta să promoveze o acțiune de divorț și plângeri penale împotriva pârâtului, dar acestea au fost retrase, reclamanta sperând că pârâtul își va îmbunătăți comportamentul.
Situația tensionată din cadrul familiei este dovedită și prin certificat medico
-legal cu nr. 1517/I/a/479 din_, depus de pârât, care atestă că în data de_ acesta a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 4-5 zile.
Instanța de fond a reținut că legiuitorul a prevăzut pentru situația în care o căsnicie nu mai poate continua datorită unor acte de violență, două mijloace procedurale, la îndemâna persoanelor ce doresc a ieși din pasivitate, respectiv procedura divorțului și procedura urgentă a emiterii ordinului de protecție prevăzută de art. 23 din legea 217/2003.
În timp ce procedura divorțului este o procedură generală în materie de desfacere a căsătoriei, pentru motivele anterior arătate, procedura emiterii ordinului de protecție, este o procedură specială, urgentă ce prevede ca și condiții de admisibilitate existența unui act de violență, acest act să provină din partea unui membru de familie, existența unei stări de pericol și victimei actului de violență să-i fie pusă în pericol viața, integritatea fizică, psihică sau libertatea. Cu privire la actul de violență, instanța reține că această condiție este probată concluziile certificatelor medicale depuse de reclamantă în cauză, acestea atestând suferirea unor leziuni traumatice de către reclamantă. Cu privire la calitatea autorului actului de violență, instanța reține că prin certificatul de căsătorie depus s-a probat calitatea de membru de familie a pârâtului, în sensul oferit de art. 5 litera b din legea 217/2003.Cu privire la condiția existenței unei stări de pericol care să vizeze viața, integritatea fizică, psihică sau libertatea reclamantei, instanța reține că nu este îndeplinită această condiție și raportat la faptul că în cauză ar trebui îndeplinite cumulativ condițiile art. 23 din legea
217/2003, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru a reține neîndeplinirea condiției menționate, prima instanță a reținut că actele de violență sunt probate a fi începute încă din anul 2009, respectiv cu 4 ani înainte de promovarea acțiunii, totodată reclamanta în acest timp și-a retras un număr de trei plângeri împotriva pârâtului, una civilă( acțiune de divorț) și două penale, astfel în cauză comportamentul reclamantei de a renunța la plângerile depuse exclude starea de pericol ce ar justifica emiterea unui ordin de protecție, întrucât deși reclamanta precizează că pârâtul nu și-a modificat comportamentul în timp, consumând zilnic băuturi alcoolice, totuși ea a renunțat și ulterior la demersurile juridice promovate împotriva pârâtului.
Mai mult de la data ultimului act de violență invocat până la promovarea acțiunii prezente a trecut aproape o lună de zile, fapt ce indică inexistența unei stări de pericol urgente în cauză, în condiții contrare reclamanta ar fi promovat acțiunea la scurt timp( câteva zile ) după data comiterii actului de violență.
Certificatele medico legale în cauză nu probează prin ele însele decât existența violențelor și data suferirii lor, pentru a fi probat și cine este autorul violențelor aceste certificate medico legale trebuie coroborate cu alte probe, iar
conform art. 249 cod procedură civilă, această sarcină de a-și dovedi susținerile, revenea reclamantei care deși a beneficiat de asistență juridică prin avocat, nu a indicat și alte probe față de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, din aceste înscrisuri nerezultând fără dubiu că autorul violențelor este pârâtul.
Cum, în cauza pendinte, nu există nici starea de pericol la care face referire art. 23 alin. 1 din Legea pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, reclamanta nefiind în prezența unei situații care necesită instituirea măsurilor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. a ,c, d, văzând și prevederile art. 27 și urm. din lege, instanța a respins cererea privind emiterea ordinului de protecție formulată, ca fiind nefondată.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de pârât, prin avocatul ce i-a asigurat asistența juridică obligatorie, instanța constată că reclamanta urmează a pierde procesul și va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către stat, constând în onorariul avocațial generat de asigurarea pentru pârât a asistenței juridice obligatorie, conform cu prevederile art. 453 cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta
solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza admiterea cererii privind emiterea ordinului de protecție.
În motivarea recursului s-a susținut că în mod greșit a reținut prima instanță că ultimul act de violență din partea pârâtului a avut loc în data de 29 iunie 2013, în realitate s-a petrecut în 15 iulie 2013.A susținut că prima instanță
nu a administrat probe în ce privește acest incident și că nici nu s-a atașat dosarul de divorț în care există fotografii ale lucrurilor distruse de pârât, motivarea primei instanțe dovedește o viziune superficială asupra gravității actelor de violență săvârșite de pârât și care au pus în pericol efectiv sănătatea și
integritatea fizică a reclamantei. Prin distrugerile cauzate de pârât s-a creat reclamantei o stare de teamă, acesta simțindu-se în pericol, fiindu-i pusă în primejdie integritatea fizică.
Recurenta a mai susținut și că soluția de respingere a cererilor în probațiune este un act de procedură ce a produs recurentei o vătămare ce nu poate fi altfel înlăturată, astfel că se impune anularea lor.
Necesitatea emiterii unui ordin de protecție există și trebuie apreciată raportat la ultimele evenimente produse între soți, și chiar dacă reclamanta și-a retras plângerile formulate, pârâtul este cu siguranță o persoană violentă, iar sub influența alcoolului nu se poate controla, fiind aproape imposibilă conviețuirea cu el, caz în care ar fi trebuit admisă în parte cererea formulată și stabilită o o distanță minimă față de reclamantă pe care pârâtul să o respecte, sau ar fi putut limita folosința locuinței doar la o parte.
În ce privește pct.8 al art.488 acesta este incident având în vedere nesocotirea prevederilor art.23 din legea nr.217/2003, instanța în mod greșit a reținut că nu pot fi calificate actele de distrugere a bunurilor din casă ca și acte de violență în sensul art.23 din legea menționată anterior, făcând abstracție de certificatele medico legale, mai ales că pârâtul nu a negat săvârșirea actelor de violență împotriva reclamantei, acesta doar s-a apărat depunând un certificat medico legal, susținând că și el a fost lovit de către reclamantă și de fiica minoră. Actele de violență comise de pârât nu reprezintă simple tensiuni între soți, iar plângerile reclamantei nu au avut caracter șicanator, ci sunt încercări de a pune capăt unui șir de violențe la care este expusă reclamanta, dar și fiica acesteia.
Recursul promovat este scutit de la plata taxei judiciare de timbru. Intimatul pârât, deși a fost legal citat, nu a depus întâmpinare.
Tribunalul a invocat și pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului
, având în vedere aspectul că în cauză prin sentința atacată s-a indicat calea de atac ca fiind recursul, în baza art.7 alin.2 din Legea
nr.76/2012, raportat la art. 7 alin.1 din Legea 76/2012, art.30 alin.1 din legea nr.217/2013 și art.457 alin.3 Noul Cod de procedură civilă .
Examinând excepția inadmisibilității recursului, tribunalul constată că este întemeiată
potrivit argumentelor ce vor fi arătate în cele ce urmează.
Cererea formulată de reclamantă a fost depusă la prima instanță după ce a intrat în vigoare Noul Cod de procedură civilă .
Potrivit art.457 Noul Cod de procedură civilă, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are nici un efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.
Dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată
. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege
.
Tribunalul constată că obiectul cererii introductive l-a constituit emiterea unui ordin de protecție în baza legii nr.217/2003, lege ce prevedea calea de atac a recursului potrivit art.30, iar în sentința civilă atacată a fost indicată calea de atac a recursului în termen de 3 zile de la pronunțare.
Tribunalul constată că prima instanță în mod eronat a indicat calea de atac a recursului, fiindcă în cauză calea de atac prevăzută de lege era apelul.
În acest sens, trebuie precizat faptul că în art. 7 alin 1 din legea nr.76/2012 se arată că, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță
este "definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civil ă
, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară
.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.
Din examinarea acestui text legal reiese faptul că în cazul hotărârilor judecătorești pronunțate în baza legilor speciale în care se prevedea calea de atac a recursului, în speță fiind vorba de legea nr.217/2003, hotărârea judecătorească pronunțată în cazul unei cereri promovate după intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.
Tribunalul constatând că prima instanță a indicat eronat calea de atac a recursului, în loc de cea a apelului, reținând că potrivit art.457 Noul cod de procedură civilă nu se mai poate dispune recalificarea căi de atac în cazul în care este indicată eronat prin sentința atacată, ci soluția preconizată de lege este respingerea căii de atac respective ca inadmisibilă, în temeiul acestui text legal, urmează să admită excepția inadmisibilității recursului invocată și va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr.5950/2013 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._ ..
Desigur că reclamanta, dacă consideră că se impune, va putea să declare apel împotriva sentinței civile nr.5950/2013 a Judecătoriei B., în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei decizii, așa cum prevede expres art.457 alin.3 Noul cod de procedură civilă anterior evocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta G. G. Ana, CNP 2., domiciliată în B., str. St. O. I., nr. 33, județul B. - Năsăud, împotriva sentinței civile nr.5950/2013 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._ .
Pronunțată în ședința publică din 6 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||||
G. | C. F. M. | L. | B. | I. | S. B. M. | M. | E. |
MLB// 4ex.// 12 noiembrie 2013Jud. fond B. MA.
| ← Decizia civilă nr. 884/2013. Ordin de protecţie | Decizia civilă nr. 4/2013. Ordin de protecţie → |
|---|
