Încheierea civilă nr. 241/2013. Sechestru judiciar. Minori şi familie
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 241/CC/2013
Ședința Camerei de Consiliu de la 02 Octombrie 2013
Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. S. B.
Judecător Ana-SS Judecător D. T. Grefier G. P.
S-a luat spre examinare, cererea de preschimbare a termenului de judecată, formulată de recurenta U. E. D. .
Examinarea cererii s-a făcut în ședința Camerei de Consiliu, fără citarea părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
T. ul, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cererii, aceasta aflându-se în stare de judecată, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus la data de 25 septembrie 2013
recurenta U. E. D. a solicitat preschimbarea termenului de judecată fixat pentru data de_ și acordarea unui termen de judecată scurt cu respectarea regimului de urgență prescris de lege.
În motivarea cererii
a învederat că din întreaga reglementare a instituției sechestrului judiciar - art. 598 și următoarele din codul de procedură civilă din 1865, se desprinde ideea de urgență, urgența fiind menționată expres nu numai de prima teză a art. 600 ci și de art. 581 alin. 3 aplicabil potrivit trimiterilor de la art. 600 teza finală și art. 592 alin. 3 din același act normativ.
Pornind de la această reglementare legală ca și de la situația de fapt existentă în speță, pentru ca instanța să aibă o corectă și completă imagine a profundei inechități ce este pe cale să afecteze interesele petenti prin acordarea unui nou termen de judecată după aproximativ 3 luni calculat de la cel anterior și la aproximativ 5 luni de la data formulării recursului, petenta face o scurtă prezentare a situației din speță:
Toate aceste evenimente s-au constituit ca elemente de tergiversare a soluționării recursului care nu au fost în nici un fel imputabile petentei reclamante, afectând însă dreptul acesteia la un proces echitabil.
Temerea sa, legitimă față de contextul speței, este aceea că acordarea unui termen de judecată atât de îndelungat va conduce la situația în care acțiunile ce formează obiectul material al cererii de sechestru judiciar vor ieși din patrimoniul părților prin înstrăinarea de
către pârât, deci practic vom ajunge la situația în care sechestrul judiciar va rămâne fără obiect.
Solicită instanței să observe că din toate înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă cu certitudine faptul că pârâtul a înstrăinat și continuă să înstrăineze din acțiunile ce fac obiectul cererii de partaj și de sechestru judiciar. Aceste operațiuni de înstrăinare au fost evidențiate extrem de clar în extrasele de cont provenind de la Banca Transilvania depuse deja la dosarul cauzei. De asemenea, anexează prezentei cereri un nou extras de cont din care rezultă o nouă înstrăinare de acțiuni operată de pârât la data de_, în valoare de 1.400.000 lei. Operațiunile de vânzare se desfășoară prin intermediul SSIF BROKERS.A.
Prin urmare, atâta vreme cât recurenta-reclamantă a probat nu numai că există primejdia ca acțiunile să fie înstrăinate sau grevate cu sarcini, demonstrând chiar înstrăinarea acestora, solicită instanței să observe că pe măsura trecerii timpului se amplifică pericolul ca în patrimoniul pârâtului să nu mai existe nici o acțiune.
Stabilirea unui termen de judecată cât mai scurt ar fi de natură a preîntâmpina producerea unui astfel de final.
În susținerea prezentei cereri de preschimbare a termenului învederează instanței și dreptul reclamantei la un proces echitabil, în condițiile în care acest drept este garantat constituțional, precum si prin
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, circumscriindu-se prevederilor art. 6 din CEDO.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat de nenumărate ori statul român pentru durata excesivă a proceselor din materie civilă (vezi cauzele G. și M. M. Dumitrecu c. România, Codarcea c. România, Martin c. România) și deci pentru nerespectarea dreptului de a soluționa un proces într-un termen rezonabil. Astfel, în ceea ce privește termenul rezonabil în materie civilă, Curtea a susținut constant faptul că instanțele de judecată au îndatorirea, în virtutea rolului lor activ, de a asigura celeritatea procedurii civile și de a sancționa ori de câte ori părțile nu-și duc la îndeplinire cu diligentă actele procesuale sau folosesc manevre dilatorii.
În acest context, arată că solicitarea sa nu intenționează a eluda termenele acordate în mod obișnuit recursurilor de pe rolul Secției Civile a
T. ului C., ci, așa cum a arătat mai sus, este o solicitare de a se îndrepta o situație profund injustă creată prin concurența a numeroși factori de fapt și de drept, situație care conturează ideea existenței unui
«motiv temeinic» în sensul articolului 153 (3) din Codul de procedură civilă din 1865.
Analizand cererea formulata prin prisma motivelor de fapt si de drept invocate, instanta retine urmatoarele:
Tinand seama de obiect cauzei, sechestru judiciar, caracterul urgent de solutionare al acestuia, caracter care rezida din dispozitiile art.
598 și următoarele C.pr. civ, tribunalul apreciaza ca exista motive temeinice care sa justifice admiterea cererii de preschimbare a termenului de judecata.
In consecinta in temeiul dispozitiilor art. 153 C.pr. civ, tribunalul va admite cererea formulată de către reclamanta U. E. D. urmand sa dispuna preschimbarea termenului de judecată din data de_ pentru termenul de judecată din data de_ .
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Admite cererea formulata de U. E. D. și în consecință: Dispune preschimbarea termenului de judecată din data de _
pentru termenul de judecată din data de_ .
Pronunțată în ședința publică de la 02 Octombrie 2013.
Președinte, F. S. B. | Judecător, Ana-SS | Judecător, D. T. |
Grefier, G. P. |
G.P. 02 Octombrie 2013 Red FSB/GP/2 EX
_
← Încheierea civilă nr. 111/2013. Reexaminare taxă de timbru | Decizia civilă nr. 1046/2013. Sechestru judiciar. Minori şi... → |
---|