ICCJ. Decizia nr. 1425/2004. Civil. Revendicare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 1425/2004

Dosar nr. 5247/2002

Şedinţa publică din 20 februarie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 31 august 2000 la Tribunalul Bucureşti I.C. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC T.A. SA pentru a se dispune obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul nr. 1 situat în Bucureşti, str. Labirint.

O primă soluţie a fost dată în cauză prin sentinţa nr. 920 din 23 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V–a civilă, prin care a fost admisă acţiunea, în sensul solicitat.

Apelul declarat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva acestei hotărâri a admis prin Decizia nr. 280 din 17 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă, prin care a fost schimbată în tot sentinţa, în sensul respingerii acţiunii ca nefondate.

Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost admis prin Decizia nr. 1065 din 13 martie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, prin care a fost casată hotărârea dată în apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

S-a reţinut că instanţa a soluţionat cauza la primul termen de judecată şi a admis recursul nemotivat al pârâtului pe baza unei excepţii peremptorii, ce viza lipsa de legitimare procesuală activă a reclamantei, în lipsa acesteia care având avocat ales solicitase lăsarea dosarului la sfârşitul şedinţei. În final, acţiunea a fost respinsă ca nefondată.

Învestită astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă, a soluţionat cauza, în sensul respingerii apelului declarat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin primarul general împotriva sentinţei, prin Decizia 368 din 9 octombrie 2002.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta şi-a justificat calitatea procesuală activă prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 31981/1940 confirmat de o hotărâre judecătorească. Apoi, s-a constatat că imobilul a fost preluat abuziv prin naţionalizare, fiind incidente prevederile art. III din Decretul nr. 92/1950, cei în cauză fiind casnică şi ofiţer.

Împotriva aceste decizii Consiliul General al Municipiului Bucureşti reprezentat prin primarul general a declarat recursul de faţă, considerând-o nelegală şi netemeinică, întrucât prin numărul mare de apartamente supuse exploatării cei în cauză nu se încadrau în dispoziţiile de excepţie ale Decretului nr. 92/1950, fiind aplicabile prevederile art. 1 din decret, astfel statul dobândind dreptul de proprietate prin lege, conform art. 645 C. civ.

Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează.

Este necontestat în cauză că reclamanta a dobândit împreună cu soţul său I.I. dreptul de proprietate asupra imobilul în litigiu, prin act autentic de vânzare-cumpărare, confirmat prin sentinţa civilă nr. 145 din 21 februarie 1946 a Tribunalului Ilfov, prin care s-a luat act de tranzacţia părţilor, recunoscându-se astfel ca perfect valabilă vânzarea constatată prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 311981 din 5 octombrie 1940, transcris sub nr. 15.072 din 5 octombrie 1940 la Tribunalul Ilfov, secţia notariat.

Instanţele au admis acţiunea în revendicare, având în vedere că cei în cauză erau exceptaţi de la aplicarea decretului de naţionalizare, întrucât soţul fost ofiţer era pensionat din 1943, iar soţia casnică.

Fără a contesta soluţia sub aspectul menţionat, recursul de faţă vizează încadrarea reclamantei şi a soţului său decedat, în prevederile art. I din Decretul nr. 92/1950 pe baza unei noi susţineri, întemeiată pe numărul mare de apartamente deţinute de cei în cauză.

Potrivit art. I din Decretul nr. 92/1950, în a cărui expunere de motive se face referire la asigurarea unei bune gospodăriri a fondului de locuinţe supuse degradării din cauza sabotajului marii burghezii şi a exploatatorilor care deţin un număr mare de imobile, se naţionalizează imobilele prevăzute în lista anexă, care sunt deţinute de exploatatorii de locuinţe (pct. 2).

În speţă, nu s-a făcut dovada că reclamanta şi soţul său, a cărei unică succesoare legală este, conform certificatului de moştenitor nr. 326 emis la 6 iulie 1996 se încadrează în această categorie a exploatatorilor de imobile. Dimpotrivă, I.I. nu figurează ca deţinător al mai multor „imobile", fiind trecut în lista anexă la decret la poziţia 3818 cu 4 apartamente. Se consideră că atât prin numărul apartamentelor deţinute, textul redat referindu-se la imobile şi nu la apartamente, cât şi prin lipsă oricăror dovezi că acestea ar fi fost exploatate prin închiriere sau orice altă modalitate, nu sunt incidente în speţă prevederile primului articol din Decretul nr. 92/1950.

Aşa fiind, rezultă că instanţele au hotărât temeinic că naţionalizarea cu privire la apartamentul în litigiu s-a făcut prin aplicarea greşită a actului normativ menţionat, astfel că preluarea de către stat a imobilului fiind fără titlu valabil a fost admisă acţiunea în revendicare.

De aceea recursul de faţă urmează a fi respins ca nefondat, fiind legală şi temeinică Decizia recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, împotriva deciziei nr. 368 din 9 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1425/2004. Civil. Revendicare. Recurs