ICCJ. Decizia nr. 1428/2004. Civil. Revendicare - Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1428/2004
Dosar nr. 1490/2003
Şedinţa publică din 20 februarie 2004
Deliberând asupra recursului declarat de reclamanta B.Z. împotriva deciziei nr. 509 A pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, la 10 decembrie 2002, în dosarul nr. 3166/2002, constată următoarele:
Prin notificarea formulată în temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reclamanta B.Z. a solicitat SC M. SA restituirea în natură a imobilului (teren în suprafaţă de 5000 mp şi construcţii) situat în Bucureşti, Şoseaua Dobroeşti.
În cuprinsul notificării s-a afirmat că:
terenul menţionat a fost cumpărat în anul 1945 de către patru coproprietari;
în anul 1946 unul dintre aceştia, N.I., a fost autorizat de către Primăria municipiului Bucureşti să construiască pe teren o fabrică de confecţii;
în anul 1956 construcţia şi terenul au fost preluate abuziv de statul roman ajungând în cele din urmă în patrimoniul SC M. SA;
iar la 31 mai 2001 N.I. a decedat, unica sa moştenitoare fiind B.Z.
Notificarea, comunicată prin intermediul Biroului executorilor judecătoreşti E.P., a fost înregistrată la SC M. SA la 29 august 2001.
La 22 noiembrie 2001, B.Z. şi SC M. SA au semnat un înscris intitulat „proces verbal de divergenţă" în cuprinsul căruia s-a menţionat că reclamanta ar fi solicitat „contravaloarea cotei ce i se cuvine din terenul în suprafaţă de 5000 mp, respectiv o cotă de 1/3 parte - 1666 mp".
Tot în procesul verbal s-a consemnat că reprezentantul pârâtei:
a apreciat „că negocierea este nelegală, deoarece nu sunt prezenţi toţi proprietarii terenului sau moştenitorii acestora" ş.
a indicat că „nu este de acord să negocieze valoarea cotei solicitate" cu reclamanta în lipsa unei hotărâri judecătoreşti definitive" care să cuprindă „recunoaşterea dreptului sau de proprietate".
La 27 februarie 2002, reclamanta B.Z. a formulat o acţiune prin care a solicitat ca pârâta SC M. SA să fie obligată să îi restituie în natură întregul imobil.
Acţiunea întemeiată pe prevederile art. 2, art. 7 şi art. 20 – art. 24 din Legea nr. 10/2001, precum şi pe dispoziţiile art. 480 C. civ., a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, cu numărul de dosar 1040/2002.
La 18 aprilie 2002, SC M. SA a formulat o întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat printre altele şi lipsa calităţii procesuale a reclamantei, precum şi o cerere de chemare în garanţie a A.P.A.P.S. solicitând ca în cazul admiterii acţiunii principale aceasta din urmă „să fie obligată la acordarea de despăgubiri, de valoare egală pierderilor" înregistrate de pârâtă.
Prin sentinţa civilă nr. 1161 pronunţată la 5 septembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active în ceea ce o priveşte pe B.Z., respingând în consecinţă acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe a făcut apel reclamanta, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, cu numărul de dosar 3166/2002.
La termenul de la 10 decembrie 2002, cu prilejul dezbaterilor asupra apelului, instanţa a pus din oficiu în discuţia părţilor şi chestiunea admisibilităţii acţiunii în raport cu temeiul de drept al acesteia şi cu împrejurarea că a fost formulată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 509/ A pronunţată la 10 decembrie 2002, aceeaşi instanţă s-a pronunţat, în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, respingând totodată apelul reclamantei.
Pronunţând această decizie instanţa de apel a reţinut în esenţă că, deşi a făcut unele dintre demersurile administrative prealabile prevăzute de Legea nr. 10/2001, reclamanta nu se află în situaţia de a se adresa instanţei de judecată cu o acţiune având ca obiect revendicarea bunului litigios.
S-a subliniat că în speţă pârâta notificată nu a emis încă o dispoziţie sau decizie susceptibilă de a fi contestată în fata instanţelor de judecată.
În acelaşi context s-a evidenţiat că reclamanta are şi „posibilitatea obţinerii pe cale judecătorească a obligării acestei unităţi SC M. SA să se pronunţe în forma prevăzută de Legea nr. 10/2001".
La 13 martie 2003, reclamanta B.Z. a declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunţate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu numărul de dosar 1490/2003.
În susţinerea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a afirmat că soluţiile pronunţate în cauză nu ţin seama de împrejurarea că „Legea 10/2001 a fost adoptată pentru a îndrepta măsurile abuzive prin care statul socialst a trecut în proprietatea sa numeroase imobile".
S-a mai subliniat de către recurentă că în pofida dispoziţiilor acestei legi pârâta „a refuzat atât restituirea în natură a imobilului solicitat, cât şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, şi nu a emis nici o decizie motivată în raport cu notificarea trimisă".
În concluzie s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii acţiunii.
Intimata-pârâtă SC M. SA a solicitat respingerea recursului, depunând şi o întâmpinare în cuprinsul căreia a susţinut printre altele că în legătură cu imobilul revendicat de reclamantă au fost formulate notificări şi de către alte persoane.
În sprijinul acestei aserţiuni au fost depuse şi alte înscrisuri.
În ceea ce o priveşte, intimata chemată în garanţie A.P.A.P.S. nu s-a prezentat în faţa acestei Curţi şi nici nu şi-a precizat în scris punctul de vedere referitor la recursul declarat în cauză.
Recursul este nefondat.
În acest sens, Curtea reţine că instanţa de apel a dat o corectă interpretare şi aplicare prevederilor Legii nr. 10/2001 constatând că, în măsura în care SC M. SA nu a răspuns notificării care i-a fost adresată, dreptul reclamantei la acţiune în justiţie se limitează la posibilitatea de a solicita eventuala obligare a pârâtei la emiterea deciziei sau dispoziţiei prevăzute de art. 24 din lege.
Este, de asemenea, legitimă concluzia aceleiaşi instanţe potrivit căreia reclamanta nu a respectat integral procedura administrativă prealabilă pe care o iniţiase, nefiind îndreptăţită să formuleze o acţiune în revendicare.
Fată de la datele speţei aceste aprecieri sunt justificate şi în raport cu lipsa de consecventa a reclamantei care:
în notificare a indicat ca ar avea vocaţia de a solicita restituirea integrala a imobilului compus din teren şi construcţii.
cu ocazia întocmirii procesului verbal de divergenţă a precizat că solicita restituirea în natura sau prin echivalent doar a unei cote de 1/3 din teren.
iar cu prilejul formulării acţiunii a revendicat din nou întregul imobil.
Raţiunea respectării integrale a prevederilor Legii nr. 10/2001 referitoare la etapele procedurii administrative a fost demonstrată în recurs şi prin depunerea de către SC M. SA a unor înscrisuri care atestă că, nu numai reclamanta ci şi alte persoane au făcut la rândul lor demersuri întemeiate pe dispoziţiile legii amintite şi care, aparent, au ca obiect terenul revendicat în cauza de fată de către B.Z.
Reţinând deci că în speţă nu îşi găsesc incidenţa nici prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nici alte dispoziţii ale aceluiaşi articol, Curtea urmează a face aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.Z. împotriva deciziei nr. 509 A din 10 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1418/2004. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 1465/2004. Civil. Pretentii. Recurs → |
|---|
