ICCJ. Decizia nr. 1465/2004. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1465/2004
Dosar nr. 2120/2003
Şedinţa publică din 23 februarie 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea adresată iniţial Judecătoriei sectorului 2, reclamantul P.V.A. a chemat în judecată pârâţii E.C., E.S., P.F., E.R.M., E.A.R. şi E.E.M., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 12.750 dolari S.U.A. reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru imobilul proprietatea sa din str. Spătarului, pe perioada 1 martie 1996 – mai 2000.
Printr-o cerere completatoare din 22 iunie 2000, reclamantul a mai solicitat ca instanţa să constate nulitatea absolută a contractului de închiriere asupra imobilului, încheiat la 8 aprilie 1995, ca şi a menţiunii referitoare la aplicabilitatea Legii nr. 17/1994.
Prin sentinţa civilă nr. 8116 din 22 iunie 2000, Judecătoria sectorului 2 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, făcând aplicarea prevederilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Pe parcursul soluţionării procesului pârâta P.F. a decedat, iar reclamantul a renunţat la judecată cu privire la moştenitorii acesteia.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri şi interogatorii administrate, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins acţiunea reclamantului ca nefondată prin sentinţa nr. 1235 din 6 noiembrie 2001.
Instanţa a reţinut în esenţă că nu există nici o cauză de nulitate a contractului de închiriere încheiat la 8 aprilie 1995, pentru o perioadă de un an, între pârâtul E.C. (titular de contract) şi proprietarele anterioare ale imobilului, P.S. şi P.L., care ulterior au vândut imobilul reclamantului.
Cum titlul locativ al pârâţilor este valabil, împrejurare stabilită şi prin Decizia civilă nr. 954/2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, nu există temei pentru obligarea acestora la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului.
Apelul declarat de reclamant împotriva cestei sentinţe a fost respins, cu o motivare similară, prin Decizia civilă nr. 8 din 16 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, criticând-o şi susţinând în esenţă că:
- instanţele au aplicat greşit legea când au apreciat că sunt incidente dispoziţiile legale privind prelungirea de drept a contractelor de închiriere (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.);
- au fost interpretate greşit actele juridice deduse judecăţii (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) tot în ceea ce priveşte prelungirea contractului de închiriere al pârâţilor;
- instanţele au omis să se pronunţe asupra unor probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.), privându-l pe reclamant de contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului, al cărui cuantum a fost reapreciat la 65.600.000 lei;
- instanţele au aplicat greşit legea (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) când au considerat fără relevanţă dobândirea în proprietate a altui imobil de către pârâţi;
- Decizia pronunţată în recurs cuprinde motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) cu privire la regimul juridic al imobilului proprietatea reclamantului.
Examinând criticile formulate, Curtea reţine următoarele:
Primele două motive de recurs vizează practic aceeaşi problemă, şi anume validitatea prelungirii, ca efect al dispoziţiilor Legii nr. 17/1994, a efectelor contractului de închiriere de care se prevalează pârâţii. Aşa fiind, aceste motive de recurs vor fi analizate împreună.
Curtea reţine sub acest aspect că ambele instanţe au considerat în mod corect că nu există nici temeiuri pentru a considera nule contractul şi clauza referitoare la incidenţa Legii nr. 17/1994 şi nici pentru a aprecia ca inaplicabile prevederile actului normativ menţionat.
Contractul în ansamblu şi toate clauzele sale întrunesc condiţiile de validitate impuse prin dispoziţiile art. 948 C. civ. În plus, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă (nr. 954 din 13 martie 2000), pronunţată într-un litigiu între aceleaşi părţi, în aceeaşi calitate, în care s-a cerut şi evacuarea pârâţilor, s-a statuat că titlul lor locativ este pe deplin valabil.
În această decizie se menţionează între altele:
„Faptul că recurenţii chiriaşi au încheiat cu aceşti proprietari un nou contract de închiriere pe termen de un an nu duce la înlăturarea efectelor prelungirii de drept a efectelor acestui contract".
Independent de încheierea sau nu a contractului de închiriere cu ei, noii proprietari ai imobilului erau obligaţi să respecte efectele prorogării legale cu privire la termenul contractual, argumentul constituindu-l art. 1 al Legii nr. 17/1994".
Deşi doar în privinţa obiectului cauzelor tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ., nu este pe deplin întrunită (în procesul anterior reclamantul ceruse în plus şi evacuarea pârâţilor) şi deci, în sens strict, autoritatea de lucru judecat nu operează, totuşi nu se poate face abstracţie de realitatea juridică pe care o hotărâre definitivă şi irevocabilă a clarificat-o, statuând într-o manieră care este concordantă şi cu probatoriile administrate în prezenta cauză.
În consecinţă, instanţele au considerat în mod corect că pârâţii au avut titlu locativ pentru toată perioada cât au locuit în imobil.
Aşa fiind, nici cel de-al treilea motiv de recurs nu este întemeiat, fiind evident că pârâţii intimaţi, având titlu locativ, nu datorează contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului.
Cu privire la cea de-a patra critică se reţine că instanţele au apreciat corect că dobândirea prin moştenire, de către unul din chiriaşi, a unui apartament cu două camere nu poate constitui o cauză de nulitate a contractului de închiriere.
În fine, Decizia recurată nu cuprinde motive străine de natura pricinii, în sensul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Instanţa de apel, într-un considerent cu totul subsidiar, a făcut o comparaţie (poate nepotrivită) cu situaţia imobilelor naţionalizate, însă această împrejurare nu a avut absolute nici o relevanţă sau influenţă asupra soluţiei pronunţate, care este în întregime corectă.
Aşa fiind, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.V.A. împotriva deciziei nr. 8 din 16 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1428/2004. Civil. Revendicare - Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4093/2004. Civil → |
|---|
