ICCJ. Decizia nr. 2011/2004. Civil. Revendicare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2011/2004
Dosar nr. 3138/2003
Şedinţa publică din 9 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată cele ce urmează:
1. Reclamanţii, cu domiciliul în Franţa, la 10 mai 1999, prin mandatarul B.V., au cerut obligarea Primăriei Bucureşti să le predea, în natură, apartamentul preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr. 605 din 14 mai 1985.
După primul ciclu judiciar, reclamanţii şi-au completat obiectul acţiunii, solicitând şi constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 1427 din 12 decembrie 1996, dintre Primărie şi pârâţii chiriaşi.
Prin sentinţa civilă nr. 6107 din 29 mai 2001, s-a respins acţiunea, apelul fiind respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 326 din 30 noiembrie 2001, iar, în recurs, prin Decizia nr. 1515/2002, a fost admisă acţiunea, s-a declarat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare şi a fost admisă acţiunea în revendicare.
2. Procurorul general, în baza art. 330 pct. 2 C. proc. civ., a declarat recurs în anulare, întrucât:
- reclamanţii au achiziţionat apartamentul cu plata în rate, achitând doar avansul şi câteva rate, diferenţa de 84.211 lei din valoarea creditului primit prin contractul de împrumut nr. 208494 din 23 iunie 1982, fiind achitată de D.G.D.A.L., astfel că nu au dobândit „dreptul exclusiv de proprietate",
- în raport de aceasta şi de art. 3 din contractul de împrumut, apartamentul a fost preluat, cu titlu, de stat, în forma executării silite directe,
- contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, fiind aplicabile dispoziţiile nr. 18 lit. d) şi art. 46 din Legea nr. 10/2001, întrucât reclamanţii au formulat, la 29 mai 1996, cerere de restituire în baza Legii 112/1996, respinsă de comisie, iar,
- după expirarea termenului de 6 luni, prevăzut de art. 14 din Legea 112/1995, apartamentul a fost vândut chiriaşilor, care au fost de bună credinţă, nefiind notificaţi de reclamanţi, ca şi vânzătoarea.
În sfârşit, contractul de vânzare-cumpărare nr. 01427 din 12 decembrie 1996, s-a încheiat conform Legii 112/1996, iar acţiunea în revendicare a fost înregistrată la 10 mai 1999, la 2 ani şi 5 luni de la această dată.
3. Recursul în anulare este fondat.
3.1. Într-adevăr cronologia operaţiunilor şi actelor juridice sau procesuale este cea din motivarea recursului în anulare.
Cererea de restituire s-a înregistrat la 29 mai 1996, la Comisia de aplicare a Legii 112/1995, care a respins-o, ca nefondată. Ulterior, reclamanţii nu au mai efectuat nici un demers în cadrul Legii nr. 112/1995, sau pe calea dreptului comun, astfel că, în condiţiile acelei legi, prin contractul din 12 decembrie 1996, apartamentul a fost vândut de Primărie pârâţilor recurenţi.
Vânzătoarea şi cumpărătorii nu au fost notificaţi de reclamanţi asupra cererii de restituire, iar acţiunea în revendicare a fost introdusă la 10 mai 1999.
3.2. Drept consecinţă, prezumţia de bună credinţă a cumpărătorilor nu a fost răsturnată, nefiind invocat un alt fapt care să afecteze cauza contractului, în condiţiile în care acesta s-a încheiat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, astfel că se „bucură" de eficacitatea dată prin art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001.
În sfârşit, preluarea s-a demonstrat că a fost cu titlu valabil, căci a fost fundamentală, atât prin caracterul sancţionator al dispoziţiei art. 4 din decretul nr. 223/1974, cât şi prin finalitatea executării silite directe a creanţei bugetare de 84.211 lei faţă de debitorii reclamanţi, în condiţiile contractuale asumate prin cele două contracte încheiate la aceeaşi dată , 23 iunie 1982, cel de împrumut şi cel de construire cu plata în rate.
Aşa fiind, dând o interpretare eronată de probelor, instanţa de recurs a schimbat sentinţa şi a modificat Decizia, săvârşind o încălcare esenţială a Legii nr. 112/1995 şi a Legii nr. 10/2001, ceea ce atrage casarea şi respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul, în anulare, declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia civilă nr. 1515 din 17 iunie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi respinge recursul declarat de reclamanţii, B.M.M. şi B.V., împotriva deciziei civile nr. 3426 din 30 noiembrie 2001, a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2010/2004. Civil. Anulare partiala titlu de... | ICCJ. Decizia nr. 2012/2004. Civil. Revendicare Lg. 10/2001... → |
|---|
