ICCJ. Decizia nr. 5203/2004. Civil
| Comentarii |
|
La 24 septembrie 2001 B.L.S. a chemat în judecată Direcția Generală a Penitenciarelor pentru a fi obligată să-i plătească 8.141.860 lei reprezentând suma reținută cu titlu de impozit la cele 10 solde lunare brute cuvenite în baza art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, precum și 38 de solde brute neimpozabile cuvenite în baza art. 31 alin. (2) din menționata lege și dobânda legală de 35% cu începere de la 1 septembrie 2000 până la achitarea integrală.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Bihor prin sentința civilă nr. 226 din 8 mai 2002 a admis acțiunea precizată și cererea de chemare în garanție.
în consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantei 8.141.860 lei cu titlu de impozit, 38 solde brute neimpozabile, dobânda legală reprezentând rata scontului practicat de BNR, aferentă soldelor brute cu începere de la 1 septembrie 2000 până la achitarea integrală, precum și 1.500.000 lei cheltuieli de judecată. A obligat chematul în garanție să plătească pârâtei 8.141.860 lei reținută cu titlu de impozit.
Curtea de Apel Oradea a admis recursurile declarate de pârâta Direcția Generală a Penitenciarelor și de chematul în garanție Ministerului Finanțelor Publice. Prin decizia nr. 891 din 21 august 2002 ca urmare a admiterii recursului, curtea de apel a schimbat în parte sentința în sensul că a respins cererea reclamantei privind obligarea la plata sumei de 8.141.860 lei și a obligat pârâta să achite acesteia contravaloarea a 38 de solde lunare brute și dobânzile legale cu începere de la 1 septembrie 2000. A respins cererea de chemare în garanție formulată împotriva Ministerului Finanțelor Publice, ca rămasă fără obiect și a menținut restul dispozițiilor sentinței compensând cheltuielile de judecată.
împotriva acestor hotărâri, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
în esență s-a susținut că admițând acțiunea, instanțele au încălcat dispozițiile art. 4,art. 6,art. 23 și art. 86 din O.G. nr. 37/1999, respectiv, au aplicat dispoziții legale precum art. 31 din Legea nr. 138/1999, care la data soluționării cauzei erau abrogate.
Recursul în anulare este fondat.
Reclamanta, plutonier major la Penitenciarul Oradea, a fost trecută direct în retragere, ca inaptă pentru serviciul militar cu scoatere din evidență - gradul II (doi) de invaliditate cu drept de pensie, prin Ordinul nr. S/34 din 31 august 2000 emis de Comandantul Penitenciarului Oradea din Direcția Generală a Penitenciarelor.
Prin acțiune a solicitat plata soldei brute, deci scutită de impozit, cu titlu de "ajutor neimpozabil" invocând prevederile art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999 cu privire la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar.
Art. 31 din menționata lege prevede că la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie, cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport de solda lunară brută, însă acest text trebuie raportat la dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, care deși confirmă neimpozitarea veniturilor provenite din ajutoare, precizează totuși ce venituri fac parte dintr-o atare categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială.
Cum, Legea nr. 138/1999 se referă la salarizarea personalului militar și la drepturile derivate ale acestuia din calitatea de salariat, apare evident că veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu titlu de ajutoare în condițiile art. 31 din lege decurg din statutul lor de salariați și prin urmare sunt supuse impozitării în condițiile O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit.
în sensul celor menționate sunt și Normele metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 73/1999 aprobate prin H.G. nr. 1066 din 24 decembrie 1999 care referindu-se la art. 5 din ordonanță, individualizează categorii de venituri ce nu se impozitează, între care și ajutoarele.
Din enumerarea făcută de text rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu destinație specială cum ar fi ajutoarele ce se acordă soțiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu, ajutorul social acordat potrivit legii, ajutorul de urgență acordat de guvern și de primari în situații de necesitate.
Textul menționat nu face nici o referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă sau retragere acordate cadrelor militare în raport cu solda lunară primită.
Prin urmare aceste ajutoare fiind de natură salarială și având ca bază de calcul solda brută urmează a fi impozitate ca orice venit brut.
De altfel, art. 86 din O.G. nr. 73/1999 statuează expres că se abrogă orice dispoziții contrare menționatei ordonanțe, ceea ce confirmă o dată în plus intenția de a impozita aceste categorii de ajutoare.
întrucât în O.G. 73/1999, lege specială în materie de impozit pe venit, veniturile de genul celor reclamate în speță (ajutoare) nu sunt incluse în excepțiile privind scutirea de impozit, interpretarea și soluția instanțelor apare a fi greșită.
în consecință recursul în anulare a fost admis, au fost casate hotărârile atacate și în fond, a fost respinsă acțiunea și cererea de chemare în garanție formulată în cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2815/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5173/2004. Civil → |
|---|
