ICCJ. Decizia nr. 4100/2004. Civil. Legea nr.10/2001-restituire în natura (masuri reparatorii). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4100
Dosar nr. 8790/2004
Şedinţa publică de la 18 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea nr. 108 din 19 iulie 2001 adresată în temeiul Legii nr. 10/2001 către F. Slatina, numita G.S. a cerut persoanei juridice notificate să-i restituie un imobil ce a aparţinut defunctului său tată, G.A., bun a cărei valoare a fost estimată la suma de 120.000.000 lei.
Întrucât G.S. nu a primit nici un răspuns din partea persoanei notificate, la data de 29 iulie 2002, s-a adresat instanţei de judecată cu solicitarea ca pârâta F. Slatina să-i restituie bunul care a fost preluat abuziv, în baza unei convenţii încheiată cu Primăria comunei Leleasca, fără a se achita un preţ.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Olt, secţia civilă, prin sentinţa nr. 349 din 7 mai 2003, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta G.S. reţinând că „autorul reclamantei a vândut material rezultat din demolarea imobilului proprietatea sa, deci nu a fost imobilul preluat în mod abuziv de către stat sau alte organizaţii”.
Apelul declarat de reclamanta G.S. a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, care, prin decizia nr. 241 din 26 septembrie 2003, a anulat sentinţa Tribunalului Olt şi a reţinut cauza pentru rejudecare în scopul administrării de dovezi spre a se stabili valoarea imobilului.
În fond, după anularea sentinţei, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin decizia nr. 101 din 6 februarie 2004 a admis acţiunea formulată de reclamanta G.S. în contradictoriu cu pârâta F. Slatina şi „a constatat valoarea de expertiză a imobilului în litigiu la suma de 105.309.072 lei în raport de care vor fi acordate măsuri reparatorii conform Normelor Metodologice de aplicare unitară ale Legii nr. 10/2001”.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut din expertiza efectuată în cauză că locuinţa reclamantei a fost demolată în anul 1960 de Cooperativa de Consum Leleasca (preluată, ulterior, de F. Olt) iar materialele au fost transportate în centrul Comunei Toneşti pentru construirea unui magazin mixt. Pe lângă materialele rezultate din demolare, au fost folosite şi alte materiale, noua construcţie fiind mai mare cu 31% decât aceea demolată.
Împotriva celor două decizii date în apel, în termen legal a declarat recurs pârâta F. Olt, Slatina, care a invocat următoarele motive de casare: întrucât reclamanta a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit H.G. nr. 498/2003 în cauză trebuiau introduşi Ministerul Finanţelor Publice şi Prefectura Olt; acţiunea reclamantei nu se circumscrie în prevederile art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 10/2001 deoarece din probatoriu administrat în cauză rezultă că autorul reclamantei a decis demolarea construcţiei şi în temeiul unei convenţii din 1960, ulterior legalizată notarial, a fost de acord să predea materialele rezultate din demolare către antecesorii recurentei, contra unui preţ; reclamanta nu a contestat contractul de vânzare-cumpărare; reclamanta a mai solicitat aceleaşi despăgubiri, cerere respinsă irevocabil prin sentinţa civilă nr. 5119 din 1 septembrie 1997 a Judecătoriei Slatina.
Recursul este fondat , în sensul considerentelor care succed:
Potrivit convenţiei încheiată la data de 16 februarie 1960 între G.A., autorul reclamantei şi Cooperativa de Consum Leleasca, antecesoarea pârâtei, cel dintâi a fost de acord să vândă cooperativei întreg materialul rezultat din demolarea unei construcţii proprietatea lui G.A. pe care o deţinea în comuna Leleasca. Cooperativa s-a obligat să suporte cheltuielile de demolare şi „să transporte materialele rezultate pe terenul său propriu în scopul construirii unui local propriu pentru comerţul cooperatist”.
Conform unei clauze din contract „diferenţa valorică după includerea cheltuielilor de demolare, ridicare şi transport pe care am apreciat-o împreună, constituie preţ al materialelor pe care le-am vândut cooperativei de consum şi am primit-o în întregime, astăzi data încheierii prezentei convenţii...”, fără ca în contract să se fi stipulat, în concret, care a fost preţul pe care G.A. l-ar fi primit pentru materiale.
Astfel, în timp ce reclamanta a susţinut că demolarea construcţiei a reprezentat un abuz, ascuns de autorităţile vremii sub aparenţa unui contract, din contra, pârâta a invocat libertatea de voinţă a vânzătorului materialelor şi că, în realitate, reclamanta urmăreşte încasarea, pentru a doua oară, a preţului. Nici una dintre aceste afirmaţii şi apărări contradictorii nu au fost probate ori lămurite în cauză, deşi acest aspect era de esenţa litigiului, instanţa de apel fiind preocupată, exclusiv, de stabilirea valorii materialelor din care a fost ridicată construcţia demolată.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condiţiile prezentei legi, iar în conformitate cu alin. (2) partea I-a al aceluiaşi articol, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Din textele citate rezultă că domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 este determinat atât de acele preluări de imobile produse în perioada de referinţă (6 martie 1945–22 decembrie 1989), cu excepţia admisă (Legea nr. 139/1940), cât şi de incidenţa condiţiei cuprinsă în sintagma de „preluare abuzivă” a imobilelor de către stat, organizaţii cooperatiste şi alte persoane juridice.
Întrucât incidenţa „preluării abuzive” nu se prezumă, ci, din contra, în funcţie de fiecare situaţie trebuie dovedită, atât entitatea stabilită de lege să soluţioneze notificarea, cât şi ulterior, în caz de investire, instanţa judecătorească, sunt obligate să aprecieze, pe bază de dovezi, situaţia respectivă ca încadrându-se în prevederile legii, în sensul că sunt îndrituiţi la măsuri reparatorii doar proprietarii ori moştenitorii lor ale căror imobile au fost „preluate abuziv”.
Cum instanţa de apel nu a analizat şi lămurit, pe bază de dovezi, această condiţie impusă în mod imperativ de lege pentru a stabili dacă demolarea construcţiei proprietatea autorului reclamantei a reprezentat un abuz, realizat la adăpostul aparent şi convenabil al unui contract, iar preţul materialelor rezultate din demolare nu a fost plătit sau dacă, din contra, a prevalat libertatea de voinţă a vânzătorului materialelor, iar preţul lor s-a încasat, se impune admiterea recursului, casarea deciziilor date de instanţa de apel şi reluarea judecăţii în scopul arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul F. Olt împotriva deciziei civile nr. 101 din 6 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă; casează decizia recurată, precum şi decizia civilă nr. 241 din 26 septembrie 2003 a aceleiaşi curţi de apel şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului declarat de reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4248/2004. Civil. încuvinţare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4076/2004. Civil → |
|---|
