ICCJ. Decizia nr. 4143/2004. Civil. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.4143/2004
Dosar nr. 2908/2003
Şedinţa publică din 1 iunie 2004
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din studierea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 2709 din 15 iunie 1999, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, reclamanţii D.B.M. şi D.V. au chemat în judecată statul român, prin Ministerul Finanţelor, solicitând obligarea acestuia la plata unor daune materiale şi morale produse ca urmare a arestării lor pe nedrept.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 504 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Ulterior, reclamantul D.B.M. şi-a precizat cuantumul pretenţiilor la suma de 200.000 dolari S.U.A., din care 150.000 dolari S.U.A. – daune morale şi 50.000 dolari S.U.A. – daune materiale.
Prin sentinţa civilă nr. 91 din 27 ianuarie 2000, Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul D.B.M. şi a obligat pe pârâtul, statul român, prin Ministerul Finanţelor, să plătească reclamantului suma de 150.000 dolari S.U.A., echivalent în lei, la data plăţii, cu titlu de daune morale.
A respins capătul de cerere privind daunele materiale, ca neîntemeiat.
A luat act de renunţarea la judecată a reclamantului D.V.
Soluţia instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia III-a civilă, care, prin Decizia nr. 352 A din 8 iunie 2000, a respins apelurile formulate de reclamant, de pârâtul, statul român, prin Ministerul Finanţelor, şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 563 din 24 ianuarie 2001, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pârâtul, statul român, prin Ministerul Finanţelor, şi reclamantul D.B.M., a casat Decizia atacată şi sentinţa primei instanţe, dispunând trimiterea cauzei, spre rejudecare, la tribunal.
Astfel învestit, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 534 din 5 iulie 2001, a admis acţiunea reclamantului D.B.M. şi a dispus obligarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor, la plata sumei de 150.000 dolari S.U.A., cu titlu de daune morale, la valoarea în lei din ziua plăţii.
Împotriva sentinţei civile mai sus menţionate au declarat apel pârâtul, Ministerul Finanţelor Publice, şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 554 din 15 noiembrie 2001, a admis apelurile declarate de pârâtul, Ministerul Finanţelor Publice, şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, schimbând în parte sentinţa atacată, în sensul că a stabilit cuantumul daunelor morale cuvenite reclamantului la 10.000 dolari S.U.A.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul, Ministerul Finanţelor Publice şi reclamantul.
Prin Decizia civilă nr. 2100 din 28 mai 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul D.B.M. şi de pârâtul, statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva deciziei nr. 554 din 15 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
La data de 3 iunie 2003, D.B.M. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 2100 din 28 mai 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, în temeiul art. 318 C. proc. civ.
În motivarea cererii, a susţinut că instanţa de recurs a omis să cerceteze unele motive de recurs, referitoare la faptul că „instanţele de fond şi apel nu s-au pronunţat asupra cererii precizatoare în lei şi majorată", precum şi la faptul că „hotărârea instanţei de apel are motivaţii contradictorii".
A mai susţinut contestatorul că hotărârea este şi rezultatul unei greşeli materiale, în condiţiile în care acesta a solicitat plata daunelor morale în lei, iar instanţa a stabilit acordarea acestor daune în dolari S.U.A.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis, din greşeală, să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre dată în recurs poate fi retractată, dacă a fost rezultatul unei greşeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.
Prin urmare, eventualele greşeli de fond, săvârşite de către instanţa care a soluţionat recursul, nu pot fi îndreptate pe calea contestaţiei în anulare.
Astfel, contestaţia în anulare nu constituie un mijloc de reformare a hotărârii date în recurs, întrucât instanţa este ţinută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege şi nu poate să examineze justeţea soluţiei pronunţate.
Chiar dacă soluţia instanţei de recurs ar cuprinde greşeli de judecată, pe fond, ele nu pot fi îndreptate pe calea contestaţiei în anulare, deoarece aceasta este o cale de retractare, iar nu de reformare a soluţiei atacate.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu dispoziţiile legale de mai sus, se constată că în, speţă, contestatorul nu invocă vreo greşeală materială, ci doar reiterează, practic, în cuprinsul contestaţiei în anulare, unele motive invocate în recursul său.
În ceea ce priveşte critica vizând omiterea examinării unor motive de recurs şi aceasta se vădeşte a fi nefondată, toate motivele de recurs fiind tratate detaliat în considerentele hotărârii atacate, instanţa de recurs răspunzând fiecăruia dintre aceste motive prin considerente comune.
Prin urmare, dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză, cererea formulată de D.B.M. vizând temeinicia hotărârii instanţei de recurs şi modul de rezolvare a pricinii în fond.
Faţă de considerentele menţionate, contestaţia în anulare se va respinge ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de D.B.M. împotriva deciziei nr. 2100 din 28 mai 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 1 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4137/2004. Civil. Partaj succesoral. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4128/2004. Civil → |
|---|
