ICCJ. Decizia nr. 4353/2004. Civil. Anulare contract vânzare - cumparare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.4353/2004
Dosar nr. 3005/2001
Şedinţa publică din 9 iunie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, la data de 16 noiembrie 1998, la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, F.E. a chemat in judecată pe pârâţii SC T.I. SA, M.F., I.I. şi I.N., C.M., C.E.L. şi B.C.E., solicitând instanţei anularea:
- anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 54858/90382 din data de 9 august 1997, dintre pârâţii SC T.I. SA (vânzător) şi M.F.(cumpărător);
- anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3277 din 30 septembrie 1997 dintre M.F. (vânzător) şi I.I. şi I.N. (cumpărători);
- anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 4905 din 3 octombrie1997 dintre I.I. şi I.N. (vânzători) şi C.M. (cumpărător);
- contractului de vânzare-cumpărare nr. 5427 din 30 octombrie 1997 dintre C.M. şi C.E.L. (vânzători) şi B.C.E. (cumpărătoare).
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că, la 20 mai 1970, a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 17 din Bucureşti, str. P. nr. 2, sector 3 (actualmente str. N.L. nr. 1) împreună cu defunctul său soţ F.H.L.
Această vânzare-cumpărare s-a perfectat între Oficiul pentru construirea de locuinţe proprietate personală şi cumpărători, prin actul de vânzare-cumpărare nr. 4007 din 20 mai 1970.
Reclamanta F.E. a părăsit ţara la data de 19 iunie 1997, stabilindu-se în Israel.
În luna septembrie 1997, aceasta a aflat că apartamentul a cărei proprietară era, a fost vândut de SC T.I. SA, în baza contractului nr. 54858/9038 din 29 august 1997, către cumpărătorul M.F.
Acesta a revândut apartamentul, după numai 32 de zile de la achiziţionare, lui I.I. şi I.N., care, la rândul lor, l-au înstrăinat după numai 4 zile lui C.M. şi C.E., aceştia vânzând mai departe, după doar 27 de zile, lui B.C.E.
De asemenea, reclamanta a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară.
La data de 2 martie 1999, pârâta B.C.E. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 15.000.000 lei, pe care i-a investit în repararea şi amenajarea apartamentului, fiind cumpărătoare de bună-credinţă.
De asemenea, pârâta a formulat şi cereri de chemare în garanţie împotriva vânzătorilor C.M. şi C.E.L. şi, respectiv, împotriva SC B.B.C. SRL, solicitând obligarea acestora la plata unor despăgubiri, în sumă de 87.000.000 lei, reprezentând preţul vânzării.
Prin sentinţa civilă nr. 7002 din 16 mai 2000, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, având în vedere valoarea apartamentului.
Prin sentinţa civilă nr. 1092 din 14 decembrie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă:
- a admis cererea formulată de reclamanta F.E. împotriva pârâţilor SC T.I. SA, M.F., I.I., I.N., C.M. şi C.E.L.;
- a admis cererea reconvenţională formulată de B.C.E.;
- a admis în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta-reclamantă B.C.E., împotriva pârâţilor C.M. şi C.E.L.;
- a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta-reclamantă împotriva SC B.B.C. SRL ca neîntemeiată;
- a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară;
- a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 34.951.000 lei, reprezentând îmbunătăţiri aduse apartamentului nr. 17 din str. N.L. nr. 1;
- i-a obligat pe intervenienţii C.M. şi C.E.L. la restituirea preţului vânzării.
În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că apartamentul în litigiu a fost vândut printr-un act fictiv de către SC T.I. SA pârâtului M.F. şi, ulterior, în mod succesiv, celorlalţi pârâţi din proces.
Constatând că actul iniţial încheiat între SC T.I. SA şi M.F. este un act fictiv, purtând un număr inexistent în registrul societăţii comerciale vânzătoare, instanţa a dispus anularea tuturor contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la acest apartament.
Împotriva sentinţei civile nr. 1092 din 14 decembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au declarat apel pârâţii B.C.E. şi pârâţii C.M. şi C.E.L.
I. Apelanta B.C. a solicitat să se constate că:
- reclamanta F.E. nu are calitate procesuală activă, deoarece nu a dovedit existenţa unui titlu de proprietate asupra imobilului;
- acţiunea este inadmisibilă, în condiţiile în care reclamanta avea la dispoziţie acţiune în revendicare;
- în mod greşit s-a considerat că a fost un cumpărător de rea-credinţă, în condiţiile în care nu a ştiut că apartamentul a fost vândut succesiv, la intervale scurte de timp, şi a făcut o serie de îmbunătăţiri în imobil.
La data de 8 ianuarie 2001, apelanta-pârâtă a completat motivarea apelului, în sensul că a solicitat să se constate că, în realitate, a plătit un preţ mai mare decât acela trecut în contract.
II. La rândul lor, C.M. şi C.E.L. au susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond nu a reţinut buna lor credinţă la data încheierii actului.
Ambele apeluri au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia civilă nr. 233 din 27 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cu motivarea că:
- din probele administrate rezultă calitatea procesuală activă a reclamantei;
- o eventuală netimbrare a cererii, în fazele anterioare de judecată a procesului, nu face posibilă, în apel, anularea acţiunii ca netimbrată, deoarece instanţa poate dispune darea în debit, conform dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, a părţii care nu a plătit taxa de timbru în cuantumul prevăzut de lege, acest aspect neavând nici o relevanţă asupra fondului cererii;
- instanţa a apreciat în mod corect reaua-credinţă a apelantei B.C.E. la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, deoarece, din actul autentic încheiat de părţi, rezultă existenţa unor vânzări succesive anterioare, iar acest aspect putea fi verificat cu uşurinţă, în baza actului de proprietate al vânzătorilor, C.M. şi C.E.L.;
- susţinerea apelantei, în sensul că a plătit un preţ mai mare decât acela înscris în actul autentic este lipsită de orice temei legal, atâta timp cât pârâta nu a solicitat constatarea simulaţiei cu privire la cuantumul plătit.
Împotriva deciziei civile nr. 233 din 27 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au declarat recurs apelanţii-pârâţi B.C.E., C.M. şi C.E.L.
I. Pârâta B.C.E. a criticat Decizia pentru următoarele motive, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
- instanţa de apel a greşit, atunci când nu a apreciat cererea reclamantei F.E. ca o acţiune în revendicare şi nu a respins-o ca insuficient timbrată;
- instanţa de apel a considerat în mod eronat că reclamanta are calitate procesuală activă;
- instanţa de apel nu a reţinut buna sa credinţă la achiziţionarea apartamentului.
II. În recursul formulat de pârâţii C.M. şi C.E.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aceştia au arătat că, în mod eronat, instanţa de apel nu a reţinut buna lor credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, privind apartamentul în litigiu.
Ambele recursuri sunt nefondate şi vor fi respinse pentru considerentele ce urmează:
Cele două motive de recurs invocate de pârâta B.C.E. sunt nefondate pentru considerentele ce succed:
Din cererea de chemare în judecată depusă la data de 16 noiembrie 1998 (dosar civil nr. 12772/1998) de F.E. rezultă că aceasta a solicitat anularea:
- contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3277 din 30 septembrie 1997, intervenit între numitul M.F. (vânzător) şi I.I. şi I.N. (cumpărători).
- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4905 din 3 octombrie 1997, încheiat între I.I. şi I.N. (vânzători) şi C.M. şi C.E.L. (cumpărători);
- contractului de vânzare-cumpărare nr. 5427 din 30 octombrie 1997, încheiat de C.M. şi C.E.L. (vânzători) şi B.E.L. (cumpărătoare).
Reclamanta a mai solicitat şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Conform principiului disponibilităţii, în procesul civil, reclamantul este acela care stabileşte cadrul procesual, instanţa neputând schimba, din oficiu, obiectul procesului.
Conform dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, instanţa poate dispune darea în debit a părţii ce nu a plătit taxa de timbru în cuantumul prevăzut de lege pentru obiectul procesului.
O eventuală netimbrare a cererii în fazele anterioare de judecată ale unui proces nu poate duce la anularea acţiunii, acest aspect neavând relevanţă asupra fondului cauzei.
Din probele administrate în cauză rezultă că recurenta-reclamantă şi-a dovedit calitatea procesuală activă.
Astfel, la dosarul civil nr. 12.772/1998 au fost depuse contractul nr. 4007 din 20 mai 1970 între Consiliul Popular al municipiului Bucureşti – Oficiul pentru construirea de locuinţe proprietate personală şi beneficiarii F.H.L. şi F.E. şi certificatul de moştenitor nr. 1562 din 30 noiembrie 1984, eliberat de notariatul de Stat al sectorului 3 Bucureşti (dosar notarial nr. 1820/1989) din care rezultă că numitei F.E., în calitate de soţie, îi revine întreaga masa succesorală (din care face parte şi cota de ½ din apartamentul nr. 17 din Bucureşti, str. N.L. nr. 1, sector 3.
În ambele recursuri, instanţa de apel este criticată pentru că nu a reţinut buna-credinţă a recurenţilor la achiziţionarea apartamentului.
În cauză, nu poate opera principiul bunei-credinţe la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 4905 din 3 octombrie 1997 şi nr. 5427 din 30 octombrie 1997.
Reaua-credinţă a pârâţilor a fost reţinută în mod corect de către instanţa de apel, deoarece, din chiar contractele de vânzare-cumpărare, încheiate în formă autentică, rezultă intervalele extrem de scurte de timp la care au fost efectuate vânzările apartamentului în litigiu (9 august 1997, 30 septembrie 1997, 3 octombrie 1997 şi, respectiv, 30 octombrie 1997) lesne de observat de către cumpărătorii succesivi, care ar fi trebuit să depună diligenţe pentru a afla situaţia reală a apartamentului în litigiu.
Curtea apreciază, pentru aceste motive, că recursurile sunt nefondate şi urmează a le respinge.
De asemenea, constatând că, la instanţa de fond, cererea de chemare în judecată a fost insuficient timbrată, având în vedere obiectul acesteia, o obligă pe intimata-reclamantă F.E. să completeze taxa judiciară de timbru cu suma de 7.000.000 de lei.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii B.C.E., C.M. şi C.E.L. împotriva deciziei civile nr. 233 din 27 aprilie 2001 a Curţii de Apel, secţia a IV-a civilă.
Obligă pârâţii la 15.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanta F.E.
Obligă recurenta F.E. la 7.000.000 lei taxă judiciară de timbru pentru fond.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4325/2004. Civil. Litigiu de munca. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4129/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
