ICCJ. Decizia nr. 4420/2004. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4420
Dosar nr. 8993/2004
Şedinţa publică din 26 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 514 din 19 septembrie 2003, Tribunalul Olt a admis cererea formulată de B.A. şi a obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile art. 36–40 din Legea nr. 10/2001 şi HG nr. 498 din 18 aprilie 2003 şi a normelor metodologice din aceeaşi dată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că B.A. a solicitat restituirea în natură a unui teren în suprafaţă de 1.500 mp, expropriat prin Decretul nr. 353/1981 şi pentru care Primăria Slatina, notificată, nu a emis o decizie sau dispoziţie.
A mai reţinut instanţa de fond că terenul nu poate fi restituit în natură, deoarece este afectat în întregime de detalii de sistematizare, reclamantei cuvenindu-i-se măsuri reparatorii prin echivalent bănesc. Ca o consecinţă, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ce a fost introdus în cauză din oficiu la 6 martie 2003, a fost obligat să plătească echivalentul bănesc. A fost respinsă cererea faţă de primărie, cu motivarea că din probele administrate în cauză a rezultat că terenul expropriat nu poate fi restituit.
Apelul declarat de Ministerul Finanţelor Publice a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 498 din 19 decembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Olt.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că Decizia este nelegală deoarece cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Hotărârea este contradictorie pentru că, deşi instanţa de apel a respins motivul de apel referitor la inexistenţa unei decizii sau dispoziţii, a invocat dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, care presupune existenţa unui asemenea act.
Se mai arată că instanţa a făcut o greşită aplicare a legii, deoarece, din probele administrate în cauză, nu rezultă că reclamanta este îndreptăţită să primească despăgubiri băneşti. În măsura în care primăria notificată a constatat că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, ar fi trebuit să trimită cererea către Prefectura Olt, competentă să stabilească aplicarea unei măsuri reparatorii prin echivalent.
Recursul este fondat.
Conform Legii nr. 10/2001, pentru a determina măsura reparatorie ce urmează a fi aplicată, este important a se stabili natura imobilului din momentul preluării şi titlu în baza căruia preluarea a fost efectuată.
În cauza de faţă, este pe deplin stabilit faptul că imobilul a fost preluat în temeiul Decretului de expropriere nr. 353/1981. Aceasta înseamnă că, în situaţia în care restituirea în natură nu mai este posibilă, măsurile reparatorii prin echivalent se vor acorda conform dispoziţiilor art. 11 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 care statuează că pentru imobilele care aveau altă destinaţie decât aceea de locuinţă, măsurile reparatorii se stabilesc potrivit art. 9 alin. (2) din lege.
Prin urmare, în cazul imobilelor expropriate, măsurile reparatorii prin despăgubiri băneşti se acordă doar în cazul celor care aveau destinaţia de locuinţe, în celelalte cauze, acordându-se titluri de valoare nominală, acţiuni sau compensare cu alte bunuri şi servicii oferite de deţinător.
În cauză nu s-a stabilit destinaţia imobilului la momentul exproprierii, ceea ce face ca Înalta Curte să nu poată aprecia dacă măsura acordării de despăgubiri băneşti a fost corect individualizată de instanţele de judecată.
În al doilea rând, procedura instituită de lege pentru măsurile reparatorii prin echivalent este diferită de cea avută în vedere de instanţe.
Astfel, conform art. 36 alin. (3) din lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, unitatea deţinătoare sau primăria va transmite oferta de acordare a despăgubirilor băneşti prefecturilor, în timp ce, conform art. 11 din Legea nr. 10/2001, dacă se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent, acestea se stabilesc prin dispoziţie motivată a primarului, cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.
De altfel, cererea reclamantei a fost introdusă în contradictoriu cu Primăria Slatina, Ministerul Finanţelor fiind introdus în cauză din oficiu de tribunal.
Se mai constat că prin cererea de declarare a apelului, Ministerul Finanţelor Publice a formulat critici referitoare la faptul că nu există o dispoziţie motivată pentru soluţionarea notificării, iar instanţa nu a răspuns acestei critici.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curtea reţine că instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond, fără să stabilească deplin starea de fapt, în raport de care să se conchidă asupra măsurilor reparatorii care se cuvin reclamantei şi cine este obligat la plata lor. Pe cale de consecinţă, potrivit art. 312 cu referire la art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârât, va dispune casarea hotărârii pronunţate şi va fi trimisă cauza spre rejudecare Curţii de Apel Craiova.
Cu ocazia rejudecării, în urma probelor administrate, se vor stabili măsurile reparatorii la care reclamantul are dreptul, conform procedurilor specifice prevăzute de Legea nr. 10/2001. De asemenea, se va răspunde la toate criticile formulate prin cererea de declarare a apelului, la care nu s-a răspuns.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Olt pentru Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 498 din 19 decembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova, pe care o casează.
Trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4415/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 4409/2004. Civil → |
|---|
