ICCJ. Decizia nr. 4516/2004. Civil. Conflict negativ de competenta. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4516
Dosar nr. 10047/2004
Şedinţa publică din 30 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 martie 2001, pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, reclamantul M.I.S. i-a chemat în judecată pe pârâţii A.R., ş.a., pentru ca prin sentinţa ce instanţa va pronunţa să dispună ieşirea din indiviziune asupra imobilului situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că părţile au vocaţie succesorală, venind la moştenirea defunctului M.N., (decedat la data de 15 martie 1998), cu ultimul domiciliu în Bucureşti, conform certificatelor de moştenitor nr. 7 din 26 ianuarie 2000, în calitate de moştenitori legali asupra masei succesorale compusă din acţiuni la SC A. SA dobândite de către defunct, ca bunuri proprii, în condiţiile Legii nr. 55/1995, potrivit certificatului de acţionar nr. 9714669 din 11 septembrie 1996.
Prin sentinţa civilă nr. 12167 din 10 decembrie 2001 Judecătoria sectorului 2 a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti, cu motivarea că valoarea masei de împărţit este de 11.552.447.688 lei, conform expertizei, fiind incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., potrivit cu care tribunalele judecă, în primă instanţă „procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 2 miliarde lei (înainte de modificarea survenită prin OUG nr. 58/2003)".
Pricina a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 326/2002, iar prin încheierea din data de 3 octombrie 2003 şi această instanţă s-a dezinvestit, apreciind că nu este competentă material a soluţiona cauza.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Curtea de Apel Bucureşti pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
În motivarea încheierii, tribunalul a arătat că nu criteriul valoric al masei de împărţit este determinant în stabilirea competenţei materiale, şi, că, în conformitate cu prevederile art. 14 C. proc. civ. „în materie de moştenire, sunt de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la moştenire (pct. 2)".
Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de regulator a stabilit în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, competenţa materială de soluţionare a cauzei, având ca obiect partajul succesoral de pe urma defunctului M.N., păstrând motivarea tribunalului.
Împotriva hotărârii Curţii de Apel Bucureşti (sentinţa civilă nr. 32 din 20 noiembrie 2003) a declarat în termen legal, recurs pârâtul M.I., pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. solicitând trimiterea dosarului, instanţei competente, respectiv Tribunalului Bucureşti.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Este de observat că reclamantul M.I.S. a investit iniţial instanţa, respectiv Judecătoria sectorului 2 Bucureşti cu o acţiune având ca obiect partajul succesoral de pe urma defunctului M.N., decedat la data de 15 martie 1998, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 7 din 26 ianuarie 2000 emis de Biroul Notarial L. (fila 11 dosar nr. 3968/2001 al Judecătoriei sectorului 2 ).
În consecinţă, este de precizat că dispoziţia cuprinsă în art. 14 C. proc. civ., referitoare la competenţa în materie de moştenire are caracter derogator şi deci, o excepţie de la regula comună a competenţei teritoriale înscrise în art. 5 din acelaşi cod, pentru raţiuni de ordin general ce vizează o mai bună apărare a drepturilor şi intereselor moştenitorilor legali şi testamentari, cât şi ale creditorilor acestora.
Aprecierea făcută de legiuitor, în sensul că aceste drepturi şi interese vor putea fi recunoscute şi stabilite în condiţii mai avantajoase de instanţa de la ultimul domiciliu al defunctului, decât de cea de la domiciliul pârâtului, imprimă prevederilor procedurale evocate, un caracter imperativ, de ordine publică, de la care părţile nu pot deroga, iar instanţele sunt ţinute să le respecte în aplicarea corectă a legii.
Ca atare, odată ce există normele imperative menţionate, invocarea de către instanţă (speţă Judecătoria sectorului 2 a excepţiei de necompetenţă materială) s-a făcut cu încălcarea legii, a dispoziţiilor imperative de ordine publică.
Astfel, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti, în pronunţarea regulatorului a soluţionat conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunal şi Judecătoria sectorului 2, dând eficienţă prevederilor art. 14 C. proc. civ., norme de competenţă materială de ordine publică care stabilesc indiferent de valoare, cu caracter imperativ că „în materie de moştenire, sunt de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului, cererile privitoare la moştenire, precum şi cele referitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia" (pct. 2).
Pe cale de consecinţă, cu respectarea normelor de competenţă materială de ordine publică, Curtea de Apel Bucureşti, a apreciat că soluţionarea cauzei revine, conform art. 14 C. proc. civ., Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti pe a cărui rază teritorială a decedat defunctul M.N.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul pârâtului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M.I. împotriva sentinţei civile nr. 32 din 20 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4517/2004. Civil. Partaj. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4482/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
