ICCJ. Decizia nr. 4513/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4513
Dosar nr. 9667/2004
Şedinţa publică din 30 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 5 februarie 204, reclamanta V.A.A., în contradictoriu cu pârâţii Prefectura judeţului Vrancea şi Primăria comunei Suraia, a solicitat instanţei repunerea în termenul de depunere a notificării în baza Legii nr. 10/2001.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor s-a adresat autorităţilor competente în temeiul Legii nr. 18/1991, apoi în temeiul Legii nr. 1/2000, fără a obţine restituirea întregii suprafeţe la care era îndreptăţită, iar pentru că a aşteptat răspunsul la ultima cerere, a pierdut termenul de depunere a notificării în baza Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Vrancea, prin sentinţa civilă nr. 83 din 28 februarie 2004, a respins cererea reclamantei, reţinând existenţa excepţiei autorităţii lucrului judecat faţă de sentinţa civilă nr. 137 din 2 iunie 2003 a aceluiaşi tribunal.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 83/2004 a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 535/A din 20 aprilie 2004, cu motivarea existenţei autorităţii lucrului judecat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta. Ea susţine că depăşirea termenului legal de depunere a notificării s-a datorat tergiversării de către comisia de fond funciar a rezolvării cererii sale, care i-a comunicat rezultatul negativ după 3 ani de la formularea cererii, apoi nu există autoritatea de lucru judecat, greşit reţinută de instanţă, şi a depus la dosar acte noi neanalizate de instanţă.
Recursul declarat de reclamantă nu este întemeiat.
Termenul de 6 luni prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, privitor la care recurenta a solicitat repunerea în termen, este un termen imperativ, sancţiunea nerespectării lui este decăderea, adică pierderea dreptului de a îndeplini actul de procedură, în afară de cazul în care partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei, prevede art. 103 C. proc. civ.
Recurenta, căreia îi revenea sarcina probei potrivit art. 1169 C. civ., nu a făcut dovada împrejurării mai presus de voinţa ei care a împiedicat-o să trimită notificarea. Nu constituie o împrejurare obiectivă, la care se referă art. 103 C. proc. civ., întârzierea de peste 3 ani a răspunsului la cererile repetate formulate de recurentă pe temeiul Legilor nr. 18/1991 şi 1/2000, ea avea posibilitatea trimiterii notificării până la 14 februarie 2002 fără a aştepta rezultatul demersurilor sale, iar înscrisurile depuse la dosar, privitor la care recurenta reproşează instanţei că nu le-a analizat, nu constituie probe în sprijinul cererii de repunere în termen.
În dezacord cu susţinerile recurentei, în cauză operează excepţia puterii lucrului judecat prevăzută în art. 166 C. proc. civ. şi art. 1201 C. civ., corect reţinută de instanţă, faţă de sentinţa civilă nr. 137 din 2 iunie 2003 a Tribunalului Vrancea, menţinută în apel prin Decizia nr. 139 din 8 octombrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
În sentinţa evocată s-a reţinut că prin cererea înregistrată sub numărul 672/C/2003, recurenta a solicitat, în contradictoriu cu Primăria comunei Suraia, repunerea în termen în vederea depunerii notificării în baza Legii nr. 10/2001 pentru terenurile revendicate. Această cerere, motivată pe întârzierea de peste 3 ani a comunicării răspunsului de la Prefectura Vrancea, a fost respinsă ca neîntemeiată, existând în cele două cauze (dosarul nr. 672/C/2003 şi prezentul dosar al primei instanţe nr. 47/C/2004) elementele de identitate care caracterizează lucrul judecat acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, figurând în aceeaşi calitate.
Reţinând existenţa acestei triple identităţi, instanţa a admis excepţia şi a respins acţiunea recurentei reclamante, soluţia fiind legală şi temeinică, cu consecinţa respingerii recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V.A.A. împotriva deciziei nr. 535/A din 20 aprilie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4482/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4475/2004. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
