ICCJ. Decizia nr. 4525/2004. Civil. Revendicare imobiliara si rectificare Carte Funciara. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4525
Dosar nr. 10273/2004
Şedinţa publică din 30 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 16 octombrie 2003, reclamantul P.V. a chemat în judecată pe pârâta P.T., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei să-i lase în deplină şi paşnică posesiune suprafaţa de teren înscrisă în C.F. Tăuţii de Sus, cu rectificarea cărţii funciare, prin înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâta ocupă fără drept terenul, care a aparţinut părinţilor reclamantului.
Acţiunea reclamantului a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 6503 din 27 noiembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Baia Mare, care a reţinut autoritatea lucrului judecat faţă de sentinţa civilă nr. 6609 din 02 octombrie 2002, prin care s-a constatat că asupra terenului în suprafaţă de 142 mp înscris în C.F. Tăuţii de Sus pârâta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune şi s-a dispus intabularea dreptului ei de proprietate în cartea funciară.
Sentinţa a fost menţinută prin respingerea apelului şi recursului declarate de reclamant.
La termenul de judecată din 27 noiembrie 2003, reclamantul a învederat instanţei de fond că prin prezenta acţiune el revendică suprafaţa de teren obţinută de pârâtă prin sentinţa civilă nr. 6609/2002 a Judecătoriei Baia Mare.
Instanţa a constatat existenţa triplei identităţi în prezenta cauză şi cea finalizată prin sentinţa civilă nr. 6609/2002, anume de părţi, întrucât reclamantul şi pârâta au figurat în ambele procese, de obiect al cererii de chemare în judecată, care este dreptul de proprietate privind aceeaşi suprafaţă de teren şi de cauză, întrucât principiul de drept substanţial pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţia este acelaşi.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, prin Decizia nr. 591 din 11 martie 2004.
În considerentele deciziei s-a învederat că cerinţele prevăzute de art. 1201 C. civ. privind excepţia autorităţii lucrului judecat sunt îndeplinite.
Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, cerând casarea ei şi admiterea acţiunii sale de revendicare. El invocă faptul că pârâta a folosit abuziv terenul, fără a avea drept de proprietate asupra lui, a construit pe teren o casă fără a obţine autorizaţie de construire.
Recursul reclamantului este nefondat.
Prin sentinţa civilă nr. 6609 din 02 octombrie 2002 a Judecătoriei Baia Mare s-a constatat că pârâta din prezentul litigiu, reclamanta în cauza evocată, a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 142 mp, înscris în C.F. Tăuţii de Sus, cu număr topografic nou 4501 şi s-a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei în cartea funciară.
Pârât în litigiu amintit, reclamantul-recurent, după rămânerea irevocabilă a sentinţei civile nr. 6609/2002, a introdus prezenta acţiune în revendicare împotriva pârâtei, precizând la un termen de judecată că revendică suprafaţa de teren obţinută de pârâtă prin sentinţa civilă nr. 6609/2002.
Autoritatea lucrului judecat, excepţie corect reţinută de instanţă, reglementată în art. 1201 C. civ. , are la bază regula că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată şi că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă printr-o altă hotărâre.
Prin urmare, principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, chiar cu poziţia procesuală investită, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunţată într-un alt proces.
Pentru a exista identitate de obiect între două acţiuni, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele în acelaşi mod, ci este suficient ca din cuprinsul acelor acţiuni să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este acelaşi în ambele acţiuni, în cauză acesta fiind recunoaşterea calităţii de proprietar asupra bunului şi predarea posesiunii acestuia.
Împrejurarea că pe terenul pretins şi obţinut de intimată prin prescripţie achizitivă, aceasta a edificat o construcţie fără a avea autorizaţie, nu constituie un argument în sprijinul recursului declarat de recurent, lipsa autorizaţiei poate fi o contravenţie sancţionată de autorităţile competente.
Se conchide că recursul este nefondat pentru motivele expuse şi urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.V. împotriva deciziei nr. 591 din 11 martie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4518/2004. Civil. Revendicare imobiliara.... | ICCJ. Decizia nr. 4517/2004. Civil. Partaj. Recurs → |
|---|
