CSJ. Decizia nr. 4992/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4992
Dosar nr. 7620/2004
Şedinţa publică din 8 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti la data de 23 iunie 2003, reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Primăria sectorului 3 Bucureşti, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate existenţa dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 169,693 mp, situat în Bucureşti.
Reclamanta a arătat că este proprietara imobilului compus din teren în suprafaţă de 250 mp şi construcţie, în temeiul sentinţei civile nr. 7652/2002, prin care Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a reţinut că P.M. a cumpărat în anul 1992 imobilul cu chitanţă sub semnătură privată de la M.G., care la rândul său a dobândit terenul în acelaşi mod în 1964 de la C.M.
Totodată, reclamanta a precizat că în momentul în care a dorit să intabuleze acest drept de proprietate în cartea funciară a constatat că suprafaţa pe care a cumpărat-o şi stăpânit-o era de 414,693 mp, motiv pentru care a solicitat a se constata că este proprietară şi asupra diferenţei de teren în suprafaţă de 164,693 mp pe care şi autorul său M.G. a stăpânit-o sub nume de proprietar, continuu, netulburat, public şi neechivoc.
Prin sentinţa civilă nr. 6239 din 19 septembrie 2003, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor şi a respins ca formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă cererea reclamantei P.M. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Primăriei sectorului 3 Bucureşti.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că, cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin efectul prescripţiei achizitive se îndreaptă întotdeauna împotriva proprietarului cu titlu al imobilului. Or, în speţă, reclamanta a justificat calitatea procesuală a Statului Român arătând că imobilul este părăsit, însă nu a făcut dovada calităţii de bun părăsit, iar în ceea ce priveşte a doua pârâtă, respectiv Primăria sectorului 3 Bucureşti, s-a reţinut că trebuie să existe identitate între persoana obligată în cadrul raportului juridic (în speţă proprietarul cu titlu) şi cea chemată în judecată, astfel încât calitatea procesuală a acesteia nu este justificată prin explicaţia reclamantei potrivit căreia doreşte ca hotărârea să-i fie opozabilă respectivei pârâte.
Apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanţei de fond a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 96 din 28 ianuarie 2004.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că includerea unui bun în domeniul privat al statului trebuie dovedită cu acte, iar în lipsa unui certificat de vacanţă succesorală nu poate fi primită afirmaţia reclamantei potrivit căreia fostul proprietar C.M. a decedat fără moştenitori. Cu privire la opozabilitatea hotărârii faţă de pârâta Primăria sectorului 3 Bucureşti s-a arătat că hotărârea intabulată prin care i s-ar fi dat câştig de cauză reclamantei ar fi fost oricum opozabilă erga omnes.
Prin cererea de recurs, P.M. a arătat, în principal, că diferenţa de teren nu a aparţinut niciodată vreunei persoane fizice sau juridice, deşi a fost în posesia tuturor autorilor săi, motiv pentru care statul este singurul şi adevăratul proprietar, care deşi avea ştiinţă că toţi autorii au stăpânit doar 250 mp a abandonat acest teren cu mult înaintea anului 1941, comportându-se ca un proprietar neglijent.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce se vor expune.
Recurenta–reclamantă a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să i se recunoască dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 164,693 mp, în plus faţă de suprafaţa de 250 mp pentru care prin sentinţa civilă nr. 7652 din 9 decembrie 1992 pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti s-a constatat intervenită vânzarea–cumpărarea respectivului imobil. A arătat că a stăpânit netulburată, prin joncţiunea posesiilor, cu autorii săi diferenţa de teren rezultată ca urmare a unor măsurători defectuoase, iar statul care este singurul şi adevăratul proprietar a abandonat acest teren.
Din coroborarea dispoziţiilor cuprinse în art. 1890 şi urm. C. civ., se reţine că o cerere pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune se îndreaptă împotriva proprietarului cu titlu al imobilului care se doreşte a fi uzucapat. Deoarece în dreptul român uzucapiunea sau prescripţia achizitivă constituie singura dovadă absolută a dreptului de proprietate, instituţia uzucapiunii se justifică, în primul rând, ca o sancţiune împotriva vechiului proprietar, care, dând dovadă de neglijenţă sau de lipsă de diligenţă, s-a delăsat vreme îndelungată de bunul său aflat în mâna unor alte persoane. Prin urmare, calitatea procesuală pasivă în cererea de constatare a dreptului de proprietate prin uzucapiune o poate avea doar fostul proprietar al imobilului.
Or, în speţă, reclamanta nu a făcut dovada faptului că imobilul în cauză reprezintă un bun aparţinând domeniului privat al statului şi abandonat de acesta, fiind evident astfel că pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Nu se poate reţine nici susţinerea recurentei–reclamante potrivit căreia a solicitat ca hotărârea să fie pronunţată în contradictoriu şi cu Primăria sectorului 3 Bucureşti pentru opozabilitate, atâta vreme cât nu există identitate între partea chemată în judecată şi proprietarul cu titlu.
Pentru cele ce preced, recursul este nefondat urmând a fi respins ca atare, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.M. împotriva deciziei nr. 96 din 28 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4998/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4452/2004. Civil. Servitute de trecere. Recurs → |
|---|
