ICCJ. Decizia nr. 5078/2004. Civil. Art. 111 cod. pr. civ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5078

Dosar nr. 10925/2004

Şedinţa publică din 10 iunie 2005

Asupra recursului civil de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 4788 din 6 octombrie 2003, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis, în parte, acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii A.A.G. şi D.G.G. împotriva pârâţilor A.M. şi Comisia locală Mihăeşti de aplicare a Legii nr. 18/1991; a respins capătul de cerere privind nulitatea sentinţei civile nr. 322 din 17 ianuarie 1996 formulat de către reclamanţi; a constatat nulitatea absolută a convenţiei din 23 august 1991 în ceea ce priveşte terenul din punctul „La lot" de pe raza comunei Mihăeşti, judeţul Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa civilă nr. 322 din 17 ianuarie 1997 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. 8802/1995 s-a constatat că între pârâtul A.M. şi A.D.N. a intervenit convenţia, datată 23 august 1991, prin care A.M. a cumpărat un teren în suprafaţă de 5.000 mp situat în punctul „La lot" de pe raza comunei Mihăeşti, pe care se află o temelie de casă turnată în 1974, respectiva hotărâre judecătorească ţinând loc şi de act autentic de vânzare-cumpărare. A mai reţinut instanţa de fond că la data întocmirii actului sub semnătură privată terenurile se aflau în indiviziune şi exista interdicţia vânzării acestora prin înscrisuri sub semnătură privată. A apreciat ca fiind întemeiată, în parte, cererea reclamanţilor în ceea ce priveşte nelegalitatea chitanţei din 23 august 1991 şi neîntemeiat capătul de cerere privind nulitatea sentinţei civile nr. 322/1996 deoarece, sentinţa atacată s-a pronunţat într-o procedură contencioasă, care poate fi anulată doar prin exercitarea căilor de atac.

Împotriva susnumitei sentinţe civile a declarat apel pârâtul A.M., formulând critici asupra legalităţii hotărârii judecătoreşti apelate.

Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 162/A pronunţată la 30 ianuarie 2004, a admis apelul declarat de pârâtul A.M., a schimbat în tot sentinţa în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor; a obligat pe intimaţii-reclamanţi la plata, către apelanţi, a sumei de 4.053.000 lei cheltuieli de judecată în fond şi apel.

Pentru a decide astfel instanţa de apel, a reţinut în esenţă:

- în mod greşit instanţa de fond a considerat înscrisul atacat pentru cauză de nulitate absolută drept unul apt să transmită prin el însuşi proprietatea, deşi la data la care a fost încheiat, vânzarea terenurilor era supusă, ad validitatem, condiţiei solemnităţii actului. De aceea, în înscrisul sub semnătură privată nu poate fi calificat decât o promisiune de vânzare-cumpărare, neinterzisă de lege şi nesupusă unei astfel de formalităţi, necăzând deci sub incidenţa sancţiunii de nulitate absolută reţinută de instanţa de fond;

- despre lipsa calităţii de proprietar a vânzătorului, dincolo de faptul că nu s-au administrat probe în acest sens, ea nu sancţionează actul cu nulitatea absolută, ci numai cu nulitatea relativă.

- fondată este şi critica referitoare la lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, care nu au dovedit interesul legitim lezat prin încheierea acestei chitanţe în promovarea prezentei acţiuni.

În contra acestei ultime hotărâri judecătoreşti au declarat recurs reclamanţii A.A.G. şi D.G.G. „motivat" pe dispoziţiile art. 449 C. proc. civ.

Recursul urmează a se respinge pentru cele ce succed.

Decizia civilă nr. 162/A din 30 ianuarie 2004 este legală.

În mod corect instanţa de apel a reţinut că înscrisul atacat pentru cauză de nulitate absolută nu este un act translativ de proprietate şi l-a calificat drept o promisiune de vânzare-cumpărare, neinterzisă de lege şi care nu cade sub incidenţa sancţiunii de nulitate absolută.

Corectă este soluţia instanţei şi în ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, care nu au dovedit interesul legitim lezat în promovarea acţiunii, precum şi lipsa calităţii de proprietar a vânzătorului, care nu sancţionează actul cu nulitatea absolută, ci numai cu nulitatea relativă.

Faţă de cele ce preced recursul de faţă se priveşte ca nefondat, motiv pentru care, în raport cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A.A.G. şi D.G.G. împotriva deciziei civile nr. 162/A din 30 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Piteşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5078/2004. Civil. Art. 111 cod. pr. civ. Recurs