ICCJ. Decizia nr. 5087/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5087

 Dosar nr. 11864/2004

Şedinţa publică din 10 iunie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 638 din 5 martie 2003, Tribunalul Caraş Severin a respins acţiunea formulată de recurenţii B.S.E., B.K., B.H.H. şi K.A.B.S., împotriva pârâţilor Primarul comunei Brebu Nou şi B.L.S., în temeiul Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 337 din 9 martie 2004, a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei, reţinând în esenţă că prima instanţă a dat o justă interpretare cerinţelor art. 18 din Legea nr. 10/2001, acordând astfel buna conduită a cumpărătorului.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, la data de 11 mai 2004, iar la data de 17 mai 2004 au formulat motivele de casare şi dezvoltarea acestora.

Hotărârea atacată astfel a fost comunicată părţii la data de 27 aprilie 2004.

Aşa fiind, în temeiul prevederilor art. 301 coroborat cu art. 303 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 306 C. proc. civ., urmează a se constata nulitatea recursului, ca tardiv motivat.

Văzând şi prevederile art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de reclamanţii B.S.E., B.K., B.H.H. şi K.A.B.S. împotriva deciziei nr. 337 din 9 martie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.

Obligă recurenţii la plata sumei de 10 milioane lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata primăria comunei Brebu, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5087/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs