ICCJ. Decizia nr. 511/2004. Civil. Actiune în constatare promisiune vânzare teren. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 511.
Dosar nr. 20209/2004
Şedinţa publică din 13 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 27 mai 2003 la Judecătoria Rm. Vâlcea şi precizată ulterior reclamantul S.G.I. a chemat în judecată pe R.N.D. în calitate de pârât, solicitând pronunţarea unei sentinţe prin care să se constate vânzarea cumpărarea a trei terenuri situate în pct. „Mutila", „Delniţă" şi „Furnicar", iar hotărârea să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivarea cererii reclamantul a susţinut că la data de 17 februarie 1996, între părţi s-a încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat „Convenţie" prin care pârâtul s-a obligat să-i vândă reclamantului terenurile sus menţionate, cu obligaţia acestuia de a-i construi în schimbul terenurilor, o casă.
Judecătoria Rm. Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 6265 din 9 decembrie 2003 a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul S.G.I., domiciliat în comuna Frânceşti, împotriva pârâtului R.N.D., domiciliat în localitatea Băbeni, judeţul Vâlcea.
Constată că între reclamant şi pârât a intervenit antecontractul de vânzare-cumpărare intitulat „Convenţie" încheiat la data de 17 februarie 2000 pentru terenuri situate în următoarele puncte: - punctul „Mutila", în suprafaţă de 7000 mp, cu vecinii: N–R.D., V–moşt. T., S–calea ferată, E–vâlceaua Aluniş; pct. „Delniţă" în suprafaţă de 4400 mp, cu vecinii: N–drum de acces, sub–rest proprietate reclamant, E– moşt. M., V–drum acces; pct. „Furnicar" în suprafaţă de 5000 mp cu vecinii: N–R.D., V–moşt. T., S–calea ferată, E–vâlceaua Aluniş şi a anulat ca netimbrat capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri ce va ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
S.G.I., nemulţumit de faptul că al doilea capăt al acţiunii a fost anulat ca netimbrat a formulat apel la Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, care prin Decizia civilă nr. 1878/A din 24 septembrie 2004 a luat act de renunţarea la judecata apelului.
Împotriva deciziei civile nr. 1878/A din 24 septembrie 2004, a declarat recurs S.G.I., susţinând în esenţă că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că renunţă la judecată, în realitate el susţinând că a renunţat la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat, pentru considerentul că la termenul din 13 iunie 2005, S.G.I. şi fiul procurator R.D.I. al intimatului S.N.D. au declarat că s-au înţeles şi că au nevoie de o hotărâre irevocabilă solicitată de Consiliul local Frânceşti, judeţul Vâlcea pentru înregistrarea dreptului de proprietate.
Faţă de aceste considerente, recursul urmează a fi respins ca nefondat, cu menţiunea „Irevocabilă".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S.G.I. împotriva deciziei civile nr. 1878/A din 24 septembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5087/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5083/2004. Civil. Contestatie la executare.... → |
---|