ICCJ. Decizia nr. 5326/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 386 din 9 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a respins acțiunea principală formulată de reclamanta D.C.V., în contradictoriu cu pârâții Consiliul General al Municipiului București, B.G., B.S. și chemata în garanție SC O. SA București, ca neîntemeiată; s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâți, precum și cererea de chemare în garanție ca fiind rămase fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut faptul că prin decizia nr. 1853/1985 a Consiliului General al Municipiului București, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974. Deci, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza unui titlu valabil.
S-a mai reținut de instanța de fond că actul de vânzare-cumpărare întocmit la data de 17 decembrie 1996 ce a avut ca obiect imobilul în litigiu și a cărui nulitate s-a solicitat prin modificarea acțiunii introductive, a fost încheiat cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995.
Prin decizia civilă nr. 548 din 14 noiembrie 2001, Curtea de Apel București a respins excepția invocată de Consiliul General al Municipiului București cu privire la lipsa calității procesuale a sa, în cererea de chemare în garanție; a admis apelul formulat de apelanta D.C.V., în contradictoriu cu intimații: Consiliul General al Municipiului București, B.G. și B.S., împotriva sentinței civile nr. 386 din 9 aprilie 2001 a Tribunalului București și în consecință: a schimbat în parte sentința menționată și pe fond a admis în parte acțiunea reclamantei D.C.V. și cererea de chemare în garanție formulată de B.G. și B.S.; a dispus restituirea în deplină proprietate și posesie a imobilului în litigiu către reclamantă, imobil deținut de pârâții B.G. și B.S.; chemații în garanție Consiliul General al Municipiului București și SC O. SA București au fost obligați să plătească pârâților B.G. și B.S., suma de 263.092.000 lei cu titlu de despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că excepția invocată de Consiliul General al Municipiului București cu privire la lipsa calității procesuale a sa în cererea de chemare în garanție nu are fundament juridic deoarece ca mandant al vânzării imobilului în litigiu către pârâți a avut obligația de a răspunde de evicțiune lucrului vândut în condițiile art. 1337-1351 C. civ.
S-a mai reținut de instanța de apel și faptul că imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului, în mod abuziv, în condițiile Decretului nr. 223/1974 care nu constituie un titlu valabil.
împotriva deciziei civile mai sus menționată, au declarat recurs SC O. SA București, B.G. și B.S., Consiliul General al Municipiului București prin Municipiul București, reprezentat de Primarul General.
SC O. SA București, critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece:
Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu, respectiv în baza Decretului nr. 223/1974;
Acțiunea în revendicare formulată de reclamantă este inadmisibilă, de vreme ce pârâții B.G. și B.S. au cumpărat imobilul litigios cu respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995, deci au fost cumpărători de bună credință;
Instanța de apel, în mod greșit a obligat pe chemații în garanție Consiliul General al Municipiului București și SC O. SA București la plata sumei de 263.092.000 lei față de pârâții B.G. și B.S., de vreme ce sumele de bani încasate prin vânzare de imobile, de către SC O. SA București, se virează Primăriei Municipiului București. Deci numai aceasta din urmă putea fi obligată la plata sumei menționată față de pârâți.
B.G. și B.S., critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală invocând prevederile art. 304 pct. 5, 6, 7, 10 C. proc. civ. deoarece:
Acțiunea în revendicarea imobilului în litigiu este inadmisibilă cu privire la subsemnații, deoarece nu suntem părți în această acțiune, ci suntem pârâți doar în cererea privitoare la constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 510 din 17 decembrie 1996;
Reținerea de către instanța de apel a faptului că imobilul în litigiu a trecut fără titlu în proprietatea statului și cea referitoare la constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, este nemotivată;
Instanța de apel a ignorat apărările noastre în sensul că am fost cumpărători de bună-credință în momentul cumpărării imobilului în litigiu.
Consiliul General al Municipiului București, critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece:
în mod greșit instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București, în cadrul cererii de chemare în garanție, întrucât sumele de bani obținute din vânzarea de imobile către foștii chiriași, în condițiile Legii 112/1995, se constituie la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice. Deci, aceasta din urmă are calitate procesuală pasivă.
Recursurile nu sunt fondate.
Obiectul litigiului dintre reclamanta D.C.V. pe de o parte, pârâții: B.G., B.S., SC O. SA București și Consiliul General al Municipiului București prin Municipiul București, reprezentat de Primarul General, pe de altă parte, îl constituie, imobilul situat în municipiul București.
Reclamanta a făcut dovada calității de proprietar cu privire la imobilul în litigiu, acte doveditoare dosar nr. 8030/1999 al Judecătoriei sector 6 București, precum și faptul că imobilul respectiv i-a fost preluat în mod abuziv de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974, adresa nr. 694 din 4 aprilie 2000 eliberată de SC O. SA București din dosarul mai sus menționat.
Instanța de apel în mod judicios a statuat faptul că titlul statului nu este valabil, decizia administrativă nr. 1853 din 24 decembrie 1985, dosar nr. 8030/1999, emisă în baza Decretului nr. 223/1974 nu a fost comunicată reclamantei și este în contradicție cu prevederile art. 36 din Constituția din 1965, cu art. 480 și art. 481 C. civ., precum și cu tratatele și convențiile internaționale la care România era parte.
Mai mult, contractul de vânzare-cumpărare nr. 285/510/17 decembrie 1996, în baza căruia pârâții B.G. și B.S. au cumpărat imobilul în litigiu a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995, deoarece reclamanta deși a depus cerere de restituire în natură a imobilului: nr. 263 și 349 din 22 august 1996, dosar apel, totuși Primăria Municipiului București prin mandatar SC O. SA București, a vândut imobilul respectiv pârâților, la data de 17 decembrie 1996.
De asemenea, au fost încălcate și prevederile art. 13 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, publicate în M. Of. nr. 16 din 23 ianuarie 1996 și republicate în M. Of. nr. 27 din 18 februarie 1997, atunci când s-a întocmit contractul de vânzare-cumpărare nr. 285/510/1996.
Instanța de apel corect a rezolvat problema chemaților în garanție Consiliul General al Municipiului București prin Municipiul București reprezentat de Primarul General și SC O. SA București, deoarece cei doi chemați în garanție fiind vânzători ai imobilului în litigiu, în contractul de vânzare-cumpărare mai sus menționat, au fost obligați la despăgubiri și față de B.G. și B.S.
Acțiunea în revendicarea imobilului în litigiu formulată de reclamantă este admisibilă deoarece reclamanta a făcut atât dovada calității de proprietar cu privire la imobilul revendicat cât și dovada deținerii nelegale a imobilului de către pârâții B.G. și B.S. Deținerea nelegală a imobilului de către pârâți constă în aceea că actul de vânzare-cumpărare nr. 285/1996 a fost întocmit cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Acțiunea introductivă de revendicare formulată de reclamantă a fost completată la data de 21 octombrie 1999, dosar nr. 8030/1999 atașat la dosarul cauzei, în sensul că au fost introduși în cauză pârâții B.G. și B.S. și de asemenea s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare nr. 510 din 17 decembrie 1996. în atare, situație pârâții au calitatea de părți ai acțiunii introductive așa cum a fost ea completată.
Instanța de apel a făcut o motivare amplă a deciziei criticată, ocazie cu care a evidențiat atât starea de fapt cât și temeiurile de drept pe baza cărora și-a fundamentat considerentele deciziei respective.
De vreme ce contractul de vânzare-cumpărare nr. 510/1996 a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995, iar pârâții-cumpărători ai imobilului în litigiu cu minime diligențe și-ar fi dat seama că statul în calitate de vânzător nu este titularul dreptului de proprietate al imobilului respectiv, în cauză problema bunei credințe a pârâților-cumpărători nu poate fi pusă în discuție.
Primăria Municipiului București prin mandatarul său SC O. SA, figurează în contractul de vânzare-cumpărare nr. 510/1996 în calitate de vânzătoare. în atare situație, instanța de apel în mod corect a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București prin Primăria Municipiului București, în cadrul cererii de chemare în garanție, statuând că acesta și SC O. SA au obligația să plătească despăgubiri pârâților B.G. și B.S., ca urmare a constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 510/1996.
Pentru toate aceste considerente, înalta Curte reține că, motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 9, 10 C. proc. civ. și în consecință recursurile au fost respinse.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5357/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5359/2004. Civil → |
|---|
