ICCJ. Decizia nr. 5364/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 635 din 11 iunie 1997 a Tribunalului Alba a fost admisă acțiunea formulată de D.I. împotriva Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor, dispunându-se obligarea acestuia la plata despăgubirilor solicitate, astfel cum au fost precizate la ultimul termen de judecată, în valoare de 3.000.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța a făcut aplicația art. 504 C. proc. pen., reținând că în perioada 2 aprilie 1989 - 2 aprilie 1993 cel în cauză a fost arestat nelegal, fiind victima unei erori judiciare, pedeapsa de 8 ani închisoare pentru infracțiunea de omor, fiind aplicată împotriva legii, anume fără a se reține în favoarea celui trimis în judecată legitima apărare. Pentru acest considerent, D.I. a fost scos de sub urmărire penală prin rezoluția din 2 aprilie 1993, după reluarea judecății și trimiterea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, după admiterea unui recurs extraordinar declarat în cauză, în condițiile legii.
Apelul declarat de Ministerul Finanțelor împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia nr. 15 din 20 februarie 1998 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin care a fost schimbată sentința, ca urmare fiind respinsă acțiunea în despăgubiri. A fost respins ca nefondat apelul reclamantului împotriva aceleiași hotărâri.
Instanța de apel a hotărât astfel dând o interpretare restrictivă prevederilor art. 504 C. proc. civ., considerând că există posibilitatea acordării de despăgubiri numai în cazurile strict prevăzute de textul menționat anume dacă fapta nu există, nu a fost săvârșită de inculpat sau a fost scoasă de sub urmărire penală.
Cum ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a celui în cauză a avut ca suport săvârșirea faptei de omor în legitimă apărare, s-a concluzionat că o atare soluție poate fi încadrată în prevederile art. 10 lit. e) C. proc. pen., în prezența căruia nu se acordă despăgubiri.
împotriva acestei ultime soluții D.I. a formulat cerere de revizuire, ce a fost admisă prin decizia nr. 339 din 9 aprilie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Astfel, a fost desființată în parte decizia atacată, în sensul respingerii apelului formulat de Ministerul Finanțelor împotriva sentinței nr. 635 din 11 iunie 1997 a Tribunalului Alba, ce a fost menținută. A fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva aceleiași sentințe.
Recursurile de față, declarate de ambele părți sunt îndreptate împotriva acestei hotărâri, date în soluționarea cererii de revizuire formulată de reclamant.
Acesta solicită modificarea hotărârii în sensul majorării despăgubirilor acordate de instanța de fond la 2 milioane lei daune materiale, 1 milion lei daune morale, 500 milioane lei cheltuieli de judecată și vechimea în cartea de muncă.
Ministerul Finanțelor Publice critică aceeași decizie, întrucât în mod greșit a fost admisă cererea de revizuire, nefiind întrunite cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Se susține că hotărârea Curții Constituționale avută în vedere de instanță nu constituie înscris nou care să justifice admiterea cererii de revizuire.
Recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice este întemeiat.
Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, cum este cazul în speță se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Prin urmare, se prevede expres că nu orice înscrisuri pot justifica o cerere de revizuire, ci numai acelea care au fost descoperite după darea hotărârii sau nu au putut fi înfățișate la judecată, fiind reținute de partea potrivnică, ele existând la data judecății.
în speță, prin hotărârea recurată, cererea de revizuire a fost admisă în temeiul textului menționat, avându-se în vedere ca înscris nou Decizia Curții Constituționale nr. 45 din 10 martie 1998, potrivit căreia dispozițiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen. sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează ipotezele prevăzute de text, cazurile în care Statul Român răspunde material pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, săvârșite în procesele penale, potrivit art. 48 alin. (3) din Constituție.
Prin hotărârea recurată se reține și că această decizie a Curții Constituționale a fost emisă la 10 martie 1998, fiind publicată în M. Of. nr. 182 din 18 mai 1998, în timp ce decizia supusă revizuirii a fost pronunțată la 20 februarie 1998.
Numai din acest considerent, se constată cu evidență că hotărârea recurată este greșită, pentru că așa zisul act nou pe care s-a întemeiat revizuirea este ulterior judecății și prin urmare nu este îndeplinită cerința redată cu cele două ipoteze ca actul doveditor să fi fost reținut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Oricum actul invocat nu exista la data judecății.
Dar, hotărârea Curții Constituționale nu se constituie în înscris nou în sensul textului redat, ce are în vedere înscrisuri, ca mijloace de probă și nu interpretări ale legii, date pe orice cale.
Ca atare, nefiind întrunite în speță cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., rezultă că în mod greșit instanța a admis cererea de revizuire.
Așa fiind, recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice a fost admis, a fost casată decizia atacată și a fost respinsă cererea de revizuire.
în aceste condiții, recursul declarat de petiționar împotriva aceleiași decizii, nu putea fi admis, întrucât nu există calea procedurală legală prin care să poată fi stabilite sau majorate pretențiile bănești întemeiate ale celui în cauză.
De aceea recursul declarat de D.I. împotriva deciziei dată de Curtea de Apel Alba-Iulia în revizuire a fost respinsă ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5359/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5363/2004. Civil → |
|---|
