ICCJ. Decizia nr. 5332/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea introdusă la 5 februarie 2002, reclamantul G.T., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul de Finanțe, a solicitat obligarea pârâtului la restituirea bunurilor confiscate și dacă acest lucru nu mai este posibil, la plata sumelor de bani indexate, ce reprezintă contravaloarea bunurilor confiscate.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentința 420 din 8 aprilie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Tudor Vladimirescu a fost condamnat la 23 de ani închisoare, cu confiscarea totală a averii mobile și imobile.
Reclamantul a mai arătat că această sentință a fost casată prin decizia penală cu nr. 2223 din 2 mai 2001, a Curții Supreme de Justiție, secția penală, prin care s-a dispus achitarea și înlăturarea măsurii confiscării averii totale.
Judecătoria sectorului 4 prin sentința civilă cu nr. 5067/2002 a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București.
La instanța competentă, reclamantul a depus note scrise prin care și-a precizat temeiul de drept al acțiunii, ca fiind art. 311,art. 379 și art. 4041 _i 3 C. proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 1435 din 14 octombrie 2002 Tribunalul București a respins ca nemotivată acțiunea reclamantului.
în motivarea sentinței, instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada executării silite, printr-un act de executare, pentru a putea invoca întoarcerea executării.
împotriva acestei sentințe, reclamantul a formulat apel prin care a solicitat desființarea hotărârii atacate și pe fondul cauzei obligarea pârâtului la plata sumei de bani stabilită prin expertiza efectuată în cauză.
în susținerea apelului, reclamantul a arătat că instanța a respins în mod greșit acțiunea deoarece sentința de condamnare poartă mențiunea definitivă, că în considerentele acesteia se arată că inculpatul a acumulat o avere de 449.018 lei că la percheziție a fost găsită suma de 135.000 lei și că pârâtul era cel care trebuia să dovedească încetarea măsurilor asiguratorii.
Prin decizia 322/A din 30 mai 2003 Curtea de Apel București, secția a III - a civilă, a respins ca nefondat apelul.
în motivarea deciziei, instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada executării hotărârii penale de condamnare prin care a pretins că s-a dispus confiscarea averii acestuia, pentru a putea solicita restituirea.
împotriva deciziei curții de apel, reclamantul a declarat recurs prin care a solicitat casarea deciziei atacate, admiterea apelului și pe fond admiterea acțiunii formulate.
în motivarea recursului, reclamantul a arătat că a depus procesul-verbal de confiscare a averii și că temeiul cererii de recurs este art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanța urmează a admite recursul.
în urma examinării actelor și lucrărilor dosarelor s-a constatat că procesul-verbal de confiscare din 23 iunie 1959 nu poartă nici o semnătură, că a fost dispusă o adresă la Arhivele Naționale ale Statului, și că nu s-a insistat în obținerea răspunsului solicitat.
Așa fiind, rezultă că împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost pe deplin stabilite și este necesară completarea probelor pentru dovedirea bunurilor confiscate.
în temeiul art. 314 C. proc. civ., recursul a fost admis.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5256/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5297/2004. Civil → |
|---|
