ICCJ. Decizia nr. 5371/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin contestația înregistrată sub nr. 6876 din 8 mai 2002 pe rolul Tribunalului Iași, B.C. a solicitat anularea deciziei nr. 138 din 8 aprilie 2002 prin care, începând cu aceeași dată, în temeiul art. 130 lit. i) C. muncii intimata SC S. SA Pașcani i-a desfăcut contractul de muncă, reîncadrarea în cadrul societății și plata drepturilor salariale până la reintegrare.
în motivarea contestației contestatorul a arătat că a fost salariatul intimatei timp de 22 de ani, fără nici o abatere disciplinară, iar la controlul efectuat la data de 6 aprilie 2002, în jurul orei 4 a.m. a fost găsit șezând în ghereta de pază și nu dormind, așa cum s-a consemnat în procesul-verbal întocmit cu ocazia controlului. Fiind la prima abatere a solicitat aplicarea unei sancțiuni mai ușoare, ținând seama că este singurul întreținător al familiei sale, având 5 copii minori.
Intimata SC S. SA Pașcani prin întâmpinarea formulată potrivit art. 115 C. proc. civ. a solicitat respingerea contestației ca nefondată, deoarece măsura aplicată a fost legală, fiind determinată de neîndeplinirea sarcinilor de serviciu de către contestator, care, așa cum rezultă din documentația depusă la instanță, a fost găsit dormind în timpul serviciului de pază.
Prin sentința civilă nr. 613 din 17 iunie 2002 Tribunalul Iași a admis contestația formulată de B.C., a anulat decizia nr. 138 din 8 aprilie 2002, a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior și a obligat intimata la plata drepturilor bănești cuvenite contestatorului de la data desfacerii contractului de muncă până la reintegrarea efectivă.
Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia nr. 1361 din 11 septembrie 2002 a admis recursul formulat de intimata SC S. SA, a respins contestația formulată de B.C., reținând că acesta a încălcat obligația sa principală de serviciu, prevăzută în fișa postului.
împotriva acestei decizii Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare întemeiat pe prevederile art. 330 pct. 2 C. proc. civ. considerând că decizia civilă nr. 1361 din 11 septembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Iași a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Totodată a apreciat că hotărârea este și vădit netemeinică.
în motivarea recursului în anulare se arată în esență următoarele:
Potrivit art. 130 alin. (1) lit. i) C. muncii în vigoare la data desfacerii contractului de muncă al contestatorului, așa cum a fost interpretat de doctrina și practica judiciară măsura disciplinară a desfacerii contractului de muncă poate fi luată împotriva salariatului numai când acesta săvârșește abateri cu vinovăție și prin care a fost tulburată grav activitatea angajatorului, încât devine imposibilă continuarea relațiilor de muncă.
Gravitatea abaterii este apreciată pe baza analizării minuțioase a elementelor sale și împrejurărilor în care a fost comisă, precum și a circumstanțelor personale ale autorului ei. Individualizarea sancțiunii se impune a fi făcută cu observarea criteriilor enunțate de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 1/1970, în vigoare la data săvârșirii abaterii, respectiv cauzele și gravitatea faptei, împrejurările în care a fost săvârșită, gradul de vinovăție, antecedentele făptuitorului și urmările abaterii.
în raport cu aceste criterii, se apreciază în motivarea recursului în anulare, desfacerea disciplinară a contractului de muncă poate interveni numai atunci când este absolut necesară, deoarece este incompatibilitate între fapta săvârșită (fiind de o gravitate excepțională cu rezonanță socială deosebită) și menținerea celui vinovat în cadrul colectivului de muncă.
Se apreciază în recursul în anulare că intimata a eludat criteriile de individualizare, prevăzute în art. 13 alin. (2) din Legea nr. 1/1970 în raport de care sancțiunea disciplinară se aplică în mod gradual, conform art. 100 alin. (1) C. muncii.
Din probele administrate, procesul-verbal încheiat la data de 6 aprilie 2002, nu rezultă gradul de vinovăție al contestatorului și nici urmările faptei săvârșite de acesta, pentru a se justifica măsura extremă a desfacerii contractului de muncă.
Se apreciază că instanța de control judiciar a pronunțat o soluție în totală contradicție cu probatoriul administrat în cauză, atunci reținând că B.C. a încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute în fișa postului său, intimata nedepunând acte în acest sens, ci fișa unui alt post de pază pentru care nu au fost luate măsurile de instruire specifică conform art. 29 lit. d) din Legea nr. 18/1996 pentru paza obiectivelor, bunurilor și valorilor.
Că au fost încălcate prevederile legale arătate și prin faptul că s-a efectuat controlul de către conducerea unității fără participarea organelor de specialitate ale poliției.
în sfârșit decizia atacată cu recursul în anulare este criticată și pentru faptul că nu a avut în vedere că decizia de desfacere a contractului de muncă este motivată lapidar, necuprinzând elementele prevăzute în art. 134 alin. (1) C. muncii, în vigoare la data emiterii ei și a indicat în mod greșit instanța la care putea fi contestată, precum și faptul că nu exista nota explicativă a făptuitorului și cercetarea abaterii supusă aprobării organului colectiv de conducere.
Recursul în anulare este nefondat.
Așa cum rezultă din probele administrate și cum bine s-a reținut prin decizia nr. 1361 din 11 septembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Iași, contestatorul B.C., angajat pe postul de paznic la intimata SC S. SA Pașcani, a fost găsit în timpul serviciului de pază, în noaptea din 6 aprilie 2002, în jurul orei 4 a.m., cu ocazia unui control efectuat de către directorul general al societății S.R. și directorul economic C.S. dormind în gheretă cu ușa încuiată.
Fapta este săvârșită de angajat cu vinovăție și constituie o gravă încălcare a obligației sale principale de serviciu, câtă vreme i-a fost încredințată în timpul serviciului paza bunurilor societății comerciale și asigurarea integrității acestora precum și înlăturarea pericolului pătrunderii în interiorul unității a unor persoane străine care ar fi intenționat să săvârșească fapte grave, al căror pericol era imprevizibil, având în vedere și natura bunurilor aflate în incinta unității.
Tocmai pentru a preîntâmpina asemenea situații de pericol, în fișa postului pentru angajații paznici, au fost prevăzute în detaliu obligațiile ce le reveneau pe timpul serviciului de pază, modul cum urmau să fie aduse la îndeplinire aceste obligații, obiectivele ce trebuiau ținute sub observație; au fost individualizate sectoarele pentru fiecare post de pază și stabilit modul de acționare în situația survenirii unor evenimente.
în legătură cu aceste obligații ale serviciului de pază, contestatorul B.C. a fost instruit ultima dată la 22 martie 2002, deci cu numai două săptămâni înaintea producerii evenimentului care a determinat desfacerea contractului de muncă, semnând procesul-verbal de instruire (dosar 6876/2002 al Tribunalului Iași). O asemenea faptă săvârșită de un angajat pe postul de paznic constituie o faptă de gravitate deosebită, impunând luarea unei măsuri severe disciplinare și face imposibilă continuarea relațiilor de muncă, așa încât măsura luată de angajator este întemeiată și în afara criticii din recursul în anulare.
Art. 100 C. muncii în vigoare la data săvârșirii faptei nu cuprindea o normă care să oblige la aplicarea în mod gradual a sancțiunilor disciplinare prevăzute în text, ci enumera care sunt aceste sancțiuni, care pot fi aplicate pentru abateri disciplinare, arătând că abaterile disciplinare se sancționează "după caz, potrivit legii", adică în raport cu gravitatea faptei săvârșite.
Contrar celor afirmate în motivarea recursului în anulare, în procesul-verbal încheiat la 6 aprilie 2002 și semnat de cei care au constatat abaterea săvârșită de angajat se menționează că la postul nr. 3 B.C. a fost găsit dormind în gheretă cu ușa închisă, iar în declarația dată de acesta în aceeași zi nu contestă că a fost găsit cu ocazia controlului în gheretă stând pe scaun. Este de reținut că la data când a dat declarația angajatul nu a înțeles să formuleze alte apărări sau să menționeze în declarație, împrejurările și motivele care l-au determinat să stea în gheretă cu ușa încuiată.
Decizia desfacerii contractului de muncă conține mențiunile prevăzute de art. 134 alin. (1) C. muncii, în vigoare la data emiterii ei, nefiind obligatoriu să se facă referire la toate situațiile la care se referă recursul în anulare.
Pentru considerentele arătate, recursul în anulare a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5402/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5365/2004. Civil → |
|---|
