ICCJ. Decizia nr. 5411/2004. Civil
| Comentarii |
|
La data de 5 noiembrie 2003, I.E. a cerut, în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ., anularea deciziei nr. 1706 din 14 octombrie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, întrucât, fiind potrivnică deciziei nr. 2616 din 24 noiembrie 1998 a aceleiași instanțe, a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1201 C. civ. referitoare la puterea lucrului judecat.
Cererea de revizuire este nefondată.
La data de 27 iulie 1994, într-un prim litigiu, S.D.I. a chemat în judecată pe I.P. și I.E. pentru revendicarea unui teren în suprafață de 1800 mp situat la locul numit "Pesteleasa", în satul Poenița, comuna Băilești, județul Argeș și plata despăgubirilor civile deduse din lipsa de folosință a bunului. Judecătoria Câmpulung Muscel prin sentința civilă nr. 1697 din 26 aprilie 1995 a admis acțiunea în parte obligându-i pe pârâți să-i restituie reclamantului suprafața de 1400 mp din terenul revendicat și să-i plătească 25.680 lei despăgubiri civile. în apel, prin decizia nr. 1459 din 25 mai 1998 a Tribunalului Argeș, soluția primei instanțe a fost reformată în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată, cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada pretențiilor sale prin titlu de proprietate, emis în condițiile legii. Recursul reclamantului, declarat împotriva soluției în apel, a fost anulat, ca nemotivat în termen, prin decizia nr. 106 din 24 noiembrie 1998 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.
La data de 15 martie 1999, într-un al doilea litigiu, S.I. a chemat în judecată pe I.P. și I.E. pentru daune interese și revendicarea aceluiași bun. Judecătoria Câmpulung Muscel, prin sentința civilă nr. 2208 din 10 septembrie 1999, a admis acțiunea așa cum a fost formulată, soluție confirmată în apel prin decizia nr. 2864 din 14 noiembrie 2002 a Tribunalului Argeș, secția civilă și apoi, în recurs, prin decizia nr. 506 din 7 martie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Instanțele au reținut, pe de o parte, că reclamantul a probat că este proprietarul bunului revendicat, iar, pe de altă parte că, în speță, nu există autoritate de lucru judecat în raport cu hotărârile judecătorești pronunțate în primul litigiu deoarece, în sensul art. 1201 C. civ., între cele două litigii nu există identitate de cauză.
în sfârșit, la data de 10 mai 2001, într-un al treilea litigiu, I.E. a chemat în judecată Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Băilești și moștenitorii defunctului S.I., respectiv S.G.M., S.S. și S.A. pentru revendicarea unui teren în suprafață de 2200 mp, bun care încorporează și terenul care a făcut obiectul material al judecății în primele două litigii. A cerut, de asemenea, anularea procesului verbal de punere în posesie emis pe numele pârâților cu privire la terenul revendicat și, separat, obligarea acestora la plata daunelor interese reprezentând lipsa de folosință a bunului. Pârâții persoane fizice au formulat cerere reconvențională solicitând anularea procesului verbal de punere în posesie, emis pe numele reclamantei, referitor la terenul în litigiu.
Judecătoria Câmpulung Muscel, prin sentința civilă nr. 1070 din 23 ianuarie 2002 a admis acțiunea și a respins ca nefondată, cererea reconvențională, soluție confirmată în apel, prin decizia nr. 1208 din 8 iulie 2003 a Tribunalului Argeș. Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 1706 din 14 octombrie 2003, a admis recursul pârâților S.G.M., S.S. și S.A. și, modificând decizia în apel, a respins acțiunea. Totodată, a admis cererea reconvențională, așa cum a fost formulată. în motivarea soluției din recurs s-a reținut, între altele, că apărarea reclamantei în sensul că decizia nr. 2616 din 24 noiembrie 1998 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, ar avea efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, este nefondată. Sub acest aspect, s-a apreciat că, în speță, legitimarea autorității lucrului judecat o are doar hotărârea pronunțată în cel de al doilea litigiu între părți (decizia civilă nr. 506 din 7 martie 2002 a Curții de Apel Pitești), care, dacă ar fi fost contrazisă printr-o soluție de admitere a acțiunii reclamantei (I.E.), ar însemna nesocotirea art. 1201 C. civ., ceea ce este inadmisibil.
Privind cererea de față, se constată, așadar, că în procesul în care a fost pronunțată hotărârea supusă revizuirii, instanța de recurs a respins excepția puterii lucrului judecat, invocată de revizuientă. Cum soluția respingerii acestei excepții, fiind irevocabilă, a dobândit, la rândul ei, în temeiul art. 1201 a C. civ. puterea lucrului judecat, rezultă că, potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., reiterarea aceleiași excepții pe calea revizuirii nu mai este posibilă.
în consecință, cererea de revizuire a fost respinsă ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5410/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5428/2004. Civil → |
|---|
