ICCJ. Decizia nr. 5452/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 12 octombrie 2002, Ș.E., judecător pensionar, a chemat în judecată Ministerul Justiției, Tribunalul Mehedinți și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând obligarea pârâtelor la restituirea sumelor reținute nelegal, reprezentând 7% contribuție la asigurările sociale de sănătate, pe perioada 1 ianuarie 2000 - 31 martie 2001, reactualizate cu coeficientul de inflație pentru fiecare sumă reținută lunar, corespunzător datei la care au fost încasate.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că respectivele rețineri, reprezintă plată nedatorată ce derivă dintr-o greșită interpretare a reglementărilor de ordin general cuprinse în Legea nr. 145/1999.
Prin întâmpinare, Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive dat fiind contractul încheiat de reclamantă cu pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., prin întâmpinare, a invocat de asemenea lipsa calității sale procesuale pasive, și a chemat în garanție C.N.A.S.S., căreia i-a virat 25% din sumele încasate de reclamantă.
Tribunalul Mehedinți, secția civilă, prin sentința nr. 866 din 25 noiembrie 2002, a admis acțiunea și a obligat pârâtele să restituie reclamantei suma reținută în procent de 7%, contribuții de asigurări sociale de sănătate, din salariul cuvenit acesteia pentru perioada 1 ianuarie 2000 - 31 martie 2001 reactualizată cu coeficientul de devalorizare a leului, defalcat pe fiecare lună, începând cu data reținerii fiecărei sume și până la executarea efectivă a hotărârii.
A respins cererea de chemare în garanție a C.N.A.S.S. București, formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în perioada 1 ianuarie 2000 - 31 martie 2001, reclamanta a beneficiat de prevederile Legii nr. 92/1992 și H.G. nr. 409/1998, care au instituit principiul gratuității medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, pentru aceste categorii de salariați legea necondiționând acordarea asistenței medicale, medicamentelor și protezelor, de plata contribuției de 7% la asigurările sociale de sănătate.
Hotărârea instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Craiova, secția conflicte de muncă, care, prin decizia nr. 110 din 3 februarie 2003 a respins ca nefondat recursul declarat în cauză de Ministerul Justiției la 24 septembrie 2003, Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva ambelor hotărâri pronunțate în cauză solicitând casarea acestora și pe fond, respingerea acțiunii.
în motivarea recursului în anulare s-a susținut că o interpretare sistemică a actelor normative aplicabile în cauză duce la concluzia că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită numai în măsura în care își îndeplinesc obligația de a achita lunar contribuția pentru asigurările sociale de sănătate.
S-a arătat că dispozițiile Legii nr. 145/1997, care reglementează această obligație sunt de generală aplicare și că singurele excepții avute în vedere de către legiuitor au fost menționate expres în textul aceluiași act normativ.
Odată cu declararea recursului în anulare s-a solicitat conform art. 3302C. proc. civ. și suspendarea executării hotărârilor pronunțate în cauză.
Recursul în anulare este fondat.
Publicarea Legii nr. 142/1997, prin care s-au adus modificări substanțiale Legii de organizare judecătorească nr. 92/1992 și Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, au avut loc la 25 iulie 1997 si respectiv 31 iulie 1997.
O corectă soluționare a litigiului este condiționată de analiza tuturor acestor acte normative, inclusiv a dispozițiilor Legii nr. 92/1992 în forma în care acest act normativ a fost republicat la 30 septembrie 1997 cu modificările aduse prin Legea nr. 142/1997.
Astfel, este de necontestat că, potrivit art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistrații și personalul auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete beneficiază gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.
Conform însă art. 99 alin. (2) din același act normativ acordarea acestor beneficii operează în condițiile stabilite prin hotărâre de guvern.
înainte ca o astfel de hotărâre să fi intrat în vigoare, a fost adoptată Legea nr. 145/1997 care, în art. 4, instituia obligativitatea contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate, iar în art. 6 și art. 55 menționa expres categoriile de persoane exceptate sau scutite de această obligație.
Este de reținut că aceste din urmă categorii nu îi includeau pe beneficiarii de asistentă medicală gratuită prevăzuți de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 99/1992 republicată.
Ulterior, în executarea acestor din urmă dispoziții legale, a fost emisă H.G. nr. 409/1998 care menționa expres că beneficiul gratuităților prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 operează în condițiile Legii nr. 145/1997.
Interpretarea avută în vedere de instanțele care au soluționat cauza în fond și în recurs, interpretare conform căreia Legea nr. 92/1992 ar fi instituit o derogare de la prevederile art. 4 al Legii nr. 145/1997 este criticabilă sub mai multe aspecte.
Este de observat astfel, că Legea nr. 92/1992 s-a aflat în vigoare anterior publicării Legii nr. 145/1997, iar în raport cu această succesiune în timp a celor două acte normative caracterul pretins derogatoriu al legii mai vechi nu poate fi prezumat.
în același timp nu se poate omite că modificările aduse Legii de organizare judecătorească prin Legea nr. 142/1997 au avut loc aproape simultan cu adoptarea Legii asigurărilor sociale de sănătate.
Au existat așadar toate premisele pentru ca, printr-o corelare a dispozițiilor celor doua legi, să se prevadă într-o manieră explicită includerea magistraților și eventual a personalului auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete în categoria persoanelor exceptate ori scutite de obligația instituită prin art. 4 din Legea nr. 145/1997.
întrucât o asemenea corelare nu a avut loc, iar prin HG nr. 409/1998 beneficiul gratuităților prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 a fost condiționat de respectarea prevederilor Legii nr. 145/1997 este evident că voința legiuitorului nu a fost în sensul prezumat de instanțele de fond si de recurs.
Pe de altă parte din analiza dispozițiilor art. 6 și art. 55 din Legea nr. 145/1997 rezultă că unicul criteriu pe care legiuitorul l-a avut în vedere în cazurile de exceptare sau de scutire a anumitor categorii de persoane de plata contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate este acela al lipsei veniturilor proprii.
Acest criteriu nu operează însă nici în cazul magistraților si nici în acela al personalului auxiliar de specialitate de la instanțe si parchete.
Prin urmare nu există argumente pentru a se reține că Legea nr. 92/1992 ar deroga, sub aspectul analizat, de la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 145/1997.
Așa fiind, interpretarea contrară avută în vedere în speță de cele două instanțe constituie o încălcare esențială a prevederilor legale menționate, făcând incidente dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
în consecință, recursul în anulare a fost admis.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5427/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5465/2004. Civil → |
|---|
