ICCJ. Decizia nr. 5423/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 10 septembrie 1999 sub nr. 4510 pe rolul Tribunalului București reclamanții J.N.T.A. și B.N. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului București și SC H.N. SA solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să-i oblige pe aceștia să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București.
în motivarea acțiunii se arată că imobilul a fost proprietatea autorului lor I.A. și a fost naționalizat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950, deși proprietarul făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naționalizare.
La data de 20 aprilie 2000 reclamanții își completează acțiunea în sensul că solicită și să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către SC H.N. SA cu T.A. pentru apartamentul nr. 5, etajul II H.T.M. pentru apartamentul 3 et. II și C.C. pentru apartamentul 2 et. I situate în imobilul revendicat.
Solicită de asemenea obligarea acestor pârâți să le lase în deplină proprietate și posesie aceste spații.
Pârâtele T.A. și H.T.M. au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamanților arătând că ele sunt cumpărătoare de bună-credință și în orie caz etajul II al imobilului revendicat nu era proprietatea reclamanților, el fiind construit ulterior prin supraetajare.
Aceste două pârâte au formulat și cereri reconvenționale prin care au solicitat ca în ipoteza că acțiunea reclamanților va fi admisă, aceștia să fie obligați să le plătească contravaloarea lucrărilor de reparații și îmbunătățiri în sumă de 50.000.000 lei și respectiv 100.000.000 lei.
Pârâtul C.C. a depus doar o întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată întrucât a cumpărat apartamentul fiind de bună-credință și respectând dispozițiile legale în vigoare la acea dată.
La data de 16 noiembrie 2000 reclamanții depun prin avocat o cerere precizatoare de "micșorare a câtimii obiectului acțiunii" prin care arată că obiectul acțiunii în revendicare se referă numai la curtea, garajul și subsolul, parterul și nu etaj al imobilului, precum și la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat pentru apartamentul nr. 2 situat la etajul I cu pârâtul C.C.
Tribunalul București, secția a III - a, prin sentința civilă nr. 230 din 1 martie 2001 a respins acțiunea reclamanților, astfel cum a fost completată și precizată, ca neîntemeiată și a disjuns judecarea cererilor reconvenționale formulate de către pârâte.
Instanța de fond a reținut în esență că reclamanții, deși aveau sarcina dovedirii pretențiilor conform prevederilor art. 1169 C. civ., ei nu au dovedit nici existența vreunui caz de nulitate absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, nici dovezi cu privire la aplicarea în cauză a art. 482 C. civ., nici că imobilul revendicat este identic cu cel asupra căruia pretind că au un drept de proprietate.
împotriva acestei sentințe pronunțate de către instanța de fond au declarat apel reclamanții susținând în esență că instanța a omis să se pronunțe în legătură cu pârâții T.A. și SC H.N. SA și că nu rezultă cu claritate de ce a fost disjunsă judecarea cererilor reconvenționale, în plus se mai susține că nu s-au depus la dosar dovezi că etajul II al imobilului revendicat a fost edificat de către stat.
Pârâții-intimați au depus întâmpinări prin care solicitau respingerea apelului formulat de către reclamanți ca nefondat.
De menționat că prin încheierea din 6 decembrie 2001 instanța a dispus, la cererea apelanților-reclamanți, în baza art. 47 din Legea 10/2001, suspendarea judecării apelului.
Cauza a fost respinsă și reclamanții au depus la dosar Dispoziția nr. 248 din 13 martie 2002 emisă de către Primarul General al Municipiului București prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului format din: construcție cu subsol, parter, un etaj și garaj și teren în suprafață de 792,01 mp (construit și neconstruit) cu excepția etajelor 2, 3 și 5 și cotele aferente de teren care au fost vândute.
în această dispoziție se face mențiunea că apartamentele 3 și 5 de la etajul II nu fac parte din imobilul naționalizat.
în apel a fost depus și actul de vânzare-cumpărare nr. 614 din 21 martie 2002 prin care reclamanții-apelanți vând imobilul din str. Paris nr. 28 compus din construcție cu subsol, parter, etaj I și garaj, teren în suprafață de 792,01 mp construit și neconstruit, cu obligația respectării dreptului de servitute pentru ceilalți proprietari.
La data de 13 septembrie 2002 apelanții depun o cerere prin care își completează motivele de apel, cerere la care renunță la data de 25 octombrie 2002.
Curtea de Apel București, secția a IV - a, prin decizia civilă nr. 417 din 1 noiembrie 2002, respinge ca nefondat apelul și obligă pe apelanți la plata sumei de 10 milioane cheltuieli de judecată către intimatul C.C.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că obiectul cererii de revendicare, față de soluționarea prin decizie administrativă, a rămas numai pentru apartamentele care nu s-au restituit în natură respectiv 2, 3 și 5.
Iar dintre acestea, a reținut instanța de apel, cele situate la etajul II, respectiv apartamentele 3 și 5 nu fac parte din proprietatea naționalizată și, mai mult, ca urmare a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate legal, sunt proprietatea pârâtelor H.T.M. și T.A.
în consecință, a constatat instanța de apel ca și instanța de fond, reclamanții nedovedind că au un titlu de proprietate asupra apartamentelor de la etajul II, nu au nici calitate procesual activă.
Referitor la susținerea recurenților că instanța de fond a omis să se pronunțe față de pârâții T.A. și SC H.N. SA, instanța a reținut că aceasta este o simplă omisiune în dispozitiv, întrucât cauza s-a judecat în contradictoriu cu toate părțile, iar considerentele sentinței analizează în totalitate acțiunea completată și precizată.
în ceea ce privește capătul de acțiune privind pe pârâtul C.C., instanța reține că titlul acestuia (contractul de vânzare-cumpărare) nu s-a obținut prin fraudarea legii și, în orice caz, pârâtul a fost de bună-credință când a încheiat contractul.
Această decizie a fost atacată prin două recursuri formulate "atipic".
Astfel un prim recurs formulat de către avocatul M.B. pentru reclamanții B.N. și J.N.T.A. alături de care apar cumpărătorii unei părți din imobilul în litigiu (pe parcursul judecării apelului), S.C. și G.G.
Acest recurs se întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.
Se susține în primul rând că hotărârea instanței de fond era lovită de nulitate absolută întrucât dispozitivul sentinței nu cuprinde două părți din proces, problemă care a fost soluționată nelegal de instanța de apel.
Se susține în al doilea rând că instanța de apel a reținut greșit fără să existe dovezi că etajul II al imobilului în litigiu nu a aparținut reclamanților, ci ar fi fost proprietatea Statului care l-ar fi construit prin supraetajare.
O a treia susținere se referă la faptul că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii când a considerat că pârâtul C.C. ar fi cumpărat legal apartamentul 2, iar contractul de vânzare-cumpărare nu este lovit de nulitate absolută.
Referitor la acest prim recurs urmează a reține că el a fost formulat de către avocatul reclamanților pe care i-a reprezentat la instanța de apel conform împuternicirii avocațiale nr. 156462 din 25 noiembrie 2002, în recurs, însă, nemai având o altă împuternicire.
Cu privire la această împrejurare urmează a constata că în conformitate cu prevederile art. 69 alin. (2) C. proc. civ. avocatul care a asistat pe o parte la judecarea pricinii "poate să exercite orice cale de atac împotriva hotărârii date" specificându-se însă imperativ "că în acest caz însă, toate actele de procedură se vor îndeplini numai față de partea însăși".
în legătură cu celelalte două persoane fizice care figurează ca recurenți S.C. și G.G. avocatul M.B. nu are nici o împuternicire să-i reprezinte și oricum aceștia nu au figurat ca părți în celelalte faze procesuale nesolicitând în nici un fel să fie introduși în cauză.
Recursul este nefondat.
Astfel, în ceea ce privește motivul întemeiat pe prevederile pct. 5 ale art. 304 C. proc. civ., urmează a constata că nulitatea invocată nu se poate încadra în nulitățile prevăzute de art. 105, alin. (2) C. proc. civ. la care face trimitere art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în orice caz faptul că în dispozitivul hotărârii instanței de fond s-a omis să se insereze numele pârâtelor T.A. și SC H.N. SA printre ceilalți pârâți în contradictoriu cu care s-a judecat, acțiunea reclamanților se poate remedia pe calea unei cereri în baza art. 281 C. proc. civ.
De menționat că în considerente au fost analizate toate problemele în legătură cu acțiunea reclamanților referitoare la toate părțile din proces.
Neîntemeiată este și critica în legătură cu motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât atât în hotărârea instanței de fond cât mai ales în decizia instanței de apel sunt arătate motivele pe care se sprijină hotărârea.
în orice caz reclamanții erau aceia care trebuiau să probeze că etajul al II - lea care a rezultat prin supraetajare ar fi fost edificat de ei, lucru pe care nu l-au dovedit în nici un fel, probele administrate în cauză dovedind contrariul.
De altfel analizarea acestui motiv apare și ca inutilă față de împrejurarea că reclamanții la data de 16 noiembrie 2000 în baza art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. și-au precizat acțiunea restrângând câtimea pretențiilor nemai revendicând etajul II.
Ultimul motiv de recurs de asemenea nu este fondat, instanța făcând o corectă aplicare a prevederilor legale respectiv că reclamanții nu au făcut nici o dovadă a existenței vreunui motiv care să atragă nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 2 cumpărat de către pârâtul C.C.
în plus este de reținut că în conformitate cu prevederile art. 1899 alin. (2) C. civ. "buna-credință se presupune totdeauna" sarcina probei incumbă celui ce afirmă existența relei-credințe.
în speță reclamanții nu au făcut nici o dovadă din care să rezulte că au anunțat pe pârât în legătură cu intenția lor de a revendica în natură imobilul.
Distinct de cele mai înainte arătate este de reținut și poziția procesuală a reclamanților care pe parcursul procesului, în apel, au înstrăinat o parte din imobil în actul de vânzare-cumpărare nefăcând mențiunea că bunul este litigios, iar în notificare către Primăria Municipiului București, dosar recurs, se arată în mod ritos că în afara celor doi reclamanți din această cauză (care semnează notificarea) mai sunt alți trei moștenitori.
Având în vedere toate aceste considerente primul recurs a fost respins ca nefondat.
în ceea ce privește cel de al doilea recurs formulat de către reclamanți printr-un alt avocat B. (care semnează recursul) acesta nu are nici o împuternicire avocațială și nu a asistat pe reclamanți nici la fond.
în consecință, conform prevederilor legale, reprezentantul avocat trebuie să-și justifice calitatea prin împuternicirea eliberată în baza contractului de asistență juridică, ceea ce în cauză nu există; neexistând, după cum s-a mai arătat, nici justificarea de a formula calea de atac în baza art. 69 alin. (2) C. proc. civ.
Acest al doilea recurs făcut în numele reclamanților a fost făcut de către o persoană care nu avea calitatea legală de a-i reprezenta, motiv pentru care a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5460/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5410/2004. Civil → |
|---|
