ICCJ. Decizia nr. 5427/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 19 aprilie 2002 la Tribunalul București reclamanții P.M. și M.P. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primarul General solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta să fie obligat să le lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 44 mp situat în București.
în drept au invocat dispozițiile Legii nr. 33/1994.
în motivare au arătat că în baza Decretului nr. 4/1983 anexa 1, nr. crt. 92 poz. 93B a fost expropriat pentru lucrări de utilitate publică terenul proprietatea lor în suprafață de 110 mp de la adresa menționată. Din această suprafață totală a rămas neutilizată suprafața de 44 mp a cărei restituire o solicită reclamanții.
La data de 8 noiembrie 2002 instanța din oficiu a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 980 din 6 decembrie 2002 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins excepția inadmisibilității acțiunii în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001 și a respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut, în esență, în ceea ce privește excepția invocată din oficiu că este neîntemeiată, deoarece reclamanții nu au invocat că exproprierea s-ar fi făcut abuziv, iar acțiunea potrivit principiului disponibilității care guvernează procesul civil este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994.
Pe fondul cauzei instanța a reținut în esență că reclamanții nu și-au dovedit calitatea de proprietari iar scopul exproprierii a fost realizat.
împotriva sentinței nr. 980 din 6 decembrie 2002 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanții au formulat apel criticând-o pentru că:
Deși reclamanții nu figurează expres în decretul de expropriere, sentința civilă nr. 3663 din 4 aprilie 2000 pronunțată de Judecătoria sector 4 constituie titlul lor de proprietare, împrejurare care în mod greșit nu a fost avută în vedere de instanță și care le dovedește calitatea de proprietari.
Instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ și nu a ordonat administrarea probelor necesare în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Astfel, trebuia să pună în discuția părților administrarea probelor pe care le considera necesare și utile, fapt ce ar fi făcut dovada convenției încheiată de reclamanți cu G.I.
Instanța nu a ținut seama de probele de la dosar (raportul de expertiză) care demonstrează că sunt aplicabile prevederile art. 35 și art. 36 din Legea nr. 33/1994 pentru suprafața de 44 mp pe care reclamanții au solicitat-o
Instanța nu a avut în vedere că reclamanții au primit despăgubiri numai pentru casă.
Prin decizia civilă nr. 192A din 1 aprilie 2003 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis excepția inadmisibilității cererii invocată din oficiu; a admis apelul și a schimbat sentința civilă nr. 980 din 6 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă; a respins cererea ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege specială de reparație, acțiunea fiind promovată după intrarea în vigoare a legii.
împotriva acestei decizii reclamanții au formulat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenții critică hotărârea pentru că nu a ținut seama de faptul că procesul civil are ca principiu dreptul de dispoziție al părților conform căruia reclamantul este liber să decidă cu privire la natura și obiectul cererii.
în raport de acest principiu reclamanții și-au întemeiat acțiunea în drept pe dispozițiile art. 35 și art. 36 din Legea nr. 33/1994.
Instanța de apel nu a avut în vedere temeiul juridic al acțiunii respectiv art. 35 și art. 36 din Legea nr. 33/1994.
A fost atașat și Decretul nr. 4/1983 privind exproprierea unor imobile, demolarea unor construcții, scoaterea din funcțiune a unor fonduri fixe precum și realizarea și desființarea unor artere de circulație în Municipiul București. Având în vedere aceste aspecte cât și faptul că în speță nu se invoca preluarea abuzivă a imobilului, ci că exproprierea nu a fost pusă în executare, pricina trebuia soluționată în cadrul juridic al Legii nr. 33/1994.
Este evident că instanța de apel a apreciat în mod greșit că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 ce se referă la regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Această situație își găsește rezolvarea potrivit art. 35 din Legea nr. 33/1994 care sunt aplicabile în speță conform căruia ori de câte ori bunurile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot cere retrocedarea lor dacă nu s-a făcut o nouă declarație de utilitate publică.
Dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile și în cazul în care măsura exproprierii a fost luată anterior acestei legi, dacă scopul exproprierii nu a fost realizat.
Așa fiind, deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat pe fond, nu a analizat probele, recursul a fost admis în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ., a fost casată hotărârea criticată și cauza trimisă aceleiași instanțe pentru soluționarea pe fond a apelului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5548/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5452/2004. Civil → |
|---|
