ICCJ. Decizia nr. 5527/2004. Civil
| Comentarii |
|
1. La 15 aprilie 2002 reclamanții au înregistrat la Judecătoria sectorului 2 București acțiunea în revendicare a terenului în suprafață de 561 mp, invocând
- calitatea de succesori ai autoarei proprietare și
- preluarea de către stat fără titlu valabil.
Primind dosarul, după declinarea competenței, Tribunalul București, secția civilă, a respins acțiunea ca inadmisibilă, în raport cu procedura specială instituită prin Legea nr. 10/2001 (sentința nr. 3 din 10 ianuarie 2003), iar Curtea de apel, prin decizia civilă nr. 333 A din 5 iunie 2003 a respins apelul reclamantului.
Contra deciziei reclamanții au declarat recurs pe temeiurile din art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., relevând că
- acțiunea s-a întemeiat pe baza art. 480 și art. 481 C. civ.,
- excepția inadmisibilității acțiunii s-a admis pentru a se evita prin această stratagemă procedurală, judecata de fond,
- acțiunea este admisibilă, căci, calea prevăzută de Legea nr. 10/2001 constituie o posibilitate și nu o "obligație", care nu poate anihila dreptul comun în materie.
2.Recursul este nefondat.
2.1. Cadrul procesual și temeiul juridic al acțiunii în revendicare au fost stabilite de reclamanți, care, în consecință, susțin că procedura specială reglementată prin Legea nr. 10/2001 nu este obligatorie, ci alternativă, astfel că ea nu exclude calea dreptului comun.
Deși o asemenea soluție nu este fundamentată juridic, rezultă, din motivele de recurs, că acțiunea în revendicare, este, mijlocul cel mai puternic de apărare a dreptului de proprietate, care nu poate fi anihilată printr-o altă procedură.
2.2. într-adevăr Legea nr. 10/2001 care reglementează măsurile reparatorii instituie o procedură specială care se desfășoară în două faze, cea prealabilă și cea judiciară; legea dă, totodată numai în competența tribunalelor, în primă instanță, această procedură.
Prima fază nu este o fază administrativă, așa cum se relevă eronat în motivele de recurs, ci o fază prealabilă a cărei procedură, termenele și actele specifice sunt strict reglementate prin lege, iar, neepuizarea acesteia nu împiedică accesul direct la faza a doua, judiciară, conform art. 21 alin. (3) din Constituție.
Legea nr. 10/2001 (art. 47) prevede, cu titlu de excepție, un singur caz în care acțiunea în revendicare, introdusă pe calea dreptului comun, poate fi suspendată, până la epuizarea procedurii speciale instituite prin această lege și, apoi, reluată, dacă pe această cale nu s-a realizat retrocedarea cerută de titular.
Textul nr. 20 din Legea nr. 10/2001 impune această procedură prin expresia "vor fi restituite persoanelor îndreptățite în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere, a unităților deținătoare".
Instituind o procedură specială, printr-o lege specială, de principiu, această lege derogatorie va trebui să se aplice și, deci, așa cum a decis instanța de apel, ea constituie unica procedură specială și obligatorie aplicabilă în cazul imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - decembrie 1989.
în consecință, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5522/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5523/2004. Civil → |
|---|
