ICCJ. Decizia nr. 5687/2004. Civil
Comentarii |
|
La data de 12 ianuarie 1999, reclamantele F.L. și C.S. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Constanța prin primar, Consiliul Local al Municipiului Constanța și R.A. E.D.P.P. pentru a se constata că imobilul situat în Constanța, compus din teren în suprafață de 309,50 mp și construcțiile aflate pe acesta au fost preluate abuziv de stat și să fie obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și posesie acest imobil.
Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 744 din 8 septembrie 1999 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și a admis aceeași excepție față de R.A.E.D.P.P. Constanța, respingând acțiunea față de această pârâtă.
Totodată, acțiunea în revendicare formulată de reclamante a fost respinsă ca nefondată față de pârâții Statul Român, Municipiul Constanța prin primar și Consiliul Local al Municipiului Constanța.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că R.A.E.D.P.P. Constanța nu are calitate procesuală pasivă în proces pentru că este doar administrator al domeniului public și privat al statului.
Față de ceilalți pârâți, s-a considerat că acțiunea în revendicare este nefondată întrucât statul are un titlu legal asupra imobilului în litigiu, respectiv sentința civilă nr. 3812/1961 a fostului Tribunal Constanța din care rezultă că bunul a fost preluat conform Decretului nr. 111/1951, această hotărâre judecătorească intrând în puterea lucrului judecat nu mai poate fi cenzurat în prezenta cauză.
Apelul declarat de reclamantele F.L. și C.S. împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia civilă nr. 92 din 6 decembrie 1999 a Curții de Apel Constanța care a desființat sentința tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
în pronunțarea acestei hotărâri, s-a reținut că art. 480 și art. 481 C. civ. recunosc proprietarul unui bun dreptul de a-și exercita atributele proprietății, indiferent cine ar fi posesorul bunului.
Cum pârâtul R.A.E.D.P.P. Constanța este administratorul imobilul în litigiu, acesta are calitate procesuală pasivă în acțiunea de față pentru că are obligația de a conserva, de a transmite folosința bunului față de terți, apărând domeniul privat al localității.
Deoarece, în speță, litigiul față de pârâtul R.A.E.D.P.P. Constanța a fost soluționat pe cale de excepție, fară a se cerceta fondul, în baza art. 297 C. proc. civ., instanța de apel a desființat sentința tribunalului și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.
S-a menționat că, în rejudecarea, tribunalul urmează să verifice apărarea reclamanților cu privire la nelegalitatea titlului statului, a probabilității sentinței nr. 3812/1961 pronunțată de fostul Tribunal Constanța.
în fond, după casare, prin sentința civilă nr. 296 din 12 aprilie 2000 pronunțată de Tribunalul Constanța a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamanților față de toți pârâții.
S-a stabilit că, imobilul în litigiu a fost preluat de stat de la autorii reclamanților în baza sentinței civile nr. 3812/1961 a fostului Tribunal Constanța și conform prevederilor Decretului nr. 111/1951.
Această sentință a rămas definitivă și a intrat în puterea lucrului judecat, astfel că, în prezenta cauză, instanța nu poate analiza legalitatea și temeinicia acestei hotărâri.
întrucât autorii reclamantelor au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului, instanța de fond a respins acțiunea în revendicare.
Prin decizia nr. 109 din 2 aprilie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a fost respins ca nefondat apelul reclamantelor F.L. și C.S. împotriva sentinței nr. 296 din 12 aprilie 2000 a Tribunalului Constanța.
Instanța de apel, invocând din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii față de art. 6 alin. (2) ultima teză din Legea nr. 213/1998, a reținut în esență că, în prezent, în materia restituirii imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, situație în care instanța nu mai poate verifica valabilitatea titlului de proprietate al statului.
Recursul declarat de reclamante împotriva hotărârii precizate a fost admis prin decizia nr. 2036 din 24 mai 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă.
Drept urmare, decizia instanței de apel a fost casată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a soluționa pe fond apelul.
S-a stabilit, în interpretarea art. 47 din Legea nr. 10/2001 că pentru cauzele aflate pe rol la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, persoana îndreptățită la restituirea în proprietate a imobilului pretins a fi preluat abuziv de stat, poate renunța la acțiunea introductivă sau poate cere suspendarea judecății pentru a recurge la procedura specială de restituire instituită de Legea nr. 10/2001.
în caz contrar și în raport de principiul disponibilității procesului civil, judecata acțiunii formulate pe calea dreptului comun, anterior apariției Legii nr. 10/2001 poate și trebuie să continue.
Cum, în speță, tocmai aceasta este ipoteza, instanța era obligată să judece acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun, art. 480 și art. 481 C. civ., și în acest cadru procesual să verifice și titlul statului prin care imobilul a fost preluat.
în fond, după casare, prin decizia nr. 157/C din 16 decembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a fost admis apelul reclamantelor F.L. și C.S., a fost schimbată în tot sentința tribunalului în sensul admiterii acțiunii în revendicare.
Totodată pârâții au fost obligați să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie, imobilul situat în Constanța, compus din teren în suprafață de 309,50 mp și construcție cu destinație de locuință.
în pronunțarea acestei hotărâri, instanța de apel a reținut că pârâta R.A.E.D.P.P. Constanța, în calitate de administrator al bunului în litigiu are legitimare procesuală pasivă așa cum s-a stabilit și prin decizia nr. 92/1999 pronunțată în cauză și neatacată în condițiile legii.
Cât privește inadmisibilitatea acțiunii în revendicare s-a arătat că această excepție a fost dezlegată în drept de Curtea Supremă de Justiție prin decizia de casare așa încât nu mai poate fi invocată în fond după casare.
Pe fond, s-a constatat că prin expertiza efectuată în apel coroborată cu actele de proprietate și celelalte înscrisuri s-a dovedit că imobilul din Constanța, compus din teren și construcție cu destinație de locuință a fost preluat de la autoarea reclamantelor în baza Decretului nr. 111/1951 și în temeiul sentinței civile nr. 3812/1961 pronunțată de fostul Tribunal Constanța.
Analizând titlul statului, instanța de apel a considerat că imobilul în litigiu a fost preluat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data pronunțării sentinței civile nr. 3812/1961 a fostului Tribunal Constanța, respectiv a prevederilor Decretului nr. 111/1951.
Astfel, autoarea reclamantelor era învățătoare, persoană cunoscută, iar simplul fapt al neplății impozitelor în condițiile social-politice date nu atrăgea sancționarea prevăzută de Decretul nr. 111/1951.
Reținând că imobilul nu a intrat legal în patrimoniul statului și comparând titlurile de proprietate, instanța de apel în temeiul art. 480 și art. 481 C. civ. a constatat preferabil titlul autorilor reclamantelor ce nu a fost desființat legal niciodată.
Drept consecință, apelul reclamantelor a fost admis și pe fond admisă și acțiunea în revendicare.
în termenul defipt de art. 301 C. proc. civ. împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Constanța, R.A.E.D.P.P. Constanța.
Au mai declarat recurs, respectând termenul prevăzut de lege și intervenientele B.M. și V.V.V. împotriva încheierii din 9 decembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.
Recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice invocă motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susține, în esență, că statul nu are calitate procesuală pasivă în cauză în raport de dispozițiile Decretului nr. 31/1954 deoarece imobilul aparține domeniului privat al Municipiului Constanța.
Statul prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală numai în litigiile al căror obiect îl formează lucrurile din domeniul public de interes național.
Așa fiind în temeiul art. 38 din Legea nr. 215/2001, a H.G. nr. 113/1992 calitate procesuală pasivă în cauza de față are Municipiul Constanța prin primar și Consiliul Local al Municipiului Constanța.
Recurenta-pârâtă R.A.E.D.P.P. Constanța invocă motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se menționează că, în mod greșit, instanța de apel a considerat că are legitimare procesuală în cauză câtă vreme, în calitate de administrator al imobilelor din Municipiul Constanța, este doar un detentor precar.
Pe fond, soluția instanței de apel este greșită întrucât timp de 14 ani autorii intimatelor-reclamante nu au achitat impozitele pentru imobil, ceea ce a îndreptățit statul, ca în temeiul Decretului nr. 111/1951 să preia lucrul, împrejurare confirmată de sentința civilă nr. 3812/1961 a fostului Tribunal Constanța.
Recurenta consideră că titlul statului este legal și mai bine caracterizat astfel că se impunea respingerea acțiunii în revendicare.
Intervenientele B.M. și V.V.V., în calitate de moștenitoare ale numitului B.G., soțul numitei B.A., autoarea reclamantelor, invocă în recursul lor nelegalitatea încheierii din 9 decembrie 2002 în raport de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
In esență, recurentele susțin că au formulat o cerere de intervenție în interes alăturat apelantelor -reclamante care a fost respinsă de principiu prin încheierea de dezbateri din 9 decembrie 2002 a Curții de Apel Constanța fără nici o motivare în fapt sau în drept și fără a li se comunica încheierea pentru a o putea ataca în recurs.
Consideră recurentele că încheierea din 9 decembrie 2002 este astfel nelegală și supusă motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea și încheierea de dezbateri atacate în raport de motivele invocate, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
Recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi primit deoarece acest pârât are legitimare procesuală pasivă în raport de art. 25 din Decretul nr. 31/1954 ce prevede că " Statul este persoană juridică și este reprezentat de Ministerul Finanțelor în justiție în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu ca subiect de drepturi și obligații".
In cauza de față, prin acțiunea în revendicare introdusă în temeiul art. 480 și art. 481 C. civ., anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamantele au solicitat în primul rând să se constate că statul nu are titlu valabil asupra imobilului în litigiu ce a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 111/1951.
Or, prin sentința civilă nr. 3812/1961 a fostului Tribunal Constanța, s-a dispus trecerea în proprietatea statului a imobilului în litigiu având în vedere că sunt întrunite cerințele art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951 adică "bunul este fără stăpân" fiind părăsit de titularul dreptului de proprietate încă din anul 1948.
Din această perspectivă, instanța de judecată era obligată să analizeze titlul statului și caracterul abuziv al preluării numai în contradictoriu cu statul în al cărui patrimoniu a trecut imobilul.
Recursul declarat de pârâta R.A.E.D.P.P. al Municipiului Constanța nu este fondat.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost invocată de recurent și a fost respinsă în cadrul acestui proces prin decizia nr. 92 din 6 decembrie 1999, a Curții de Apel Constanța cu motivarea că în calitate de administrator al imobilului pârâta are legitimare procesuală în acțiunea în revendicare de față. Această decizie a instanței de apel, ce a dezlegat o problemă de drept incidenta cauzei, nu a fost atacată pe căile legale, astfel că are putere de lucru judecat și nu mai poate fi reluată analiza asupra ei în nici o altă fază procesuală.
Pe fond, soluția adoptată de instanța de apel care prin compararea titlurilor de proprietate a considerat mai bine caracterizat titlul autoarei intimatelor - reclamante, este judicioasă și acest mod de apreciere nu poate fi circumscris motivului de casare precizat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurentă.
Instanța de apel, pe baza probelor administrate a constatat că imobilul nu se încadra în dispozițiile art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951 deoarece titularul dreptului de proprietate era cunoscut și în procesul finalizat prin sentința civilă nr. 3812/1961 a fostului Tribunal Constanța, autoarea reclamantelor nici nu a fost citată conform art. 85 C. proc. civ., astfel că hotărârea nu le este opozabilă nici moștenitoarelor acesteia.
Referitor la recursul intervenientelor B.M. și V.V.V. care au depus o cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantelor, în al doilea ciclu procesual, în fața instanței de apel este de observat că se invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Se constată că prin încheierea de dezbateri din 9 decembrie 2002 a Curții de Apel Constanța cererea de intervenție accesorie a fost respinsă de principiu în raport de actele și lucrările dosarului.
Potrivit art. 49 alin. (3) C. proc. civ. cererea de intervenție este în interesul uneia din părți când sprijină numai apărarea acesteia.
Or, atât în motivarea cererii cât și a recursului, intervenientele au arătat că, în calitate de succesoare ale numitului B.G., soțul autoarei reclamantelor, au interes ca acțiunea acestora să fie admisă pentru că această soluție are caracter de a conserva și drepturile lor asupra imobilului.
Respingând de principiu cererea de intervenție accesorie în raport de actele și lucrările dosarului, instanța de apel a considerat că aceasta nu întrunește cerințele art. 49 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru a justifica respingerea de principiu a intervenției se constată că instanța și-a motivat soluția chiar și în acești termeni mai puțin detaliați.
Față de cele ce preced și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de pârâți și interveniente au fost respinse ca nefondate.
← ICCJ. Decizia nr. 5694/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5692/2004. Civil → |
---|