ICCJ. Decizia nr. 5815/2004. Civil

Prin sentința civilă nr. 10052 din 6 octombrie 1998 Judecătoria sector 6 București a admis în parte cererea reclamantei SC P.C.L.L. SRL. A obligat pârâții SC R.C. SA și C.A. la plata către reclamantă a sumelor de 847.000 lei reprezentând despăgubiri și 854.750 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

A respins cererea privind plata lipsei de folosință ca neîntemeiată.

împotriva acestei sentințe pârâtul C.A., pârâta SC R.C. SA și reclamanta SC P.C.L.L. SRL au formulat apel.

Prin decizia civilă nr. 1610 din 28 mai 1999 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis apelul formulat de pârâtul C.A. A schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat pârâții SC R.C. SA și C.A. la 4.436.500 lei reprezentând contravaloarea reparației autoturismului.

A menținut celelalte dispoziții.

A respins apelul declarat de reclamanta SC P.C.L.L. SRL.

A respins apelul pârâtei cu privire la cheltuielile de judecată.

A luat act de renunțarea apelantei-reclamante la capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosință.

împotriva acestei decizii reclamanta SC P.C.L.L. SRL a formulat recurs, respins prin decizia nr. 1852 din 19 mai 2000 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

împotriva deciziei nr. 1852 din 19 mai 2000 reclamanta SC P.C.L.L. SRL a formulat cerere de revizuire invocând dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2282 din 6 septembrie 2001 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins excepția tardivității cererii de revizuire și a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

La data de 1 octombrie 2001 reclamanta SC P.C.L.L. SRL a formulat recurs împotriva deciziei nr. 2282/2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție cu numărul de dosar 5927/2001.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit art. 299 C. proc. civ. "Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și în condițiile prevăzute de lege hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului".

în speță este vorba de o hotărâre irevocabilă a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, de soluționare a cererii de revizuire.

Această hotărâre fiind irevocabilă, potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi atacată cu recurs.

în consecință față de cele ce preced, recursul a fost respins.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5815/2004. Civil