ICCJ. Decizia nr. 5920/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drăgășani, jud. Vâlcea sub nr. 2054 din 5 iunie 2003, reclamantul Ș.I. a chemat în judecată pe pârâta M.E. pentru ca aceasta să fie obligată a avea legături personale cu minorele Ș.M.L. și Ș.M.A.
în motivarea acțiunii se arată că prin sentința civilă 276 din 5 decembrie 2000 a Judecătoriei Drăgășani minorele au fost încredințate spre creștere și educare pârâtei, iar aceasta îi interzice reclamantului a avea legături personale cu cele două fiice. în drept au fost invocate dispozițiile art. 43 alin. (3) și art. 97 C. fam.
Acțiunea a fost admisă, stabilindu-se ca reclamantul să aibă legături personale cu minorele în vacanța de vară, în prima săptămână a lunii iulie, la domiciliul acestuia (sentința civilă nr. 2268 din 30 septembrie 2003 a Jud. Drăgășani).
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, potrivit art. 43 alin. (3) C. fam., părintele divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, iar din probele administrate (acte, martori, ancheta socială) a rezultat că reclamantul are condiții materiale pentru a primi minorele.
Hotărârea instanței de fond a fost menținută, apelul declarat de pârâtă fiind respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 244/A - MF din 8 decembrie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, complet specializat pentru minori și familie.
împotriva acestei decizii pârâta a formulat prezentul recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și modificarea hotărârii pronunțate la judecarea în fond a cauzei în sensul de a i se permite reclamantului legături personale cu minorele la domiciliul acesteia.
în drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 teza a II-a C. proc. civ.
în dezvoltarea acestui motiv de recurs, se susține că instanța de apel a reținut greșit opunerea pârâtei la dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorele, nemulțumirea sa constând în modalitatea de exercitare a acestui drept stabilită de instanță, și anume ca minorele să fie luate la domiciliul reclamantului.
Se menționează că instanța nu a apreciat corect probele administrate în cauză, probe din care ar rezulta că reclamantul nu prezintă garanții, morale și materiale, pentru a lua minorele la domiciliul său.
Recursul este nefondat.
în reglementarea actuală a Codului de procedură civilă, recursul este o cale extraordinară de atac (care poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.), de reformare (urmărește exercitarea controlului judiciar și casarea hotărârii nelegale) și nedevolutivă (care nu determină o rejudecare în fond a cauzei).
Motivul de recurs invocat de recurentă, hotărâre dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, vizează esențialmente nelegalitatea hotărârii atacate.
însă în cauză nu a avut loc încălcarea vreunei norme de drept și nici o aplicare greșită a legii, soluția fiind dată cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează dreptul părintelui căruia nu i-a fost încredințat minorul de a păstra legături personale cu acesta.
De altfel, nici recurenta nu indică textul de lege pretins încălcat sau în ce constă aplicarea greșită a art. 43 alin. (3) C. fam. invocat de instanța de fond și cea de apel.
Criticile recurentei urmăresc, în realitate, reaprecierea probelor administrate de instanțele inferioare, reținerea unei alte situații de fapt (în speță pericolul pe care îl reprezintă pentru minore petrecerea unei săptămâni în timpul vacanței de vară la domiciliul tatălui lor) și pronunțarea unei hotărâri diferite de cele date până acum în cauză.
Ori, așa cum s-a arătat, rejudecarea în fond a cauzei nu este permisă în recursul de față decât în condițiile art. 314 C. proc. civ.
Pentru aceste motive, recursul a fost respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6288/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5910/2004. Civil → |
|---|
