ICCJ. Decizia nr. 6056/2004. Civil
Comentarii |
|
La data de 4 iunie 2002 reclamantul S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să-i plătească salariul cuvenit pentru perioada 1 septembrie 2001 - 7 ianuarie 2002, precum și cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 660 din 10 decembrie 2002 Tribunalul București, secția a VIII a conflicte de muncă și litigii de muncă, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.
Recursul promovat împotriva acestei sentințe de reclamantul S.A. a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 838 din 29 mai 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția pentru conflicte de muncă și litigii de muncă.
împotriva acestei din urmă decizii, la data de 5 noiembrie 2003, reclamantul S.A. a declarat un al doilea recurs criticând pentru nelegalitate hotărârile pronunțate în cauză.
Recursul este inadmisibil.
Una din regulile generale privitoare la instituirea și exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic și se epuizează odată cu exercitarea lui. Aceasta înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două ori de una și aceeași cale de atac, în caz contrar, excepția puterii lucrului judecat putând fi invocată atât de cel interesat, cât și de instanța din oficiu, spre a anihila calea de atac inadmisibilă.
Cum reclamantul a exercitat în cauză, pentru a doua oară, aceeași cale de atac, recursul a fost respins ca inadmisibil.
← ICCJ. Decizia nr. 6671/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5941/2004. Civil → |
---|