ICCJ. Decizia nr. 6038/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea introdusă la 23 octombrie 1998, ulterior precizată, T.I. a solicitat în contradictoriu cu Statul Român, prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca și SC C.A. SA, Consiliul județean Cluj, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, R.A., R.G.O.N. și L.H. să se dispună desființarea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâți cu privire la apartamentele nr. 1 și 2 proprietatea sa, situate în Cluj-Napoca, radierea transcripțiunilor din Cartea Funciară referitoare la transmiterea proprietății, anularea Hotărârii nr. 227 din 7 septembrie 1995 emisă de Comisia județeană Cluj pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 și recunoașterea dreptului său de proprietate asupra întregului imobil.
în motivare reclamantul a arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea sa și a trecut în mod abuziv în proprietatea statului, fără plată, în baza Decretului nr. 223/1974, prin decizia nr. 247 din 16 august 1980 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular Județean Cluj, act administrativ ce nu i-a fost niciodată comunicat. Ulterior apariției Legii nr. 112/1995, deși a solicitat restituirea imobilului în natură, i s-au acordat numai despăgubiri, iar cele două apartamente ce compun imobilul au fost vândute chiriașilor, cu încălcarea dreptului său de a ataca în justiție în termenul prevăzut de lege hotărârea Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 112/1995.
Cauza a parcurs un prim ciclu procesual, în care au fost pronunțate sentința civilă nr. 2323 din 5 martie 1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca, decizia civilă nr. 405/Ap din 5 aprilie 2000 a Tribunalului Satu-Mare, decizia civilă nr. 156/R din 5 aprilie 2000 a Tribunalului Satu-Mare și decizia civilă nr. 1852/R din 1 noiembrie 2000 a Curții de Apel Oradea, la finele căruia au fost rezolvate în mod irevocabil cererile reclamantului referitoare la apartamentul nr. 2 ocupat de pârâtul L.H. și s-a dispus reluarea judecății de către Judecătoria Satu Mare în privința acelorași cereri, dar cu privire la apartamentul nr. 1 ocupat de pârâții R.A., R.G.O.N.
Prin sentința civilă nr. 10441 din 23 octombrie 2001 pronunțată în rejudecare, Judecătoria Satu-Mare a respins acțiunea în revendicare, așa cum a fost precizată, adică având ca obiect numai apartamentul nr. 1 din imobilul în litigiu, cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada că a atacat în termen în instanță Decizia nr. 247 din 16 august 1980 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Județului Cluj, care constituie titlul de proprietate al statului. Pentru acest motiv a considerat că imobilul a fost preluat cu titlu valabil de Statul Român, care s-a și intabulat ca proprietar în Cartea Funciară.
Soluția a fost menținută prin decizia civilă nr. 92 din 6 februarie 2002 a Tribunalului Satu-Mare și prin decizia civilă nr. 817/R din 19 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea, urmare respingerii ca nefondate a apelului și recursului declarate de reclamant.
împotriva acestor din urmă hotărâri judecătorești, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, arătând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, fiind totodată și vădit netemeinice.
în esență, s-a susținut ca motiv de nelegalitate faptul că toate instanțele au considerat preferabil titlul de proprietate al statului comparativ cu cel al reclamantului, refuzând însă să verifice legalitatea acestuia, obligație ce le revenea potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, prin analizarea prevederilor Decretului nr. 223/1974 raportate la dispozițiile art. 12,art. 17 și art. 36 din Constituția din 1965, la dispozițiile art. 481 C. civ., precum și la conținutul art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Tot nelegală este caracterizată statuarea instanțelor potrivit căreia titlul statului nu mai poate fi supus controlului judecătoresc, fiind depășit termenul de contestare în justiție, neobsevând însă instanțele că asemenea termen nici nu a început să curgă pentru reclamant, căruia nu i-a fost comunicat actul administrativ de preluare a imobilului de către stat.
în fine, vădita netemeinicie a hotărârilor atacate este dată de faptul că, fiind evident caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat, dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 1 se află, în realitate, în patrimoniul reclamantului și nu în cel al pârâților R.A. și R.G., transmis de Statul Român, cum greșit au statuat instanțele de judecată.
Recursul în anulare este întemeiat.
într-adevăr, instanțele de judecată au procedat la soluționarea pricinii numai ca o consecință a constatării că reclamantul nu ar fi făcut dovada că ar fi atacat în termen Decizia nr. 247 din 16 august 1980 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului Cluj, fără însă a fi preocupate a verifica momentul nașterii dreptului subiectiv la exercițiul căii de atac, adică fără a analiza în concret dacă actul administrativ de preluare a fost sau nu comunicat reclamantului.
Ori, sarcina probei comunicării actului administrativ revenea în exclusivitate statului pârât prin reprezentantul său, în lipsa unei asemenea dovezi neputându-se imputa reclamantului că nu a dovedit că a atacat în justiție acel act administrativ.
în lipsa dovezii de comunicare, instanțele aveau obligația de a cerceta legalitatea titlului statului, ceea ce nu au făcut, deși asemenea obligație le revenea potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, prin raportare la dispozițiile art. 12,art. 17 și art. 36 din Constituția României din anul 1965, la prevederile art. 481 C. civ., precum și la conținutul art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
în fine, instanțele aveau și obligația de a verifica legalitatea titlurilor de proprietate dobândite de pârâții persoane fizice prin raportare la prevederile Legii nr. 112/1995 și de a cerceta apărarea acestora în sensul bunei lor credințe la cumpărarea apartamentului.
Neprocedând astfel, instanțele au soluționat practic pricina pe cale de excepție în mod nejustificat, fără a intra în cercetarea fondului cauzei.
Impunându-se astfel lămurirea unor împrejurări de fapt care nu au fost pe deplin stabilite, în scopul aplicării corecte a legii, recursul în anulare a fost admis, cu consecința casării hotărârilor date în apel și recurs, a fost trimisă cauza la Tribunalul Satu Mare în vederea rejudecării apelului declarat împotriva hotărârii de primă instanță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6047/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6059/2004. Civil → |
|---|
