ICCJ. Decizia nr. 626/2004. Civil. Partaj succesoral. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 626

Dosar nr. 9283/2004

Şedinţa publică din 28 ianuarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 24 iunie 2003 pe rolul Judecătoriei Moreni reclamantul P.I. a chemat în judecată pe pârâţii S.I. şi V.E., solicitând partajarea bunurilor comune ale celor doi.

Urmare a probelor administrate în cauză, Judecătoria Moreni a pronunţat sentinţa civilă nr. 764 din 23 septembrie 2003, prin care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.I. şi a respins acţiunea formulată de reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâţii S.I. şi V.E.

Împotriva sus-numitei sentinţe a declarat apel în termen legal reclamantul, considerând-o nelegală şi netemeinică.

Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 146 din 23 ianuarie 2004 a admis apelul, a anulat sentinţa civilă apelată şi a încuviinţat cererea de completarea probelor, cu interogatoriu, acte şi doi martori, M.M. şi C.E., fixând termen de judecată la 13 februarie 2004, cu citarea părţilor şi a martorilor.

Pârâtul S.I. a atacat cu recurs Decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, întemeiat pe motivul prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc. civ., solicitând casarea acesteia.

Recursul este inadmisibil.

În conformitate cu prevederile art. 297, alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 138/2000, „în cazul în care prima instanţă a respins sau anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului şi instanţa de apel găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul şi va judeca procesul, pronunţând o hotărâre definitivă".

Raţiunea modificării prevederilor art. 297, alin. (1) C. proc. civ. a fost aceea de a evita trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru a putea fi asigurată judecarea cauzelor cu celeritate, fără a fi private părţile de un grad de jurisdicţie, tocmai datorită caracterului devolutiv al căii de atac a apelului.

Evocarea fondului şi judecarea procesului se realizează având în vedere caracterul devolutiv specific căii ordinare de atac a apelului şi, atâta timp cât judecata nu a fost finalizată prin hotărârea definitivă la care se referă prevederile art. 297, alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 138/2000, nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.

În atare situaţie, Decizia prin care a fost anulată hotărârea apelată şi a fost reţinută cauza de către instanţa de apel pentru judecarea în fond are caracterul unei hotărâri care nu este susceptibilă de a fi atacată separat cu recurs, ci doar odată cu hotărârea prin care se finalizează judecata în apel.

Faţă de cele ce preced, urmează a se respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul S.I. împotriva deciziei nr. 146 din 23 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 626/2004. Civil. Partaj succesoral. Recurs