ICCJ. Decizia nr. 6582/2004. Civil

La data de 11 iulie 2001 reclamantele A.M., A.N. și M.E. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local al comunei Vîrvoru de Jos, județul Dolj solicitând obligarea acestora să-i restituie în natură imobilul situat în comuna Vîrvoru de Jos compus din teren în suprafață de 1400 mp și o casă de locuit.

A fost indicat ca temei juridic al cererii dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 482 din 26 noiembrie 2002 a admis în parte contestația precizată și a dispus acordarea de despăgubiri bănești reclamantelor în sumă de 311.453.701 lei pentru imobilul din comuna Vîrvoru de Jos compus din 1400 mp teren, casă cu trei camere, grajd, magazie. Din despăgubirile acordate, se va scădea suma de 10.154 lei primită de autorul reclamantelor în anul 1965, sumă ce va fi reactualizată la data plății.

Totodată a fost respinsă cererea reclamantelor pentru acordarea cheltuielilor de judecată.

S-a avut în vedere că la data de 20 iunie 2002 reclamantele și-au precizat contestația în sensul că solicită în principal restituirea în natură a imobilului în litigiu iar în subsidiar acordarea de despăgubiri bănești în sumă de 300.000.000 lei întrucât suma de 50.000.000 lei oferită de primărie este derizorie.

Pe parcursul procesului, la data de 14 octombrie 2002 a decedat reclamanta A.M., contestația acesteia fiind continuată de reclamantele A.N. și M.E. în calitate de moștenitoare ale acesteia.

în cauză s-a efectuat o expertiză de ing. O.G.

Din probele administrate, tribunalul a reținut că autorul reclamantelor A.C. a figurat în registrul agricol în perioada 1959-1963 cu o casă de locuit, grajd și magazie în comuna Vîrvoru de Jos, județul Dolj.

Prin Decretul nr. 394 din 13 iulie 1964 a fost expropriat și trecut în proprietatea statului imobilul compus din 592 mp teren împreună cu o construcție de 78,4 mp aparținând lui A.C. în scopul amenajării unui dispensar medical în comuna Vîrvoru de Jos.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că în continuarea imobilului expropriat, în care funcționează dispensarul medical, s-a construit o adăugire compusă din șapte camere.

în aceste condiții, instanța de fond a stabilit că imobilul în litigiu a fost transformat așa încât a devenit un imobil nou față de cel preluat, iar reclamantele sunt îndreptățite să primească măsuri reparatorii în echivalent conform art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Totodată s-a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat în lipsa unui titlu valabil în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 10/2001 deoarece decretul de expropriere nu a fost publicat în Monitorul Oficial.

Prin dispoziția nr. 14 din 5 iulie 2001 emisă de Primarul comunei Vîrvoru de Jos s-a oferit reclamantelor despăgubiri bănești în sumă de 15.000.000 lei pentru terenul intravilan și 35.000.000 lei pentru casa de locuit, sume pe care reclamantele le-au considerat derizorii și au formulat contestația de față.

Instanța a considerat că oferta de despăgubiri nu corespunde valorii reale a imobilului preluat abuziv, aceasta fiind estimativă și neavând la bază un raport de expertiză în condițiile art. 36 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Din lucrarea de expertiză efectuată în cauză, rezultă că valoarea totală a imobilului compus din 1400 mp teren, casă de locuit compusă din 3 camere, garaj și magazie (ultimile două fiind în prezent demolate) este de 311.453.701 lei.

Referitor la teren, s-a reținut că din adeverința nr.282/1991 reiese că A.C. a figurat în registrul agricol cu 0,14 ha. curte, astfel că diferența dintre acești 1400 mp și cei 952 mp teren expropriați, a fost preluată de stat în lipsa oricărui titlu.

în concluzie, tribunalul a stabilit că reclamantele nu sunt îndreptățite la restituirea în natură a imobilului ce a aparținut autorului lor față de dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel că va fi menținută oferta de despăgubiri făcută de deținătorul imobilului prin dispoziția nr. 14/2001, dar va fi modificat cuantumul acestora de la 50.000.000 lei la 311.453.701 lei, sumă din care va fi scăzută despăgubirea de 10.154 lei primită de A.C. în anul 1965, sumă ce va fi reactualizată la data plății.

împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele A.N. și M.E. precum și D.G.F.P. Dolj.

Reclamantele, în apelul promovat au criticat hotărârea instanței de fond în sensul că trebuia să se dispună reactualizarea ambelor sume la data plății și au precizat că sunt îndreptățite la restituirea în natură a imobilului deoarece dispensarul medical poate funcționa în încăperile construite ulterior și nu în întreaga clădire.

Pârâta D.G.F.P. Dolj a susținut că sentința tribunalului este nelegală întrucât scopul exproprierii a fost atins, statul a devenit proprietarul imobilului, iar vechiul proprietar a primit despăgubiri, astfel încât acțiunea este prematură.

Prin decizia nr. 92 din 25 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, au fost admise apelurile declarate de reclamantele A.N. și M.E. și pârâta D.G.F.P. Dolj și a fost anulată sentința nr. 482 din 26 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Dolj.

Cauza a fost reținută pentru rejudecare în vederea efectuării unei cercetări locale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a avut în vedere că potrivit Legii nr. 10/2001, în principal, imobilele urmează să fie restituite în natură și numai dacă această măsură nu este posibilă se oferă despăgubiri. Că, din raportul de expertiză rezultă că cele două construcții pot fi delimitate fizic prin izolarea ușii de la camera 3, iar construcția nouă nu este echivalentă cu un imobil nou față de cel preluat.

S-a efectuat cercetarea locală la data de 18 iunie 2003, constatările fiind consemnate în procesul-verbal aflat la dosar apel.

Rejudecând procesul, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 166 din 27 iunie 2003, a admis acțiunea reclamantelor A.N. și M.E. și a obligat pârâta Primăria Vîrvoru de Jos să restituie acestora în natură imobilul compus din camerele identificate sub nr. 1,2,3,4 și 5 din schița la raportul de expertiză O.G. (partea veche a imobilului) și terenul aferent în suprafață de 842,67 mp situat în comuna Vîrvoru de Jos, restul imobilului edificat de Primăria Vîrvoru, urmând să rămână în proprietatea acesteia.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri s-au avut în vedere constatările cercetării locale prin care s-a reținut că imobilul preluat de la autorul reclamantelor există în natură, însă nu întreaga clădire este necesară funcționării în bune condiții a dispensarului în care prestează activitate doar un medic de familie în timp ce cabinetul stomatologic nu funcționează.

Că, activitatea medicală ce se desfășoară în prezent poate avea loc doar în spațiul construit de Consiliul Local Vîrvoru de Jos în anii 1972-1974, făcând posibilă restituirea în natură a imobilului preluat.

Totodată, s-a mai constatat că adăugirea edificată de Consiliul Local Vîrvoru de Jos are intrare separată și nu afectează curtea și imobilul vechi preluat de la autorul reclamantelor.

Referitor la terenul aferent construcției noi poate fi constituit un drept de superficie în favoarea Consiliului Local Vîrvoru de Jos pentru folosința în continuare a dispensarului uman, iar reclamantelor să le fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent.

S-a mai precizat că deși întregul imobil a fost înscris în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public, nu există o hotărâre de guvern în acest sens.

Față de considerentele expuse și reținând că principiul prevalent al Legii nr. 10/2001 este restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, instanța de apel a admis acțiunea reclamantelor și a dispus restituirea în natură a imobilului vechi și a terenului aferent în suprafață de 842,67 mp situat în comuna Vîrvoru de Jos, restul imobilului edificat de Primăria Vîrvoru de Jos urmând să rămână în proprietatea acesteia.

împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, au declarat recurs atât reclamantele cât și pârâții D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local al comunei Vîrvoru de Jos.

- Recurentele-reclamante A.S.N. și M.E. consideră nelegală decizia instanței de apel și invocă motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.

Se susține că hotărârea cuprinde motive contradictorii și instanța nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Astfel, deși expertul a constatat că magazia și garajul imobilului au fost demolate, iar materialele rezultate au fost folosite pentru noua construcție, instanța nu s-a pronunțat și nu a stabilit despăgubirile cuvenite cu toate că expertul le-a evaluat.

în aceeași situație se află și diferența de teren aferentă construcțiilor noi (diferența dintre 1400 mp și 842,67 mp) cu privire la care instanța a stabilit un drept de superficie, deși nu a fost investită cu o asemenea cerere și nu s-a preocupat de dreptul de proprietate al recurentelor.

Totodată, recurentele menționează că instanța a încălcat principiile ce guvernează Legea nr. 10/2001 și nu a stabilit despăgubirile cuvenite pentru terenul rămas pârâtei și pentru materialele folosite din demolarea construcțiilor vechi pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit prin exproprierea imobilului.

- în recursul declarat de D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanțelor Publice se invocă motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține în esență că admițând în parte acțiunea reclamantelor s-a produs o îmbogățire fără just temei a acestora câtă vreme instanța nu a dispus restituirea despăgubirilor în sumă de 10.154 lei, primite de autorul reclamantelor, actualizate la data plății.

- Recurentul-pârât Consiliul Local al comunei Vîrvoru de Jos consideră nelegală decizia pronunțată de instanța de apel în raport de motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Astfel, se menționează că prin admiterea acțiunii și restituirea în natură a unei părți din imobilul în litigiu, instanța a încălcat H.G. nr. 965/2002, anexa 100, pozițiile 7 și 8 din care rezultă că imobilul face parte din domeniul public al comunei Vîrvoru de Jos.

De asemenea, au fost încălcate dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 întrucât imobilul expropriat a fost folosit pentru dispensarul medical al comunei, unde se desfășoară o activitate de interes public pentru cele 8 sate arondate acestuia și este exceptat de la restituirea în natură. Faptul că în prezent cabinetul stomatologic nu funcționează, nu înseamnă că în cel mai scurt timp nu va fi redeschis, mai ales că este dotat cu aparatură specifică.

Prin preluarea curții (cei 842,67 mp teren) de către reclamante, dispensarul va fi lipsit de singurul grup sanitar cu care este dotat.

Totodată, recurentul precizează că primăria nu are calitate procesuală conform Legii nr. 215/2001, această calitate având-o primarul și consiliul local ca organ al administrației publice locale.

Recursurile declarate sunt fondate.

Este de necontestat că imobilul situat în comuna Vîrvoru de Jos, compus din teren în suprafață de 1400 mp, casă de locuit, garaj și magazie a aparținut lui A.C., autorul recurentelor-reclamante, de la care a fost expropriat prin Decretul nr. 394 din 13 iulie 1964 în scopul amenajării unui dispensar medical în comună.

Scopul exproprierii a fost atins și în continuarea clădirii vechi, primăria a construit mai multe camere pentru buna funcționare a dispensarului.

Prin H.G. nr. 965/2002, imobilul în litigiu a fost atestat ca făcând parte din domeniul public al comunei Vîrvoru de Jos, județul Dolj.

Autorul reclamantelor A.C. a primit la momentul exproprierii despăgubiri în sumă de 10.154 lei.

La notificarea adresată de recurentele-reclamante conform Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, prin dispoziția nr. 14 din 5 iulie 2001 emisă de Primarul comunei Vîrvoru de Jos s-a propus acordarea unor despăgubiri în sumă de 15.000.000 lei pentru terenul intravilan și 35.000.000 lei pentru construcții.

Considerând derizorii despăgubirile, recurentele-reclamante prin contestația de față au solicitat în principal restituirea în natură a imobilului și în subsidiar (precizările din 20 iunie 2002) despăgubiri în sumă de 300.000.000 lei.

în fața instanței de fond s-a efectuat o expertiză de ing. O.G. care a răspuns și la obiecțiuni.

Din această lucrare rezultă că în imobilul în litigiu atât construcția veche cât și cele șapte încăperi construite în prelungire de către primărie funcționează un dispensar medical uman. Evaluând terenul de 1400 mp, construcția veche, magazia și garajul (demolate în prezent) expertul a stabilit suma de 311.453.701 lei.

Nelegal, instanța de apel a stabilit că imobilul în litigiu (deși poate fi separată construcția nouă față de cea veche) respectiv partea de construcții vechi și terenul aferent se impune a fi restituit recurentelor -reclamante întrucât întreg imobilul este folosit ca dispensar medical uman, obiectiv ce se încadrează în dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și este exceptat de la restituirea în natură.

Sub acest aspect este fondat recursul declarat de Consiliul Local Vîrvoru de Jos.

întrucât restituirea în natură nu poate avea loc în cauză, recurentele-reclamante au vocație de a primi măsuri reparatorii, astfel că în mod corect s-a stabilit această modalitate prin dispoziția nr. 14/2001 emisă de primar.

Despăgubirile reale pentru acoperirea prejudiciului produs prin expropriere sunt cele stabilite de expertul O.G. și în care s-au inclus și construcțiile demolate.

Ca atare, despăgubirile ce se cuvin recurentelor sunt în sumă de 311.453.701 lei așa cum și-au precizat capătul subsidiar din acțiune și sub acest aspect și recursul acestora apare ca nefondat.

Din aceste despăgubiri urmează a se scade valoarea reactualizată, la data plății, a sumei de 10.154 lei primită de autorul reclamantelor la momentul exproprierii așa cum prevăd dispozițiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Din această perspectivă se privește ca fondat și recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanțelor Publice.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că în cauză, în calitate de pârât a fost chemat în judecată Consiliul Local al comunei Vîrvoru de Jos, astfel că motivul de casare referitor la lipsa calității procesuale a Primăriei comunei Vîrvoru de Jos este neavenit întrucât această entitate administrativă nu a fost parte în proces.

Față de cele ce preced și considerând fondate numai criticile întemeiate în cele trei recursuri pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, Curtea, în baza art. 312 C. proc. civ a admis recursurile, a casat decizia nr. 166 din 27 iunie 2003 precum și decizia nr. 92 din 25 aprilie 2003 pronunțate de Curtea de Apel Craiova și în fond a respins ca neîntemeiate apelurile declarate de reclamante și pârâta D.G.F.P. Dolj împotriva sentinței civile nr. 482 din 26 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Dolj pe care o va păstra ca legală și temeinică.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6582/2004. Civil