ICCJ. Decizia nr. 6711/2004. Civil
Comentarii |
|
M.R.C. și L.M., au solicitat revizuirea sentinței civile nr. 1531 din 28 august 2000 pronunțată de Judecătoria Costești. Ca temei de drept au invocate prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
După admiterea cererii de revizuire de către Judecătoria Costești, Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr. 521 din 6 mai 2003, după admiterea recursului formulat de L.M. a reținut cauza spre competentă soluționare în primă instanță și a fixat termen pentru judecare.
în această fază de soluționare a cererii de revizuire a formulat cerere de intervenție în interes propriu M.R.M.
Rejudecând în primă instanță cererea de revizuire, Tribunalul Argeș prin sentința civilă nr. 160 din 26 mai 2003 a respins cererea de revizuire formulată de M.R.C.; a declarat nulă cererea de revizuire formulată de L.M.; a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de M.R.M., ca inadmisibilă.
Cererea de revizuire formulată de M.R.C. a fost respinsă apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., neexistând hotărâri potrivnice. Sentința civilă nr. 1531 din 28 august 2000 a Judecătoriei Costești respectă dispozițiile sentinței civile nr. 5753 a Judecătoriei Pitești, ambele definitive. Se mai reține că revizuientul M.R.C. este terț față de cele două hotărâri, nefigurând ca parte.
în ce privește revizuienta L.M. s-a reținut că aceasta a declarat că nu a formulat cerere de revizuire, pe care nu a semnat-o în sensul că semnătura nu-i aparține.
Cererea de intervenție în interes propriu formulată de M.R.M. a fost considerată inadmisibilă în raport de prevederile art. 50 C. proc. civ.
Apelul declarat de intervenientul M.R.M. a fost respins de Curtea de Apel Pitești prin decizia civilă nr.126 din 18 septembrie 2003.
împotriva acestei decizii a declarat prezentul recurs intervenientul M.R.M., fără a invoca vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
în motivare, recurentul se referă la chestiuni care vizează probleme de fond ce au făcut obiectul mai multor litigii ce au avut loc între părți privind dreptul de proprietate asupra unor terenuri ce au făcut obiectul litigiilor de restituire a terenurilor, fără a combate în drept motivul pentru care cererea sa de intervenție a fost respinsă ca inadmisibilă.
Recursul se privește ca nefondat.
Potrivit art. 50 C. proc. civ. cererea de intervenție în interes propriu poate fi făcută numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor iar, cu învoirea părților, se poate face și în fața instanței de apel.
Potrivit prevederilor art. 322 C. proc. civ. revizuirea este o cale de retractare nu de reformare. în consecință, într-o asemenea cale de atac nu pot fi formulate cereri de intervenție.
Drept urmare, instanțele prin hotărârile pronunțate au aplicat corect prevederile legale menționate.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins.
← ICCJ. Decizia nr. 6616/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6684/2004. Civil → |
---|