ICCJ. Decizia nr. 6684/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificarea formulată la 4 iulie 2001, B.F.N. și B.Ș.D., au solicitat Primăriei Eforie Sud în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului - teren, în suprafață de 300 mp situat în Eforie Sud.
Persoanele îndreptățite au arătat că imobilul a aparținut autorului lor, B.L., decedat la 30 septembrie 1970 și a fost preluat abuziv de stat în anul 1964 în baza Decretului nr. 111/1951.
întrucât unitatea deținătoare nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceleași solicitări au fost reiterate prin acțiunea formulată la 22 aprilie 2002.
Ulterior, la 21 mai 2002, reclamanții au formulat o altă acțiune prin care au contestat decizia nr. 368 din 8 mai 2002, emisă de Primarul orașului Eforie pe parcursul soluționării primului litigiu, prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului.
Cele două cauze au fost conexate în baza dispozițiilor art. 164 C. proc. civ., prin încheierea din 25 iunie 2002.
Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința fără număr din 26 martie 2003, a respins atât cererea principală cât și cererea conexă, reținând în esență că reclamanții nu și-au dovedit calitatea procesuală activă, în sensul că nu au probat că sunt moștenitorii defunctului B.L. și că autorul lor ar fi avut în proprietate terenul în legătură cu care s-a formulat notificarea.
Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, care cu aceeași motivare, prin decizia nr. 72/C din 25 iunie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamanților.
în cauză, au declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. reclamanții B.F.N. și B.Ș.D., susținând în esență că instanțele au reținut în mod greșit faptul că nu și-au dovedit calitatea procesuală activă în condițiile în care au depus suficiente documente care atestă că dreptul de proprietate asupra terenului a aparținut tatălui lor, B.L.
Recursul este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 actele doveditoare ale dreptului de proprietate și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, vor fi depuse ca anexe la notificare, o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 24 de luni de la intrarea în vigoare a legii, ulterior termenul fiind prelungit până la data de 14 martie 2003.
întrucât textul nu conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite, respectiv a calității sale de moștenitor al fostului proprietar, regulile de drept comun întâlnite în materia acțiunii în revendicare imobiliară, sunt cele aplicabile.
Din economia textului rezultă că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor a persoanelor îndreptățite se dovedesc doar cu înscrisuri, sintagma acte doveditoare făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă.
în dovedirea calității de persoană îndreptățită, potrivit legii, pot fi folosite și orice alte înscrisuri care se întregesc cu înscrisurile originare sau, după caz, le prezumă iuris tantum.
în ceea ce privește dovada calității de moștenitor, aceasta se face, de regulă cu certificatul de moștenitor sau legatar ori hotărâre judecătorească irevocabilă, iar în lipsa acestora, prin orice probe scrise care să ateste acceptarea moștenirii.
în speță, prin probele administrate, reclamanții au făcut dovada atât a calității lor de unici moștenitori ai defunctului B.L., (a se vedea certificatul de moștenitor nr. 712 emis la 24 decembrie 1979 de fostul notariat de stat al sectorului 2 București, dosar nr. 2396/2002 al Tribunalului Constanța) cât și a împrejurării că terenul solicitat a fost proprietatea autorului lor, fiind preluat abuziv în baza Decretului nr. 111/1951.
Astfel, din actele depuse (planuri de situație, proces verbal de punere în posesie, în copii legalizate de Arhivele Naționale, Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale), rezultă că Plantația Tuzla -Techirghiol, în care era cuprinsă și suprafața în litigiu, a fost vândută, în loturi, funcționarilor Ministerului Agriculturii și Domeniilor, în baza Legilor din 7 aprilie 1889 și 3 mai 1916, autorul reclamanților fiind pus în posesie, urmare acestor tranzacții, cu lotul nr. 1105, în suprafață de 300 mp.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 5171 din 21 decembrie 1964 a fostului Tribunal Popular al orașului Constanța, urmare procesului verbal din 2 noiembrie 1964, întocmit de organele financiare - imobilul a fost trecut din proprietatea lui B.L., în proprietatea statului, în baza art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951.
Ca atare, recursul a fost admis, a fost casată hotărârea criticată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de control judiciar care, în virtutea caracterului devolutiv al apelului va dispune efectuarea unei expertize tehnice imobiliare prin care să fie individualizată suprafața în litigiu, în raport de actele depuse în cauză și clarificată împrejurarea dacă terenul este sau nu ocupat de construcții, situație în care se va aprecia asupra posibilității restituirii acestuia în natură.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6711/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6719/2004. Civil → |
|---|
