ICCJ. Decizia nr. 6928/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 874 din 19 iunie 2003, Tribunalul Harghita a respins acțiunea formulată de reclamantul D.E.E. împotriva pârâților Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, SC F.A. SA și Consiliul Local al Municipiului Miercurea Ciuc.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin acțiunea promovată, reclamantul a chemat în judecată pe pârâți solicitând constatarea nulității absolute a titlului în baza căruia a fost înscris dreptul de proprietate al Statului Român în C.F. 4309 Jigodin, sub nr. top. 2691/1, în suprafață de 540 mp și sub nr. top. 2690/1 în suprafață de 1887 mp, în baza Decretului nr. 221/1962 și constatarea nulității absolute a titlului de proprietate al pârâtei SC F.A. SA asupra parcelelor cu nr. top. 2690/1/1, identic cu parcela cu nr. cad. 1008, în suprafață de 100 mp și cu nr. top. 2690/1/2, identic cu parcela cu nr. cad. 1009, în suprafață de 152 mp, transcrise în C.F. 476/N Miercurea Ciuc. A mai solicitat rectificarea intabulărilor făcute în C.F., în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și a drepturilor subsecvente, întemeiate sau izvorâte din dreptul de proprietate al statului, dispunându-se reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea defunctei B.D. și obligarea pârâților la recunoașterea dreptului de proprietate asupra acestui imobil.
Reclamantul și-a dovedit calitatea de moștenitor al defunctei B.D., conform certificatului de moștenitor nr. 64 din 16 iulie 2001. Imobilul în litigiu, proprietatea defunctei, a fost expropriat în baza Decretului nr. 221/1962, în scop de utilitate publică, defuncta primind în schimbul imobilului expropriat un alt imobil, cu nr. top. 3183/42.
Mai reține tribunalul că acțiunea nu este admisibilă deoarece, prin utilizarea sintagmei generice de "imobile expropriate", legiuitorul a avut în vedere toate exproprierile făcute în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, indiferent de calificarea titlului în temeiul căruia acestea au fost expropriate.
Din Decretul Consiliului de Stat precum și din expertiza efectuată a rezultat că exproprierea terenului din litigiu s-a făcut în scop de utilitate publică, dar fără să se plătească vreo despăgubire pentru proprietar. Pe teren s-au și realizat investițiile proiectate iar din încheierea notarială aflată la dosar a rezultat că defuncta B.D. a primit un alt imobil cu nr. top. 3183/42.
în condițiile în care legea nu face deosebire între exproprieri, concluzionează instanța de fond, reclamantul va trebui să procedeze conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru a obține reparațiile pentru terenul expropriat chiar și nelegal de la antecesorul său.
împotriva hotărârii tribunalului a declarat apel reclamantul D.E.E.
Prin decizia civilă nr. 127 A din 2 octombrie 2003, Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins ca nefondat apelul reținând că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt ce a rezultat din probele administrate în cauză și a aplicat corespunzător prevederile legale.
împotriva deciziei Curții de Apel Târgu-Mureș a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamantul D.E.E.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a arătat că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, și anume a prev. art. 1,art. 480,art. 481,art. 475 și art. 653 C. civ., art. 17,art. 20,art. 27,art. 31,art. 34 și urm. din Decretul-lege nr. 115/1938,art. 6 din Legea nr. 213/1998,art. 2 alin. (1) lit. e) și h) și alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (1), art. 10,art. 46 alin. (2) și art. 47 din Legea nr. 10/2001.
în dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul arată că nu se poate stabili dacă exproprierea s-a realizat pentru o cauză de utilitate publică, deoarece Decretul nr. 221/1962 nu a fost publicat în Monitorul Oficial. Mai arată că în anul 1962, exproprierea era prevăzută doar de art. 481 C. civ. deoarece Constituția din 1952 nu prevedea instituția exproprierii, situație în care preluarea imobilului trebuia efectuată numai cu acordarea de despăgubiri.
Recursul este fondat.
Prin decizia atacată s-a menținut soluția respingerii acțiunii, pronunțată de instanța de fond, cu motivarea că reclamantul trebuie să procedeze conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, deși cererea de chemare în judecată este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480,art. 481 și art. 475 C. civ. dar și pe dispozițiile art. 2,art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (1), art. 10,art. 46 alin. (2) și (4) și art. 47 din Legea nr. 10/2001. Atât în fapt cât și în drept, motivarea cuprinde elemente specifice unei acțiuni în revendicare dar și elemente specifice unei acțiuni născute din aplicarea Legii nr. 10/2001 deoarece reclamantul arată că a notificat unitatea deținătoare dar cererea nu i-a fost soluționată până în prezent.
Aceleași elemente se regăsesc și în cuprinsul cererii de declarare a apelului.
Se constată, așadar, că față de motivarea cererii, față de temeiurile juridice invocate de reclamant și față de modul în care aceasta a înțeles să-și conceapă susținerile în fața instanței, nici tribunalul și nici curtea de apel nu au fixat cadrul procesual în limitele căruia judecata ar fi trebuit să aibă loc. Este adevărat că o anume situație de fapt expusă și probată trebuie calificată juridic de instanțele de judecată, lămurirea și explicarea obiectului procesului presupunând stabilirea tuturor instituțiilor și regulilor juridice aplicabile. în același timp însă, calificarea juridică a unei situații de fapt date nu poate fi făcută cu încălcarea principiului disponibilității, schimbându-se astfel total obiectul și temeiul juridic al acțiunii.
în cauza de față, în condițiile în care instanța de fond și cea de apel nu au soluționat procesul în raport de conținutul complex al cererii de chemare în judecată, în funcție de care urma a se aplica normele legale și instituțiile juridice, înalta Curte constată că hotărârile au fost date prin încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, recursul a fost admis, a fost casată decizia recurată, și a fost trimisă cauza pentru rejudecarea apelului aceleiași curți de apel.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6079/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6521/2004. Civil → |
|---|
