ICCJ. Decizia nr. 6974/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 5336 din 5 octombrie 2000 la Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, reclamanta R.F. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București și SC A. SA București și a solicitat să se constate nulitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat de pârâți la data de 10 iulie 2000, să se dispună evacuarea pârâtei SC A. SA București din spațiul situat în București și să fie obligată aceasta să îi plătească daune-interese reprezentate de lipsa de folosință a imobilului.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 93 din 3 februarie 2000 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, definitivă, Consiliul General al Municipiului București a fost obligat să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București.
A precizat reclamanta că pârâții, cu rea credință, au încheiat contractul de vânzare cumpărare pentru imobilul din București, care include și o parte din imobilul proprietatea sa de la nr. 28, cu încălcarea H.G. nr. 505/1998 care nu a permis decât vânzarea spațiilor comerciale construite din fondurile statului.
Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 287 din 23 aprilie 2001, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta R.F., a constatat nul contractul de vânzare cumpărare nr. 746 din 10 iulie 2000 încheiat de Primăria municipiului București și SC A. SA București pentru imobilul situat în București, și a dispus evacuarea pârâtei SC A. SA București din spațiul în suprafață de 348,49 mp individualizat în dispozitiv.
S-a reținut că obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat de Primăria Municipiului București și SC A. SA, l-a constituit imobilul situat în București, Bd. E., nr. 30 fost strada M.K. nr. 8-10, că fostul nr. 8 a devenit nr. 28 iar fostul nr. 10 a devenit nr. 30.
Proprietatea reclamantei R.F. s-a arătat, retrocedată prin hotărâre judecătorească definitivă, a constituit-o imobilul din strada M.K., în prezent Bd. E., nr. 8 actual nr. 28.
S-a precizat că prin art. II pct. 1 din H.G. nr. 505 din 20 august 1998 s-a prevăzut că actele juridice prin care se transmite dreptul de proprietate pot avea ca obiect numai spațiile comerciale construite din fondurile statului.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 130 din 3 martie 2003 a respins ca nefondate apelurile declarate de Consiliul General al Municipiului București și SC A. SA București împotriva sentinței civile nr. 287 din 23 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ.
S-a reținut că pârâta SC A. SA București nu se poate prevala de dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 precum și că nu se poate reține buna credință a acesteia întrucât la data încheierii contractului de vânzare cumpărare cu Primăria Municipiului București, 10 iulie 2000 prin hotărâre judecătorească definitivă reclamantei R.F. îi fusese retrocedat imobilul în litigiu iar Primarul General al Municipiului București prin decizia din 21 iunie 2000 îi restituise acesteia în proprietate bunul.
S-a arătat că prin expertiză tehnică s-a stabilit că obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâtele Primăria Municipiului București și SC A. SA București l-a constituit imobilele situate la nr. 28 și 30 din București Bd. E., inclusiv suprafața de 348,49 mp proprietatea reclamantei.
în termen legal, împotriva deciziei civile nr. 130 din 3 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a III civilă, a declarat recurs SC A. SA București solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 6, 9 și 10 C. proc. civ. și susținând în esență, că:
deși reclamanta a solicitat evacuarea sa dintr-un spațiu de 335,36 mp, evacuarea a fost dispusă dintr-un spațiu de 348,49 mp;
instanța de apel a dat o greșită interpretare dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în sensul că buna credință a cumpărătorului, potrivit art. 1899 alin. (2) C. civ. se presupune că există la momentul încheierii actului juridic;
SC A. SA București a cumpărat spațiul comercial situat la nr. 30 din București, bd. E. iar reclamanta a prezentat hotărâre judecătorească definitivă prin care i se recunoaște dreptul de proprietate pentru imobilul situat la nr. 28 din București, Bd. E.
Recursul este nefondat.
Instanțele de fond și de apel au reținut o corectă situație de fapt.
Astfel, prin sentința civilă nr. 93 din 3 februarie 2000 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta R.F. și a fost obligat Consiliul General al Municipiului București să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul construcție și teren în suprafață de 812,97 mp situate în București, bd. E., nr. 28 (anterior nr. 8). în considerentele hotărârii s-a reținut că imobilul a fost proprietatea autorului reclamantei, J.G., și a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil, prin aplicarea Decretului nr. 92/1950.
Primarul General al Municipiului București, prin dispoziția nr. 955 din 21 iunie 2000 a predat reclamantei bunul.
Imobilul situat în București bd. E. nr. 30 (anterior nr. 10), a fost preluat de Statul Român în temeiul Legii nr. 119/1948, prin naționalizarea societății Steaua României.
Prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză s-a stabilit că deși în contractul de vânzare cumpărare încheiat între Primăria Municipiului București și SC A. SA București la data de 10 iulie 2000 este înscris imobilul situat în București, bd. E. nr. 30, acesta cuprinde fostele numere 10 și 8 și include suprafața de 348,49 mp construcție plus cota aferentă de teren.
Acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare a fost formulată de reclamantă în condițiile dreptului comun reprezentate de art. 948 C. civ. care reglementează condițiile de validitate ale oricărui act juridic printre care și obiectul acestuia.
Sub acest aspect nu puteau face obiectul unei vânzări comerciale în condițiile H.G. nr. 505/1998 decât spațiile comerciale construite din fondurile statului.
Cum obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat între SC A. SA București și Primăria Municipiului București nu reprezintă un astfel de spațiu, reclamanta, terț interesat, are calitatea de a cere să se constate nulitatea unui contract al cărui obiect nu face parte din categoria celor prevăzute de norma specială.
Dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001 reglementează valabilitatea unor acte juridice de înstrăinare având ca obiect imobile ce cad sub incidența acestui act normativ.
în speță, obiectul litigiului îl constituie acțiunea în constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare cumpărare al cărui obiect nu-l constituie un imobil aflat sub incidența Legii nr. 10/2001, și, ca atare, prevederile art. 46 din acest act normativ nu sunt aplicabile.
Față de considerentele menționate, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7050/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6616/2004. Civil → |
|---|
