ICCJ. Decizia nr. 7051/2004. Civil

Prin cererea înregistrată la data de 21 iunie 2002 sub nr. 5154 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanta Școala de cântăreți bisericești "Macarie Ieromonahul" Târgoviște, în contradictoriu cu Primăria Târgoviște a contestat în baza art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 dispoziția nr. 1812 din 15 mai 2002 emisă de Primăria Târgoviște, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Târgoviște, compus de 3 corpuri de casă și teren în suprafață de 1070 mp.

Reclamanta își motivează acțiunea arătând că imobilul a aparținut fostei Școli de cântăreți bisericești, respectiv societății filiale județene "Sfântul Ioan Cucuzel" care a fost desființată abuziv în anul 1948.

Se mai arată de către reclamantă că ea este succesoarea în drepturi a vechii școli.

în cauză au fost făcute cerere de intervenție de către Arhiepiscopia Târgoviște în interesul reclamantei și de către M.P. și V.I. în interes propriu, respectiv pentru apartamentele pentru care au titlu de proprietate valabil, din imobilul în litigiu.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 694 din 27 noiembrie 2002, a respins acțiunea formulată de către reclamantă și cererea de intervenție a Arhiepiscopiei Târgoviște.

A admis cererea de intervenție a lui M.P. și V.I.

S-a reținut în esență că reclamanta nu a făcut dovada că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 pentru a putea fi considerată ca fiind succesoarea în drepturi a vechii școli proprietare a imobilului și în consecință cererea de restituire nu poate fi admisă.

Pe cale de consecință a fost respinsă și cererea de intervenție a Arhiepiscopiei Târgoviște și a fost admisă cererea de intervenție în interes propriu formulată de M.P. și V.I.

împotriva acestei hotărâri a instanței de fond au formulat apeluri reclamanta și intervenienta în interesul acesteia, Arhiepiscopia Târgoviște, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Ploiești prin decizia civilă nr. 74 din 2 aprilie 2003 a respins ca nefondate apelurile.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut, având în vedere actele și lucrările dosarului, că nu există nici o construcție între dispozitivul și minuta hotărârii, împrejurare care rezultă din compararea acestora.

S-a reținut de asemenea că întrucât reclamanta nu a solicitat decât restituirea în natură a imobilului nu se justifică introducerea în cauză a Prefecturii Dâmbovița.

Cu o motivare amplă instanța de apel a analizat situația dreptului de proprietate a imobilului și a constatat că din probele administrate reclamanta nu a dovedit că este continuatoarea juridică a dreptului de proprietate de la pretinsa autoare Filiala județeană a cântăreților bisericești din județul Dâmbovița, Sfântul Ioan Cucuzel.

S-a mai reținut că a mai existat un proces între Arhiepiscopia Târgoviștei cu Primăria Târgoviște în care s-a stabilit că imobilul revendicat nu se află în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române.

împotriva acestei decizii pronunțate de către instanța de apel au declarat recurs reclamanta Școala de cântăreți bisericești "Macarie Ieromonahul" și intervenienta în interesul reclamantei Arhiepiscopia Târgoviștei invocând aceleași motive, respectiv cele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Se susține de către recurente că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Se arată în acest sens că reclamanta a făcut prin probele administrate dovada titlului său de proprietate și a faptului că imobilul existent în anul 1933 este unul și același cu cel în litigiu.

Se susține de asemenea că nu se poate invoca o autoritate de lucru judecat, neexistând tripla identitate de părți, obiect și cauză, față de soluția de respingere a acțiunii în revendicare formulată anterior de Arhiepiscopia Târgoviștei.

O altă critică se referă la faptul că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, arătându-se în acest sens că instanța de apel a apreciat că Secretariatul de Stat pentru Culte nu are calitatea să stabilească cine este succesoarea fostei Școli de cântăreți bisericești desființată în anul 1948.

O altă critică se referă la faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra unei dovezi care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv asupra actelor juridice care reglementează înființarea și organizarea Școlilor de cântăreți bisericești.

O altă critică este în legătură cu faptul că hotărârea instanței de apel ar cuprinde motive contradictorii în legătură cu natura proprietății imobilului în litigiu confundând noțiunea generală de proprietate cu noțiunea de "avere bisericească".

O ultimă susținere făcută de către recurenți este cu privire la valabilitatea titlului de proprietate a intervenienților M.P. și V.I., arătându-se că în ipoteza în care aceștia vor fi considerați cumpărători de bună credință, reclamanta solicită să se acorde despăgubiri conform art. 36 din Legea nr. 10/2001.

Recursurile sunt nefondate.

în primul rând este de reținut faptul că întrucât motivele invocate în cele două recursuri sunt aceleași analizarea lor va fi făcută concomitent.

Astfel principala critică formulată de către recurenți este întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu privire la acest aspect urmează a se reține că instanțele au făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 întrucât soluționarea reclamantei la măsurile reparatorii prevăzute de acest text de lege este condiționată de dovedirea faptului că solicitanta este continuatoarea persoanei juridice desființată.

în acest sens s-a reținut corect că imobilul revendicat a fost proprietatea Școlii de cântăreți bisericești "Sfântul Ioan Cucuzel" care a fost o societate de învățământ de tip privat, dobândit prin "cotizațiuni și donațiuni", ceea ce demonstrează că a fost o școală particulară care a fost dizolvată prin Decretul nr. 176/1948.

Reclamanții arată că Școala de cântăreți bisericești "Macarie Ieromonahul" s-a înființat în anul 1992 și face parte din rețeaua de învățământ de stat cu un patrimoniu distinct, nefiind îndeplinite nici una din condițiile prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, pentru a se considera că este continuatoarea Societății de cântăreți bisericești "Sfântul Ioan Cucuzel".

în consecință, reclamanta nefăcând dovada că este continuatoarea societății desființate, nu este îndreptățită la restituirea imobilului în litigiu.

Susținerile privind nepronunțarea asupra unor dovezi pretins hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii sunt nefondate întrucât statutul și regulamentul de funcționare a instituțiilor pentru pregătirea personalului bisericesc arată în mod incontestabil modul de organizare a acestor instituții, dar ele nu dovedesc faptul continuității în sensul dispozițiilor art. 3 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 10/2001, deci nu sunt hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Distinct de cele mai înainte menționate este de reținut că anterior formulării acestei cauze intervenienta Arhiepiscopia Târgoviștei a formulat o acțiune în revendicarea aceluiași imobil ca cel din prezenta cauză, care a fost respinsă prin decizia civilă nr. 3207 din 3 octombrie 2000 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Această împrejurare, deși nu poate fi considerată ca o autoritate de lucru judecat, nefiind îndeplinită tripla identitate, reprezintă un argument în plus pentru netemeinicia prezentei acțiuni.

Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate, recursurile au fost respinse ca nefondate.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7051/2004. Civil