ICCJ. Decizia nr. 7091/2004. Civil
| Comentarii |
|
G.C. a chemat în judecată SC A. SA și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Craiova.
în motivarea acțiunii reclamantul a susținut că imobilul în litigiu a constituit proprietatea bunicului său matern J.J. decedat la 12 aprilie 1918 a cărui unic moștenitor era și a fost preluat abuziv de stat, fără nici un titlu.
A mai precizat reclamantul că autorul J.J. a avut 5 fiice, dintre care B.J. căsătorită cu G.C., a fost mama reclamantului, iar acesta din urmă singurul moștenitor al proprietarului J.J. pentru că toți ceilalți moștenitori (fiicele și soția defunctului) au decedat fără urmași.
Judecătoria Craiova, prin sentința civilă nr. 13544 din 12 iulie 2000 a admis acțiunea și a obligat pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Craiova, compus din teren de 1776,44 mp cu vecinătățile menționate în dispozitiv și construcțiile edificate pe teren, respectiv C1,C2,C3,C4 cu o suprafață de 694,56 mp conform expertizei și schițelor anexă întocmite de expertul P.M.
Instanța a reținut că imobilul revendicat constituie proprietatea autorului J.J. aspect atestat și de decizia nr. 9/3700/1918 emisă de Ministerul Finanțelor și că reclamantul în calitate de descendent gr. II al autorului îl moștenea și întrucât imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv fără titlu valabil acțiunea reclamantului era întemeiată.
Tribunalul Dolj, secția civilă, prin decizia nr. 5660 din 23 noiembrie 2001 a admis apelul declarat de SC A. SA împotriva sentinței civile nr.13544 din 12 iulie 2000 a Judecătoriei Craiova pe care a schimbat-o în sensul că a respins acțiunea în revendicare cu motivarea că statul român a dobândit în proprietate imobilul în litigiu în baza art. 645 C. civ. și a Decretului nr. 176/1948 pentru trecerea în proprietatea statului bunurilor bisericilor congregațiilor sau particularilor ce au servit pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățământ general, tehnic sau profesional care opera in rem, iar decretul de naționalizare era în acord cu Constituția din 1948 și legea învățământului public.
Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 551 din 12 februarie 2002 a admis recursul declarat de reclamantul G.C. împotriva deciziei nr. 5660 din 23 noiembrie 2001 a Tribunalului Dolj, secția civilă, pe care a modificat-o în sensul că a respins apelul pârâtei SC A. SA și a menținut sentința instanței de fond.
în motivarea soluției instanța de recurs a reținut că prin Decretul nr. 176/1948 a operat o expropriere a imobilului în dispută fără însă ca proprietarul inițial să fi fost despăgubit și că ulterior, imobilul nu a fost folosit în scopul pentru care a fost expropriat respectiv pentru învățământ fiind trecut în sectorul economic.
Din această perspectivă, statul nu deținea un titlu valid de proprietate asupra imobilului și prin urmare acțiunea reclamantului era întemeiată.
în contra hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză în temeiul art. 330 C. proc. civ. a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție pe motiv că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii și totodată era vădit neteminică.
Astfel, s-a susținut că acțiunea cât și cererea de apel sau recurs nu au fost semnate de către reclamant respectiv apelant ci de un avocat în numele părții respective fără însă să prezinte un mandat special de reprezentare contrar dispozițiilor art. 67 și urm. C. proc. civ. Mai mult, împuternicirea avocațială nu poartă semnătura reclamantului ci a G.B. ca reprezentantă a Fundației Meridian, iar din dosar nu a rezultat care sunt raporturile juridice dintre această fundație și reclamant avându-se în vedere că menționata fundație nu a depus vreo procură specială de reprezentare a reclamantului.
Referitor la fondul cauzei s-a învederat că reclamantul nu a probat că are calitatea de unic moștenitor (nepot de fiică predecedată) al bunicului său J.J. și nici nu a probat că era unic proprietar față de actele noi anexate recursului în anulare.
S-a mai susținut că instanța de fond a încălcat dreptul de apărare al pârâtei SC A. SA întrucât deși la termenul din 6 iulie 2000 pârâta a cerut amânarea cauzei, reprezentantul acesteia fiind în imposibilitate de a se prezenta, iar la acel termen s-a depus și expertiza tehnică, judecătoria a soluționat pe fond litigiul, fără a permite pârâtei să formuleze obiecțiuni la expertiză și să pună concluzii.
Recursul în anulare este fondat.
în mod constat, reclamantul G.C., a susținut că este unicul moștenitor acceptant al succesiunii bunicului său matern J.J. proprietarul inițial al imobilului revendicat, întrucât deși acesta a avut 5 fiice, toți ceilalți succesori, cu excepția mamei sale B.J., au decedat fără urmași.
Cu deciziunea nr. 3700/1918 emisă de Ministerul Finanțelor Direcția timbrului și ordonanțărilor, biroul succesiuni, reclamantul a probat că autorul J.J. a decedat la 12 aprilie 1918 și că în masa succesorală figura imobilul din Craiova, iar ca moștenitoare cele cinci fiice ale sale: C.P.T. și B.J., majore, și D., A. și E.J. minore, reprezentate de mama lor L.J. (dos. 4322/2000). Reclamantul nu a probat că cele cinci descendente și-ar fi împărțit imobilul succesoral și nici că mama sa B.J. ar fi devenit unica succesoare a tatălui ei J.J.
Dimpotrivă, din actele noi atașate recursului în anulare, rezultă că mama sa, B.G.J., a înstrăinat dobânditorului D.T., cota sa indiviză de 1/5 din imobilul situat în Craiova moștenită de la tatăl său J.J., cu actul autentificat sub nr. 3855 din 21 septembrie 1937 de Tribunalul Dolj, secția a III-a (dos. 677/2003).
Prin urmare, reclamantul nu putea invoca vreun drept cu privire la imobilul în dispută provenit de la mama sa B.J.
De asemenea, succesoarea defunctului D.T., respectiv T.M. a înțeles, ca prin mandatar, să beneficieze de dispozițiile Legii nr. 10/2001 pentru valorificarea cotei indivize din imobilul situat în Craiova, (dos. nr. 677/2003).
Or, cel ce formulează o acțiune în revendicarea unui bun imobil trebuie să aibă calitatea de a pretinde dreptul reclamat, adică să fie proprietarul bunului respectiv.
Din această perspectivă, moștenitorul în virtutea calității sale de continuator al persoanei defunctului poate revendica imobilul succesoral.
Dacă însă, sunt mai mulți moștenitori ca în speță cât timp durează starea de indiviziune, unul din moștenitori nu poate introduce singur acțiunea în revendicare ci numai împreună cu ceilalți moștenitori, aceasta întrucât acțiunea în revendicare presupune un drept exclusiv și absolut asupra bunului revendicat.
Astfel, fiind, și față de înscrisurile noi anexate recursului în anulare, se impune casarea hotărârilor atacate și rejudecarea pricinii, ocazie cu care urmează, în raport și de alte dovezi, să se examineze calitatea procesuală activă a reclamantului, avându-se în vedere regula unanimității deja expusă, cât și faptul ca reclamant nu putea pretinde nici măcar o cotă parte din imobil în calitate de nepot de fiică, cât timp aceasta, B.J., își înstrăinase dreptul indiviz din imobil moștenit de la tatăl său.
Totodată, reclamantul nu a probat, așa cum a pretins prin acțiune că este unicul moștenitor acceptant al succesiunilor rămase de la celelalte patru surori ale mamei sale.
Referitor la neregularitățile semnalate prin recursul în anulare privind atât cererea de chemare în judecată cât și declarația de recurs este de semnalat faptul că în adevăr acțiunea a fost semnată de avocat, dar în cuprinsul ei a fost menționată împuternicirea nr. 9 din 19 ianuarie 2000 pe care însă instanța de fond a omis să i-o solicite ceea ce însă nu poate echivala cu inexistența ei. Ulterior, pentru susținerea acțiunii a fost depusă împuternicirea din 23 februarie2000 (dos. 4322/2000).
La apel angajarea apărătorului s-a făcut prin mandatara B.E.( dos. nr. 9640/2000) iar recursul a fost semnat de același avocat care l-a reprezentat pe reclamantul intimat în apel conform art. 68 C. proc. civ.
Cu ocazia soluționării recursului în anulare a fost depusă și procura judiciară dată de reclamantul G.C. în fața notarului de stat și autentificată sub nr. 416 din 18 februarie1999 prin care B.E.G. a fost împuternicită să-l reprezinte în fața instanțelor judecătorești în vederea revendicării imobilului din Craiova, și de asemenea a fost abilitată să angajeze unul sau mai mulți avocați (dos .677/2003). Astfel fiind pretinsele nereguli procedurale enunțate în recursul în anulare nu au suport legal.
Nu apare fondată nici critica vizând pretinsa încălcare a dreptului la apărare al pârâtei pe motiv că la termenul din 6 iulie 2000 cauza a fost judecată în fond, în lipsa pârâtei, deși solicitase o amânare, astfel că nu a putut examina expertiza tehnică depusă la aceeași dată și a-și formula obiecțiuni. în adevăr, la efectuarea expertizei a participat reprezentantul pârâtei care astfel cunoștea constatările expertului mai ales că expertiza avea ca obiectiv măsurarea terenului și evidențierea construcțiilor edificate pe acest teren și care reprezintă sediul pârâtei.
Astfel fiind recursul în anulare a fost admis pentru un singur considerent deja evidențiat, a casat hotărârile atacate și a trimis cauza instanței de fond pentru rejudecare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7100/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7098/2004. Civil → |
|---|
