ICCJ. Decizia nr. 7146/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea introdusă la 26 octombrie 1998 cu completările ulterioare, C.M. și T.D., au chemat în judecata civilă pentru revendicare imobiliară și constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și de închiriere a imobilului din București, pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, SC A. SA București, H.G., R.I., R.M., S.D., V.S., C.M. și C.R.
Reclamanții au susținut în esență, că imobilul revendicat a fost naționalizat abuziv de la adevărații proprietari, antecesorii lor C.M. și C.E. care în calitate de intelectuali erau exceptați de la aplicarea Decretului nr. 92/1950, așa încât fiind deținut fără titlu valabil de C.G.M.B., nu putea face obiectul vânzării conform Legii nr. 112/1995 și nici a închirierii în favoarea pârâților persoane fizice.
Soluționând cauza în primă instanță prin sentința civilă nr. 332 din 14 mai 2001, Tribunalul București, secția V- a, a respins acțiunea principală formulată de reclamanți și a admis cererea reconvențională prin care pârâta S.D. a cerut să se constate în contradictoriu cu reclamanții valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2416 din 21 ianuarie 1997, încheiat între ea și Consiliul General al Municipiul București în temeiul Legii nr. 112/1995.
Hotărârea primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care prin decizia nr. 423 din 5 noiembrie 2002 a respins ca nefondat apelul reclamanților.
împotriva acestei din urmă hotărâri au fost declarate două recursuri de către reclamantul C.M. personal și de către reclamantul T.D. prin mandatarul său C.E.
întrucât în cursul procesului s-a ridicat excepția tardivității introducerii recursurilor, la 30 martie 2004 recurentul T.D. personal a solicitat repunerea în termen, susținând că fiind plecat în străinătate la data comunicării hotărârii atacate nu a avut posibilitatea să-și exercite în termen legal dreptul la recurs și totodată că hotărârea nu a fost comunicată și mandatarului său C.E.
Recurentul C.M. la rândul său a susținut că recursul său a fost declarat în termenul prevăzut de lege, întrucât hotărârea atacată ar fi fost comunicată la o adresă greșită în județul Maramureș în loc de județul Mehedinți.
Din verificarea dovezilor de comunicare a hotărârii atacate, precum și a dovezilor înfățișate odată cu cererea de repunere în termen procedându-se mai întâi la examinarea excepțiilor se rețin cele ce urmează.
Potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, iar în conformitate cu dispozițiile art. 90 - 93 din aceiași lege, înmânarea actelor de procedura se face de regulă la domiciliul sau reședința celui îndreptățit sau în caz de alegere de domiciliu cu arătarea persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură, la domiciliul acelei persoane.
Sunt de consemnat totodată dispozițiile art. 103 C. proc. civ. potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voința sa să o facă, situație în care calea de atac se poate exercita în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în același termen urmând să fie arătate și motivele acesteia.
în cauză, hotărârea atacată a fost comunicată valabil recurentului C.M. în sensul înmânării efective a actului de procedură la data de 3 ianuarie 2003, comunicarea realizându-se corect la domiciliul acestuia aflat în comuna Bala satul Câmpul Mare județul Mehedinți, chiar dacă din eroare s-a indicat cu prilejul redactării actului, județul Maramureș, în loc de județul Mehedinți.
Eroarea săvârșită cum s-a arătat nu a avut nici un fel de efecte asupra realizării procedurii la domiciliul real al părții pentru că așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii (dosar apel) cât și din comunicarea înfățișată în instanța de recurs trimiterea poștală a fost redirecționată prin grija Oficiului Poștal, în județul Mehedinți în loc de județul Maramureș cum se consemnase inițial.
în aceste condiții, în raport de dispozițiile art. 101 C. proc. civ., față de data înmânării hotărârii atacate ca fiind 3 ianuarie 2003, recursul putea fi declarat valabil până la 20 ianuarie 2003 inclusiv, depunerea și înregistrarea la instanța care a pronunțat hotărârea atacată la 21 ianuarie 2003 fiind tardivă.
Constatarea tardivității se impune și cu privire la recursul declarat la 21 ianuarie 2003 de reclamantul T.D. căruia i s-a comunicat în mod valabil hotărârea atacată la domiciliul sau așa cum a fost arătat în declarația de apel și în toate cererile înfățișate în cursul procesului la data de 16 decembrie 2002.
Pentru a hotărî astfel se constată că cererea de repunere în termen nu îndeplinește condițiile art. 103 C. proc. civ., pentru a fi admisă.
Pe de o parte, lipsa de la domiciliu în sine nu reprezintă o cauză de împiedicare mai presus de voința părții pentru exercițiul drepturilor și obligațiilor procesuale, câtă vreme legea prevede remediu legal pentru astfel de situații.
Pe de altă parte, niciodată în cursul procesului la instanța de apel, reclamantul T.D. nu a fost reprezentat de mandatarul C.E. și nu a cerut comunicarea actelor de procedură la acesta din urmă sau la o altă persoană.
în fine, cererea de repunere în termen formulată la 30 martie 2004 se dovedește la rândul său tardivă în raport de dispozițiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ., nefiind formulată în 15 zile de la încetarea pretinsei împiedicări constând în lipsa de la domiciliu datorată plecărilor repetate în străinătate.
Ca urmare, cererea de respingere în termen mai sus examinată a fost respinsă ca nefondată, cu consecința admiterii excepției de tardivitate și a respingerii recursurilor declarate în cauză ca tardive.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7141/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7140/2004. Civil → |
|---|
