ICCJ. Decizia nr. 7155/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 183 din 14 aprilie 2003, Tribunalul Arad a admis plângerea formulată de reclamantul B.P., a anulat dispoziția nr. 45 din 20 ianuarie 2003 a Primarului Municipiului Arad și a obligat pe pârât să emită o dispoziție prin care să îi facă reclamantului o ofertă de restituire prin echivalent a cotei de 5/6 părți din construcția constând în magazie cu patru încăperi, înscrisă în C.F. 16872 Arad, top. 255/VII, parter, în suprafață de 70 mp, în prezent demolată, în condițiile art. 9 alin. (2) art. 10 alin. (1), (6) și (9), art. 24 și art. 33 din Legea nr. 10/2001.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru cota de 5/6 din construcția compusă din magazin cu patru încăperi. Imobilul a fost naționalizat în baza Decretului-lege nr. 92/1950 și ulterior a fost demolat în vederea realizării unor blocuri de locuințe.
Deși în baza sentinței civile nr. 5292/1994 a Judecătoriei Arad și a deciziei civile nr. 1314 din 21 decembrie 1994 a Tribunalului Arad se dispune restabilirea situației anterioare de C.F. în favoarea reclamantului, la data hotărârilor judecătorești, construcția nu mai exista în fapt, fiind integral demolată în baza unor dispoziții ale organelor locale de stat, în vederea realizării unor blocuri de locuințe și parcări.
Dispoziția Primarului Municipiului Arad, prin care a fost respinsă cererea reclamantului de acordare de despăgubiri, este nelegală deoarece Legea nr. 10/2001 prevede dreptul la despăgubiri și pentru această situație.
împotriva sentinței a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Arad.
Prin decizia civilă nr. 122 din 9 septembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul, reținând că petentul beneficiază de măsuri reparatorii, conform art. 3 alin. (1) lit. a), art. 9 și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul nedistingând cu privire la suportarea riscului pieirii fortuite a bunului.
Se mai reține că în speță nu se pune problema unei pieiri fortuite a bunului deoarece construcțiile au fost demolate în baza dispoziției organelor locale de stat, pentru realizarea unor blocuri de locuințe și a unor parcări.
împotriva deciziei instanței de apel, pârâtul a declarat recurs în termenul prevăzut de lege.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Primarul Municipiului Arad a arătat că decizia Curții de Apel Timișoara este nelegală. A susținut că prin sentința civilă nr. 5292/1994, pronunțată de Judecătoria Arad, imobilul a fost restituit reclamantului iar prin sentința civilă nr. 258/1998 a Tribunalului Arad, s-a atribuit reclamantului atât apartamentul nr. 7 cât și terenul înscris în C.F. colectiv 16865 Arad. Construcțiile existau la data la care instanțele s-au pronunțat, iar reclamantul, în calitate de proprietar, trebuie să suporte riscul pieirii bunului. în aceste condiții, imobilul nu se încadrează în prevederile legii nr. 10/2001.
Recursul este nefondat.
Prin sentința civilă nr. 5292 din 2 iunie 1994 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia civilă nr. 1316 din 21 decembrie 1994 și irevocabilă prin neexercitarea recursului, s-a dispus rectificarea C.F. 16868 și 16872 Arad, în sensul radierii dreptului de proprietate a Statului român pentru cota de 20/24 din C.F. 16868 Arad și 15/24 din C.F. 16872 și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului.
La data de 27 iulie 1995, cu ocazia punerii în executare a hotărârii judecătorești, s-a încheiat un proces verbal în care R.A.L.L. Arad - Biroul de fond locativ consemnează că apartamentul nr. 7 este demolat, pe teren existând parcări acoperite.
Din adresa nr. 15902/T3 din 7 octombrie 2002 a Primăriei Municipiului Arad, rezultă faptul că actualele construcții au fost edificate în perioada în care terenul era încă proprietatea statului.
Prin urmare, se constată că prin hotărârile judecătorești pronunțate, reclamantul nu a redobândit dreptul de proprietate decât asupra terenului, pentru construcțiile care au existat și care au fost demolate anterior, prin acte de dispoziție ale autorității, cuvenindu-se măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr. 10/2001.
Pentru toate aceste considerente, înalta Curte constată că decizia Curții de Apel Timișoara a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a fost respins recursul declarat de pârât ca nefondat.
.
| ← ICCJ. Decizia nr. 70665/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7065/2004. Civil → |
|---|
